Alchimistul – Paulo Coelho

   „Alchimistul” este una dintre cartile care, odata citita, poate schimba viata unui om si felul in care acesta isi asuma propriul destin. Naratiunea se evidentiaza prin simplitatea si intelepciunea pe care o transmite si multimea de invataturi pe care nu le putem asuma. Santiago, un pastor andaluz, este persoanjul principal ce isi paraseste casa din Spania pentru a descoperi o comoara ingropata langa piramidele egiptene. Singura lui siguranta este un vis pe care il are nopti de-a randul si interpretarea primita de la o tiganca care ii cere a zecea parte din comoara. Dupa ce isi termina calatoria si este jefuit, parasit mai mult mort decat viu, se intoarce acasa si descopera comoara in curtea sa, la radacina unui sicomor.
   Citate care mi-au ramas in minte:
  • Când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care au apărut în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.
  • Dragostea rămâne. Doar oamenii se schimbă.
  • Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.
  • Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.
  • Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor.
  • Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.
  • Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru.
  • Ochii dezvăluie puterea sufletului.
  • Când avem în faţa ochilor nişte mari comori, nu ne dăm seama niciodată. Fiindcă oamenii nu cred în comori.
  • Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-şi urmeze Legenda Personală.
  • Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti.
  • Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.
  • Nimeni nu reuşeşte să fugă de propria inimă. De aceea e mai bine să asculţi ce spune. Pentru ca niciodată să nu vină o lovitură pe care n-o aştepţi.
  • În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul.
  • Uneori e mai bine să stai cu oile, care tac şi-şi caută doar hrană şi apă. Sau să stai cu cărţile, care povestesc istorii de necrezut numai atunci când omul vrea să le asculte. Dar când vorbeşti cu oamenii, spun nişte lucruri de nu ştii ce să le răspunzi.
  • Dragostea adevărată se concentrează asupra celeilalte fiinţe umane. Înseamnă o dorinţă puternică de a o face fericită, de a-i împlini nevoile şi de a-i proteja interesele.
  • Moartea îi face pe oameni mai sensibili în viaţă.
  • Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.
  • Sunt şi eu ca toţi ceilalţi oameni: văd lumea aşa cum vreau eu să fie, nu aşa cum este.
  • Dragostea autentică este complet lipsită de egoism, ea dăinuie chiar dacă sunt necesare sacrificii personale pentru menţinerea relaţiei.
  • Tot ceea ce se întâmplă o dată poate să nu se mai întâmple niciodată, dar tot ceea ce se întâmplă de două ori se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară.
  • Tocmai posibilitatea să-ţi îndeplineşti un vis face ca viaţa să fie interesantă.
  • Frica de a suferi e mai rea decât suferinţa însăşi. Nici o inimă n-a suferit când a plecat în căutarea visurilor sale, fiindcă orice clipă de căutare e o clipă de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia.
  • În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia.
  • Unde va fi comoara ta, acolo îţi va fi şi inima.
  • Încearcă să ştii totdeauna ce vrei.
      O puteti gasi aici. Ce parere aveti?
Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Alchimistul – Paulo Coelho&8221;

  1. lavander zice:

    cartea te invata multe nu despre alchimie, ci despre viata. iti ofera o alta viziune a vietii, una privita din interior, pentru a stii cine suntem nu trebuie sa ne privim in oglinda, ci in oglinda sufletului. cartea este superba si o recomand tuturor

    Apreciază

  2. Adela zice:

    Citatele care-mi plac cel mai mult din aceasta carte sunt:
    – Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti.
    – În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul
    – Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.
    – Dragostea rămâne. Doar oamenii se schimbă.
    – Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.

    Apreciază

  3. Dreams*Link zice:

    @ Lavander: Ai mare dreptate. Intalnim asta in multe dintre scrierile lui Coelho. 😉
    @ Adela: Sunt intr-adevar niste citate deosebite.
    @ Ioana Alexandra: E foarte frumos scrisa.
    @ Laurentzyu: Spor. Sper sa ai timp. Cam multe carti iti doresti tu sa citesti. 😛

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s