Matched de Ally Condie – Traducere

Capitolul 1


   
Acum ca am gasit cum sa zbor, in ce directie ar trebui sa pornesc in noapte? Aripile mele nu sunt albe si nu au pene; sunt verzi, facute din matase de culoare verde, ce tremura in bataia vantului si se misca atunci cand ma misc – intai in cerc, apoi in linie si in cele din urma intr-o forma creata de mine. Intunericul din spatele meu nu ma sperie, dar nici stelele din fata mea.
  
Zambesc la absurditatea imaginatiei mele. Oamenii nu pot zbura, desi inainte sa apara Societatea, existau mituri despre cei care ar fi fost capabili. Am vazut o astfel de pictura odata. Aripi albe, cerul albastru, cercuri aurii deasupra capetelor lor, cu ochii plini de surprindere, nevenindu-le a crede in ce postura ii pictase artistul si ca picioarele lor nu atingeau pamantul.
   Aceste povesti nu erau adevarate. Stiu asta, dar astazi este usor sa uit. Trenul (actiunea se petrece in viitor, de aceea trenurile erau construite pe baza magnestismului, plutind deasupra pamantului) se misca usor in noaptea instelata atat de lin, iar inima imi bate atat de repede ca imi vine sa cred ca as putea zbura in orice moment.
  – De ce zambesti? ma intreba Xander in timp ce netezesc faldurile rochiei mele de matase verde.
  – Totul, i-am raspuns si este adevarat. Am asteptat atat de mult pentru asta: pentru Banchetul meu de Sortare. Voi vedea pentru prima oara chipul celui care va fi Alesul meu. O sa fie prima data cand ii voi auzi numele.
   Nu mai pot astepta. Chiar daca trenul se misca foarte repede, nu este indeajuns. Mersul lui discret face posibila ascultarea conversatiei parintilor mei si a batailor accelerate ale inimii mele.
   Poate ca si Xander imi aude bataile inimii pentru ca ma intreaba daca am emotii. Pe scaunul de langa el fratele mai mare al lui Xander ii povesteste mamei mele despre Balul lui. Nu mai este mult pana o sa avem si noi ce povesti.
  – Nu, i-am spus. Xander este prietenul meu cel mai bun si ma cunoaste prea bine.
  – Minti, ma cicali el. Ai emotii.
  – Tu nu?

  – Eu nu. Sunt pregatit, rosteste el fara ezitare si il cred. Xander este prima persoana care stie sigur ceea ce isi doreste.
  – Nu conteaza ca ai emotii, Cassia, imi spune el bland. Aproape 93 % din cei care participa la Banchet au emotii.
  – Ai retinut tot materialul oficial pentru Sortare?
  – Aproape, rosti el ranjing. Dadu din maini de parca ar spune „La ce te asteptai?”
   Gestul ma face sa rad si pe langa aceasta, am facut acelasi lucru si eu. Este usor sa le inveti cand le citesti de atatea ori, cand decizia este atat de importanta. 
  – Asadar tu esti in minoritate, ii spun. Din cei 7 % care nu au deloc emotii.
  – Desigur, este el de acord.
  – Cum ti-ai dat seama ca sunt nervoasa?
  – Pentru ca deschizi si inchizi chestia aia intr-una. Xander arata cu degetul spre obiectul auriu din mainile mele. Nu stiam ca ai un artefact. Cateva comori din trecut erau inca printre noi. Chiar daca cetatenii Societatii au voie sa aiba cate un artefact fiecare, sunt greu de gasit. Doar daca aveai stramosi care aveau grija de aceste lucruri de-a lungul timpului. 
  – Nu aveam pana in urma cu cateva ore, i-am zis. Bunicul mi l-a dat de ziua mea. Era al mamei lui.       
  – Ce denumire poarta? a intrebat Xander.
  – Pudriera (Compact in engleza), i-am raspuns. Imi placea mult numele. Compact insemna si mic, iar eu eram mica de statura. De asemenea imi placea felul in care se auzea cand rosteai: com-pact. Pronuntand cuvantul producea un sunet ca acela pe care artefactul il face cand il inchideai. 
  – Ce inseamna initialele si numerele inscriptionate?
  – Nu sunt sigura. Mi-am plimbat degetele pe literele ACM si numerele 1940 ce erau pe suprafata aurita. Dar priveste, l-am strigat, deschizand obiectul pentru a-i arata ce am inauntru: o mica oglinda facuta din sticla adevarata si un gol unde primul posesor tinuse odata pudra pentru fata, dupa cum imi spunea Bunicul. Acum o folosesc sa tin cele trei tablete de urgenta pe care le are toata lumea – una verde, una albastra si un rosie. 
  – Ce convenabil, adauga Xander. Intinde bratele inainte si observ ca si el are un artefact – o pereche de bratari din platina. Tata mi le-a imprumutat, dar nu pot pune nimic in ele. Sunt fara folos.   
  – Arata bine, totusi. Privirea mea pleaca de la fata lui Xander, la ochii lui de un albastru deschis si la parul blond de deasupra costumului negru si a camasii albe. A fost mereu frumos, chiar si cand eram copii, dar nu l-am vazut niciodata imbracat asa. Baietii nu petrec atat de mult timp cautand haine ca noi fetele. Un costum arata la fel ca altul. Cu toate acestea, ei pot alege culoarea camasilor si a cravatelor si calitatea materialului este mai delicat decat cel folosit pentru hainele de zi cu zi. 
  – Arati bine. Fata care va afla ca el este Alesul ei o sa fie incantata.
  – Bine? m-a intrebat Xander, ridicand din sprancene. Asta-i tot? 
  – Xander, i-a spus mama lui cu amuzament, amestecat cu repros.
  – Esti foarte frumoasa, mi-a zis Xander si m-am imbujorat putin, chiar daca il stiam pe Xander toata viata. Ma simteam frumoasa in aceasta rochie: verde, unduita, scurta pana la genunchi. Sentimentul neobisnuit de netezime a matasei pe pielea mea ma facea supla si gratioasa.
   Langa mine, mama si tata au respirat usor de indata ce Coridorul Orasului (nu sunt sigura de traducerea perfecta) aparea in fata noastra, imbracat in alb si albastru si sclipind cu luminile speciale, ceea ce indica faptul ca o sarbatoare avea loc. Nu pot vedea scarile de marmura in fata Coridorului, dar stiam ca ele vor fi lustruite si slipitoare. Toata viata am asteptat sa calc pe acele scari curate de marmura si sa trec prin usile Coridorului, o cladire pe care am vazut-o de la distanta, dar in care nu am intrat  niciodata.
   Vreau sa deschid pudriera si sa verific daca arat perfect, dar nu vreau sa par increzuta, asa ca imi oglindesc fata pe suprafata ei in loc.
   Capacul rotund al pudrierei imi distorsoneaza trasaturile putin, dar inca sunt eu. Ochii mei verzi. Parul meu brun-aramiu, care pare mai auriu in pudriera decat in realitate. Nasul meu mic si drept. Barbia cu o gropita, asemenea bunicului. Toate caracteristicile exterioare care ma fac Cassia Maria Reyes de 17 ani.      
   Am intors pudriera in maini, vazand cum cele doua parti se potrivesc impreuna. Alesul meu o sa apara in acelasi fel, incepand cu faptul ca ma aflu aici in aceasta seara. De vreme ce ziua mea pica pe 15, data in care Banchetul este tinut in fiecare luna, mereu speram sa fiu aleasa de ziua mea – dar stiam ca s-ar putea sa nu se intample. Poti fi chemat pentru Banchet oricand dupa ce implinesti 17 ani. Cand instiintarea a venit cu doua saptamani inainte, am aflat ca intr-adevar voi participa la Sortare de ziua mea si ca mi s-a indeplinit dorinta la care visasem pana de curand.
   Desi nu a trebui sa astept nici macar o zi pana sa-mi cunosc Alesul, intr-un fel am asteptat toata viata.
  – Cassia, mi-a spus mama, zambindu-mi. Am clipit si am privit-o, infiorata. Parintii mei se ridica, gata sa se debarce. Xander se ridica si el, intinzandu-si manecile. L-am auzit respirand adanc si mi-am zambit. Poate avea si el emotii pana la urma.
  – Mergem, mi-a zis. Zambetul lui este atat de pritenos si de bun; sunt bucuroasa ca am fost chemati in aceeasi luna. Am impartit atat de multe in copilarie si se pare ca o sa impartasim si sfarsitul ei, de asemenea.
   I-am zambit inapoi si i-am oferit cel mai bun salut pe care il avem in Societate.
  – Iti doresc cele mai bun rezultat, i-am transmit lui Xander.
  – Si tie la fel, Cassie.
   In timp ce coboram din tren si mergem spre Coridorul Orasului, parintii mei ma prind de cate un brat fiecare. Sunt inconjurata, cum am fost mereu, de dragostea lor.  
   Suntem doar noi trei astazi. Fratele meu, Bram, nu a putut veni deoarece nu are inca 17 ani, fiind prea tanar sa participe. Primul Banchet la care mergi este mereu al tau. Eu o sa pot participa la Banchetul lui Bram pentru ca sunt sora mai mare. Zambesc, intrebandu-ma cum va arata Aleasa lui. In 7 ani voi afla, dar asta-seara este randul meu. 
   Este usor sa-i distingi pe cei care sunt Sortati; nu doar pentru ca suntem mai tineri decat restul, dar si pentru ca suntem imbracati in rochii frumoase si costume croite, in timp ce parintii si alte rude poarta haine normale, ce ne ajuta sa iesim in evidenta. Oficialii Orasului zambesc mandrii si inima mi se mareste cand intru in Rotunda.        
   Pe langa Xander, care imi face cu mana in semn de la revedere in timp ce traverseaza incaperea pentru a ajunge la locul sau, am vazut o alta fata pe care o cunosteam pe nume Lea.  Ea a ales rochia de culoare rosu-deschis. Este o alegere buna pentru ea, deoarece este destul de frumoasa pentru ca iesitul in evidenta sa fie in favoarea ei. Pare totusi ingrijorata si continua sa invarta artefactul pe care il tinea, o bratara din pietre pretioase rosii. Sunt putin surprinsa sa o vad aici pe Lea. As fi ales-o sa fie Singura.  
  – Uite-te la portelan, mi-a atras atentia tatal meu cand ne-am gasit locurile la masa. Imi aminteste de piesele Wedgwood pe care le-am gasit anul trecut…
   Mama ma privi si isi roti ochii amuzata. Chiar si la Banchetul Sortarii tatal meu nu se putea abtine sa nu observe aceste lucruri. Tata petrecea luni lucrand in vechile cartiere care erau restaurate si preschimbate in noi orasele pentru uzul public. El cerceteaza relicvele care apartin unei societati nu atat de indepartate precum par. Chiar acum, de exemplu, lucreaza la un interesant proiect de Refacere: o biblioteca veche. Alege lucrurile pe care Societatea le-a marcat ca fiind valoroase de cele care nu sunt. 
   Dar trebuie sa rad, deoarece nici mama nu se poate opri sa comenteze pe baza florilor, de vreme ce ele se aflau in zona ei de expertiza ca lucrator la Parcul Dentrologic.  
  – Oh, Cassia! Priveste in mijloc. Crini. Imi strange mana.
  – Va rog sa luati loc, un Oficial ne spune de pe podium. Cina este pe cale sa fie servita.
   Este aproape comic ce repede ne asezam pe scaune cu totii. Deoarece suntem nerabdatori sa admiram portelanul si florile si sa ne intalnim Alesul, dar si pentru a gusta mancarea.  
  – Ei spun ca mancarea este mereu risipita pe Alesi, a spus un om sociabil ce statea langa noi, razand. Sunt atat de agitati ca nu pot lua o imbucatura. 
   Si este adevarat; una dintre fetele care sta mai departe la masa, purtand o rochie roz, se holbeaza la farfurie, fara a se atinge de ceva.
   Cu toate acestea, se pare ca eu nu am aceasta problema. Chiar daca nu ma indop, pot manca cate ceva din fiecare – legume prajite, friptura gustoasa, verdeata crocanta si branza cremoasa. Painea calda. Masa pare ca un dans, ca si cum ar fi si un bal pe langa un ospat. Ospatarii aseaza farfuriile in fata noastra cu maini gratioase, iar mancarea este la fel de aranjata ca si noi. Am ridicat servetelele albe, furculitele de argint, pocalele stralucitoare de cristal de parca era timpul pentru muzica.   
   Tata zambeste fericit in timp ce un chelner aseaza o bucata de prajitura de ciocolata cu crema in fata lui la sfarsitul mesei. 
  – Minunat, a soptit el, atat de incet incat doar eu si mama l-am auzit. 
   Mama mea rade putin de el, necajindu-l, si tata a luat-o de mana. 
   Ii inteleg entuziasmul cand iau o muscatura din prajitura, care este delicioasa, dar nu coplesitoare, intensa si plina de aroma. Este cel mai bun lucru pe care l-am mancat pana acum de la cina traditionala din Vacanta de Iarna, cu luni in urma. Mi-as dori ca si Bram sa manance putina prajitura si pentru un minut m-am gandit sa ii pastrez putin de la mine. Dar nu aveam cum sa i-o aduc acasa. Nu incapea in pudriera mea. Ar fi rau sa o ascund in geanta mamei daca ar fi de acord, dar cu siguranta nu ar fi. Mama nu incalca regulile. Nu o pot pastra pentru mai tarziu. Este acum sau niciodata. 
   Tocmai am bagat ultima bucata in gura cand prezentatorul spune „Suntem gata sa anuntam Alesii”
   Inghit repede si pentru o secunda simt o val neasteptat de furie: nu m-am bucurat de ultima imbucatura. 

  – Lea Abbey.
   Lea isi invarte furioasa bratara in timp ce asteapta sa vada fata de pe ecran. Ea este atenta sa-si lase mainile jos, astfel ca Alesul ei sa vada doar o frumoasa fata blonda si nu mainile sale ingrijorate, jucandu-se cu bratara. 

   Este ciudat cum tinem piesele din trecut in mana in timp ce ne asteptam viitorul.
   Este un sistem, bineinteles, pentru Alegere. In orasele din tara pline de oameni, Alesii sunt anuntati in ordine alfabetica in functie de numele de familie al fetelor. Imi pare rau pentru baietii care nu stiu cand le vor fi anuntate numele, pentru ca trebuie sa astepte pana le va ajunge Aleasa. De vreme ce numele meu este Reyes, o sa fiu undeva pe la mijloc. Inceputul de la sfarsit.   
   Ecranul arata fata unui baiat blond si frumos. El zambeste de indata ce ii vede fata lui Lea pe ecranul unde este el, iar ea zambeste de asemenea. 
  – Joseph Peterson, spune omul. Lea Abbey, perechea ta este Joseph Peterson. 
   Prezentatorul ii da fetei o cutie mica de argint; acelasi lucru i se intampla si lui Joseph Peterson in ecran. Cand Lea se aseaza, se uita lung la cutia de argint de parca ar vrea sa o deschida chiar acum. Nu o invinovatesc. Inauntrul cutiei este un microcard cu informatii despre Perechea sa. Toti le primim. Mai tarziu, cutiile vor fi folosite sa pastreze inelele pentru Contractul de Casatorie. 
   Ecranul se intoarce la prima poza: un baiat si o fata, zambindu-si reciproc, iar pe fundal lumini sclipitoare si un Oficial imbracat in haine albe. Cu toate ca Societatea fixeaza Sortarea sa fie cat de eficienta este posibil, exista totusi momente in care ecranul se intoarce la poza de dinainte, ceea ce inseamna ca trebuie sa asteptam pana se intampla altceva. Este foarte complicata – Sortarea – si eu mi-am reamintit de pasii incurcati ale dansurilor pe care le faceau cu mult timp in urma. Acest dans, oarecum, este unul pe care Societatea il poate crea singura acum.
   Poza dispare.
   Prezentatorul striga un alt nume si o alta fata se ridica in picioare. 
   Curand, din ce in ce mai multi oameni de la Banchet detin cutiile mici de argint. Cativa dintre ei le aseaza pe fata de masa din fata lor, dar cei mai multi tin cutiile cu atentie, nedorind sa lase viitorul sa scape din mainile lor dupa ce abia l-au primit.
   Nu vad nicio alta fata purtand rochia cea verde. Nu ma supar. Imi place ideea ca, pentru o noapte, nu arat ca toata lumea.           
   Astept, tinand pudriera intr-o mana si mana mamei in cealalta. Palmele ei sunt transpirate. Pentru prima oara, realizez ca ea si tata sunt amandoi emotionati.
  – Cassia Maria Reyes.

   Este randul meu. 
   M-am ridicat, dand drumul mainii mamei si intorcandu-ma spre ecran. Simt ca inima imi bate repede si ca sunt tentata sa-mi misc mainile in modul in care o facea Lea, dar am stat dreapta cu obrazul si cu ochii spre ecran. Priveam si asteptam, convinsa ca fata pe care Alesul meu o va vedea va fi calma si adorabila, cea mai buna imagine a Cassiei Maria Reyes pe care o putea prezenta ea.
   Dar nimic nu s-a intamplat.
   Stau si ma uit la ecran si, in timp ce secundele trec, tot ce pot sa fac este sa stau pe loc si sa zambesc. Soapte incep sa se auda in jurul meu. Cu coltul ochiului o vad pe mama incercand sa imi ia din nou mana, apoi o retrage. 
   O fata intr-o rochie verde sta si asteapta cu inima batand. Eu.
   Ecranul este negru si ramane asa.
   Asta poate insemna doar un singur lucru.   

A new life – partea a 13 – a

    Mama a plecat de cateva zile fara a afla ceva despre ea. Nu ne venea a crede ca ne-a lasat singure. Sigur a fost Taylor, a convins-o sa fuga cu el. Deena a intrat in depresie si nu mai vorbeste cu nimeni, rar mai scoate cateva cuvinte si acelea printr-un efort destul de mare. Nu stiu ce sa ma mai fac. Am doar 17 ani si trebuie sa iau viata in maini si am o responsabilitate fata de sora mea. Ce fel de mama ar fi in stare sa-si paraseasca copiii? In ce stare trebuie sa fi fost sa plece fara sa se uite inapoi? Si daca a facut-o, de ce nu ne-a spus nimic? Atatea intrebari si niciun raspuns. Am vorbit si cu matusa noastra si ne-a promis ca o sa rezolve sa ne mutam la ea, insa mai dureaza putin procedurile. Este inceputul vacantei de Paste si cred ca suntem singura familie pentru care aceasta sarbatoare nu este un motiv de bucurie. E atat de trist sa stam singure. Partea buna este ca ne-am adunat cativa din clasa si am petrecut mai bine ca niciodata. Dumnezeu mai face si minuni. Cel putin pentru asta ii sunt recunoscatoare. Spre surprinderea mea primul lucru la care m-am gandit in aceasta duminica a fost sa mergem la biserica la liturghie. Deena nu a fost prea incantata la inceput, dar nu a avut incotro. Speram sa-si regaseasca linistea interioara si ca va fi mai impacata. Ea inca era de parere ca mama actionase asa din cauza ei, pentru ca o suparase de atatea ori pana cand nu a mai facut fata. Singurul lucru pe care i l-am spus a fost: ” Deena, nu este vina ta. Orice ai fi facut tot la fel ar fi ales. Din pacate mama este usor influentabila si, desi am incercat, nu am putut sa o schimb prea mult. Daca nu a realizat inca ce greseala a facut sper ca o va face si ca se va intoarce. Ar fi pacat daca am pleca tocmai in Europa. ” Si ei ii parea la fel de rau, insa nu era timpul pentru mofturi. Oricum va fi mai bine decat sa ne descurcam singure. Aveam nevoie de bani pentru a ne intretine si singura solutie era sa imi gasesc un servici, lucru care nu ma prea incanta. Mama castiga foarte bine din salariul de medic pediatru si ne erau mai mult decat suficienti pentru cheltuielile noastre nu atat de mari. Din fericire am gasit foarte repede unul pe masura deoarece, cand a auzit situatia mea, mama lui s-a oferit sa ma ajute pentru a lucra ca vanzatoare la afacerea familiei. Nu era extraordinar, dar era un inceput bun, iar salariul era mai mare decat de obicei. Derek venea de acum in fiecare zi si ma ajuta la treburile din casa ( nu ca as fi avut nevoie, dar era un sprijin de care nu ma puteam lipsi ). In ciuda disputelor anterioare s-a dovedit un baiat pe care ma pot baza si nu regret ca i-am acordat a doua sansa. Vacanta se scurgea putin cate putin si deja consideram ca nu voi fi in stare sa-mi asum rolul de mama pentru o familie. Nici nu ma mir luand in considerare ca pana acum nu prea bagasem in seama aceste lucruri. Nu sa am grija de mine este problema, ci sa am copiii pe care sa-i educ, sa le dau sfaturi. Ce personalitate puternica ar trebui sa ai pentru a-i ghiada pe cei din jurul tau. Este mai greu decat mi-am imaginat, iar sfaturile date mamei mele pana acum inteleg de ce nu au dat roade. Nu se aplica in astfel de cazuri. Ramasa singura dupa ce o inselase si apoi parasise tata nu mai avea aceleasi principii si orientari. E normal. Lumea pe care o cunostea si dupa care se orienta nu mai era aceeasi. Oamenii treceau pe langa ea nu nepasare, la fel si eu, insa nu puteam simti pe pielea mea adevarata pierdere a mamei. Avusese incredere in el si o tradase. Unde disparuse toata acea mare dragoste cu care se mandreau in tinerete? Fusesera un cuplu minunat, insa cu timpul au realizat ca, desi semanau foarte mult fizic, nu erau compatibili. Mult prea tarziu insa. Aveau doi copii marisori nu mai puteau da inapoi fara sa existe suferinta si pagube. Urma sa ne alegem cu o familie ciuntita si mereu fara nicio ratiune normala. Nu mai exista o mama si un tata statornic. Fiecare se va casatori la un moment dat si vietile lor vor merge pe alt drum fara cale de intoarcere. Ce rost mai are sa speri? Suferinta ramane singura la sfarsit. 

File din jurnal…Despre copilarie

   Draga jurnalule,


   Mereu ma gandesc la zilele petrecute afara, bucurandu-ma de caldura soarelui si de frumusetea naturii alaturi de prietenele mele. Nu oboseam niciodata! De dimineata pana seara zburdam ca niste iezi, ne jucam si o luam de la capat a doua zi. Nu aveam nicio grija! Mi-e dor de copilarie, de inocenta ei, de libertatea ei… Mi-as dori sa retraiesc acea perioada chiar si pentru cateva zile, sa simt sarutul mamei pe frunte inainte de a pleca la scoala, vorbele de incurajare ale tatei, ghiozdanul care nu devenea niciodata mai usor… Anii au trecut si  lumea s-a schimbat, o vad in privirea surorii mele, in vorbele si faptele ei. Inocenta a disparut. Noi suntem singurii care observam diferenta.
   Cu toate acestea, nu am renuntat niciodata la speranta, la visele mele, la frumoasele basme care se termina astfel: ” Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Poate nu exista printi, castele si zane ce iti indeplinesc dorintele (din cate stiu eu pana acum ;))), dar ne putem alege viata pe care vrem s-o traim. Asta ma ajuta…ma face sa visez la trecut, la prezent, la viitor…  



  Melodia asociata: Michael Jackson – Childhood

Recenzie "Furia" (3) – L.J. Smith

    Synopsis:
   Un nou pericol se afla in orasul Fell’s Church, iar acesta o ucide pe Elena. Dar nimeni nu se gandeste ca ea se va intoarce ca vampir datorita sangelui care ii ramasese in organism de la cei doi vampiri. Plin de durere, Stefan il cauta pe Damon pentru a-l pedepsi pentru fapta comisa, cu toate ca el pare sa nu stie motivul luptei. Revenita la viata, fata nu-si aminteste de iubirea ei fata de Stefan si il apara pe Damon. Pentru ca transformarea sa fie completa Elena are nevoie de sange, iar alegerea lor este Matt, fostul prieten al fetei, care ar face orice pentru ea. Dupa un somn lung in casa noului profesor de istorie, Alaric Saltzman, memoria ii revine, ca si personalitatea.
   Extraordinar din punctul meu de vedere este faptul ca Stefan si Damon vor lucra impreuna pentru binele Elenei, ignorand pentru un timp divergentele dintre ei. Ajunsa din greseala la biserica descopera ca este propria ei inmormantare si ca tot orasul s-a adunat pentru a o comemora. Isi vede prietenii si familia, iar oamenii vorbesc despre ea ca despre o sfanta. O haita de caini intrerupe ceremonia si ii ataca.
   Punand lucrurile cap la cap ajung la concluzia ca cea vinovata este Katherine care nu a murit si vrea sa se razbune. Elena, Stefan, Damon, Bonnie, Matt, Alaric si Meredith intra in cripta unde fondatorii Bisericii Fells sunt inmormantati si locul unde Katherine a fost ascunsa pana acum.
  
    Parerea mea:

  Mi-a placut, la fel ca si celelalte doua, dar serialul devine din ce in ce mai interesant. Merita vizionat! Vi-l recomand! 
    Nota mea: 5/5 
  Pentru Trezirea (vol. 1) AICI.

  Pentru Lupta (vol. 2) AICI.
     

   O puteti cumpara de aici: Libraria online Libris.
          

Cum sa-ti simplifici timpul de infrumusetare

  Fiecare fata/femeie are o rutina specifica. Cu toate acestea, exista un singur lucru pe care il au toate in comun: prea mult timp pierdut. Asta explica de ce noi intarziem mereu la intalniri sau avem nevoie de trei ore de pregatiri inainte de o petrecere. Totusi nu este ironic ca intarzierea produce stresul care dauneaza frumusetii? De ce sa nu simplificam totul? Usureaza-ti munca folosind cateva tehnici ajutatoare sa te indrume: 

  • Alege ceea ce este esential! Foloseste doar produsele importante pe care le ai, precum: creme de curatare a tenului, creme hidratante, toner, lotiuni contra razelor UV, eyeliner, rimel, un fond de ten de calitate sau pudra si un set de fard de ochi (in functie de ce foloseste fiecare). In afara de acestea mai aveti nevoie de o perie si un pieptene.
  • Nu cumpara lucruri pe care nu o esti sigura ca o sa le folosesti!  Evita sa iti umpli dulapul cu tone de produse. Unele femei au obiceiul sa cumpere din obisnuinta sau din impuls. De asemenea fiecare produs are un termen de valabilitate, asa ca nu are rost sa  intreci masura. Poate ai alte lucruri mai importante pe care sa le iei cu banii respectivi!
  • Fa-ti curat in dulap (locul unde iti tii cele necesare mentionate mai sus)! Incearca sa ai cat mai mare ordine pentru a gasi mereu ceea ce cauti si pentru a nu rataci obiectele respective. Nu sti cand o sa ai nevoie de ele!
  • Fa-ti timp pentru detalii! Pentru a nu fi in intarziere mereu, incearca sa-ti speli parul regulat, sa-ti faci unghiile saptamanal (depinde de fiecare) si sa-ti cureti mereu fata. Sunt sigura ca data viitoare cand vei pleca undeva nu vei mai avea nevoie de atata timp. 
  • Schimba-ti lookul! Incearca sa incerci diverse coafuri din cand in cand (asta nu inseaman ca trebuie sa faci asta in fiecare saptamana!) Uff, lucrul asta ti-ar ocupa jumatate  din viata. Unele femei iubesc sa atraga atentia cu o noua coafura aproape in fiecare zi. Bineinteles, daca esti vedeta asta ar functiona pentru tine, dar nici chiar celebritatile nu au atata timp.

  Profitand de timp cat mai mult este adevaratul secret al unei frumuseti de durata. Daca acordam prea multa importanta aranjatului nu o sa fie de folos. Naturaletea invinge orice machiaj!                                                                                Diana

Recenzie "Lupta" (2) – L.J. Smith

    Synopsis:
   Aventura celor doi vampiri si a frumoasei Elena Gilbert continua, culminand cu disparitia lui Stefan si incercarea disperata a Elenei de a-l gasi. Negasind o alta solutie, fata este nevoita sa apeleze la Damon pe care il crede vinovat inca din start fara a cerceta, datorita lucrurilor groaznice pe care le facuse pana atunci. Ea incearca din rasputeri sa pastreze secretul iubitului ei, cu toate ca toata lumea il banuieste pentru atacurile din oras, iar prietenele sale Bonnie si Meredith o ajuta de fiecare data. 
   Viata Elenei se complica din ce in ce mai mult, mai ales ca vechea sa prietena, Caroline, este din ce in ce mai invidioasa, dorind sa ii distruga reputatia si sa ii ia locul de Regina a liceului. Desi pare aproape imposibil, ajutorul lui Damon este extrem de valoros si bine primit. Fiecare minut petrecut in prezenta fetei pentru care este capabil de orice il face pe frumosul si crudul vampir sa arate o sensibilitate pe care nu o mai simtise de mult.

    Parerea mea:
   Stiu ca nu este prima data cand ma plang pentru asta, dar portia pe care scriitoarea ne-o ofera cu fiecare volum citit nu este de ajuns. In afara de asta prezenta lui Stefan aici este foarte scurta,  Damon actionand in voie dupa bunul plac. Privind fotografia de pe coperta m-am gandeam ca ele nu sunt alese la intamplare, ci ca L. J. Smith incearca le faca personajelor principale cate un omagiu. A inceput cu Stefan, apoi Damon, Elena si Bonnie. Mi se pare chiar o idee buna!
 
    Nota mea: 5/5



    Ce parere aveti voi? Merita citita?

Precomanda Iertarea (vol. 8 Casa Noptii)!

   De astazi puteti precomanda continuarea acestei minunate serii, Casa noptii, ce poarta numele  „Iertarea”.
   Ii multumim editurei Litera pentru cartile pe care ni le aduce si asteptam cu nerabdare volumul urmator. 

   AICI gasiti linkul de precomandare! 


   Descriere: 
   “… Găseşte-o pe Zoey Redbird! Condu-mi spiritul la ea! Urmează legătura dintre noi! Dacă ea se află în Ţinutul Viselor, nu se poate ascunde de mine. Spiritele noastre se cunosc prea bine. Acum pleacă!” 

Cât de strânse trebuie să fie legăturile de prietenie și cât de puternică afecțiunea, pentru a înlătura rănile unei inimi rănite? Uitati si un sneak peek.

P.C. CAST este o premiată autoare de literatură fantastică şi paranormală şi un profesor îndrăgit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are şi ea premii pentru jurnalism, dar şi pentru poezie.
Vândută în milioane de exemplare, seria Casa Nopţii se bucură de un uriaş succes internaţional!

Surpriza! Un minunat interviu cu Ramona Wray!

  Buna, dragilor! Am deosebita placere sa v-o prezint pe Ramona Wray, o scriitoare fantastica de origine romana care a fost foarte draguta si mi-a raspuns la cateva intrebari. Vreau sa-i multumesc inca o data pentru timpul acordat si pentru ca ne-a impartasit cateva franturi din experienta ei de viata. 
   Pentru mai multe detalii despre ea, intrati AICI.
   Sa incepem:

1. Cateva cuvinte despre dumneavoastra (temperament, hobby-uri, familie, preocupari etc.)  

Multumesc pentru invitatie. Cartile sunt singurele obiecte care pot fi gasite peste tot in casa mea, din baie pana in bucatarie. Am avut norocul sa ma casatoresc cu un barbat intelegator, care a invatat repede sa navigheze printre acesti munti de carti. El este mereu primul meu cititor, si persoana care ma sprijina, si care m-a sprijinit, intotdeauna.Avem un baietel de sapte ani, care spune oricui e gata sa asculte ca mama lui e scriitoare. Din nefericire, el este mult mai interesat de Wii si Playstation, si mai putin de carti.

2. V-ati dorit intotdeauna sa fiti scriitoare? Ce rol a jucat literatura in viata dumneavoastra?
Am scris mereu, dar nu m-am gandit sa urmaresc o cariera in domeniu pana de curand. Prima mea poveste scurta a fost publicata intr-un ziar local cand aveam 12 ani. Deci, in principiu, scrisul este o pasiune veche. In timpul liceului, am scris multa poezie, si am colaborat cu revista scolii, unde am si publicat mai multe poeme. Dupa ce am plecat din Romania, a durat cativa ani pana am reusit si ma obisnuiesc sa scriu in engleza. Dar nu m-am oprit niciodata. Am scris in fiecare zi. 


3. Aveti vrun sfat pentru tinerii care doresc sa imbratiseze aceasta frumoasa meserie (printre care ma numar si eu)?
Iti doresc mult success. Cel mai important sfat este sa nu lasi o zi sa treaca fara sa scrii, si sa citesti, ceva. Nu trebuie sa fie 9 000 de cuvinte, si nu trebuie sa termini o carte in 24 de ore, dar … scrie si citeste. In fiecare zi. In al doilea rand, e bine sa fii pregatit sufleteste pentru ceea ce se poate intampla (ceea ce mi s-a intamplat si mie, de multe ori) si anume, actul de a fii respins. Agenti literari, edituri … fara nici o indoiala, se va intampla. Nu este placut, si e bine sa fii pregatit. Si hotarat. Trebuie sa mergi mai departe, in ciuda micilor esecuri.

4. Ne puteti descrie putin actiunea cartii dumneavoastra Hex: A Witch and Angel Tale? V-ati gandit la o continuare?
Hex nu este parte dintr-o serie, ci un standalone. Desi as putea sa scriu mai mult despre setul de caractere respectiv, am decis sa ma opresc aici. In cateva cuvinte? Este povestea unei adolescente care s-a nascut cu abilitatea de a afla totul despre o persoana printr-o singura secunda de contact direct. Si mai sunt si doi baieti, si un triunghi amoros, si un blestem de 400 de ani. Si bineinteles, un sfarsit fericit, pentru ca eu iubesc sfarsiturile fericite.

5. Suntem foarte mandrii de succesul dumneavoastra. Daca vi s-ar propune sa apara si la noi cartea ati alege sa scrieti dumneavoastra varianta in romana, cunoscand limba? Exista o astfel de varianta?
Multumesc. Nu, nu exista o varianta romaneasca din pacate, Hex a fost lansata oficial numai in America. Dar pentru o varianta romaneasca, da, as insista ca eu sa fac traducerea si adaptarea. Eu vorbesc cinci limbi straine si inteleg mult prea bine cate lucruri se pot pierde intr-o traducere. 

6. Ce parte din personalitatea dumneavoastra se regaseste la eroina pe care ati creat-o, Lily Crane?
Sarcasmul, presupun. Intotdeauna am avut o limba ascutita, ca toti oltenii de altfel.


7. Cartea preferata din literatura universala si motivul pentru care ati ales-o.

Imposibil sa aleg doar una singura. Am autori favoriti, carti favorite, pasaje favorite, etc. Henry James, Roderick Hudson, e una dintre cartile pe care le iubesc mult. Pasajele descriptive despre Italia, unde am locuit si eu o perioada, sunt nemaipomenite. Si caracterele sunt foarte bine construite.

8. Cand si unde aveti cea mai mare inspiratie atunci cand scrieti?
Scriu in libraria mea personala, care este o camera plina de carti, cu un semineu enorm, si un mic birou. Iarna, cu focul arzand langa mine si inconjurata de toate cartile mele … presupun ca scriu cel mai bine atunci.

9. Din cate am aflat aveti un baietel. Sa va traiasca! Cum impacati cariera de scriitoare cu cea de mama?
Multumesc mult. Este greu. Eric are doar sapte ani si necesita multa atentie. Sotul meu, Steven, ma ajuta mult din acest punct de vedere. Incerc sa gasesc o balanta, in fiecare zi. Imi fac timp sa il ajut pe Eric cu temele, sa ma joc cu el, sa-l duc la scoala, etc. Inainte de culcare ii citesc o poveste in fiecare seara. Incerc sa le impac pe toate.

10. Daca casa in care locuiti ar fi in flacari si ati putea sa salvati un singur obiect (luand in considerare ca toate persoanele sunt in siguranta), care ar fi acela?  

Laptopul, bineinteles. Si am cateva first edition carti pe care nu le-as putea lasa.
11. Ati intalnit dificultati in viata datorita faptului ca sunteti romanca? Foarte multe persoane s-au plans ca au fost desconsiderate din aceasta pricina.
Nu mai mult decat alte persoane, as spune. Este dificil sa-ti construiesti o cariera, indiferent de nationalitate. Traim intr-o societate care se misca repede si foarte eficient. Daca nu reusesti sa tii pasul cu ceea ce se intampla in jurul tau, atunci nu reusesti nimic. Indiferent de nationalitate.

12. Aveti un poiect nou in plan, o noua carte?
Da. Am terminat o noua carte, sunt in procesul de editare. Actiunea acesteia se petrece in Romania. Exista un element supranatural, dar accentul cade pe cel uman. Este o poveste frumoasa, prima dintr-o serie.

13. Unde va vedeti peste 5 ani? Dar peste 10? 
Exact unde sunt acum, in librarie, la birou, cu degetele pe tastatura.

14. Care este ideea unei zile perfecte in mintea dumneavoastra? 
O zi perfecta e o zi in care nu trebuie sa fac nimic altceva decat sa scriu. Doar eu, si caracterele mele, de dimineata si pana seara. Pe de alta parte, n-as putea sa petrec o intreaga zi fara familia mea. Mi s-ar face dor de ei.  


  Ma gandeam ca am putea aduna voturi pentru a face posibila publicarea cartilor ei si in Romania. Ce parere aveti? Incercam? 
                            XOXO
  

A new life – partea a 12 – a

   Obosita fiind din cauza orelor tarzii la care am adormit serile trecute m-am trezit dupa ora 12. A fost o saptamana foarte grea datorita examenelor care urmau. Tinand inca ochii inchisi, am pasit adomita catre camera mamei pentru a vedea daca s-a trezit. Spre surprinderea mea, patul era deja facut, lucru foarte neobisnuit. Am coborat apoi zambind, crezand ca era in bucatarie gatind, insa si aceasta era pustie. Cum se poate asa ceva? Trebuia sa fi ajuns de dimineata… Poate stie ceva Deena. Am intrat in camera ei si am gasit-o ca in orice sambata dormind.
   – Deena… Deena, trezeste-te. Deena!                                                                                                                      
   – Ce e? Ce te-a apucat? De ce strigi asa?
   – Mama nu a venit acasa, am adaugat disperata. Patul este facut.
   – Nu e prima oara, Jess, a spus ea cascand.
   – Stiu, insa de data asta simt ca ceva nu este in regula.
   – Te inteleg. Abia acum ai inceput sa fiti mai apropiate. Ti-este frica sa nu se termine totul…
   – Este posibil. Ma duc sa sun la spital sa vad daca a plecat de acolo.
   – Bine, eu ma duc sa vad daca a lasat vreun bilet in bucatarie sau la ea in camera.
   Am format numarul si dupa cateva secunde a raspuns colega mamei, Jane.
   – Alo. Buna ziua. Cabinetul doamnei doctor…
   – Jane? Sunt Jessica.
   – Buna, Jessica. Ce mai face mama ta? Se simte bine?
   – De ce ma intrebi? S-a intamplat ceva?
   – Pai nu a venit la servici aseara.
   – Poftim? Si-a luat liber?
   – Din cate stiu eu, nu. A fost foarte agitata saptamana asta.
   – Am observat si eu…. Dar totusi, ea a plecat de acasa aseara ca si cum ar fi mers la lucru. Deci, sa inteleg ca nu stiti unde ar putea fi?
   – Nu a venit acasa?
   – Ultima oara am vorbit cu ea aseara.
   – Ai sunat-o pe mobil?
   – De obicei il lasa acasa, dar o sa incerc. Multumesc mult. La revedere.
   Doamne! Unde putea fi?
   – Jess! Jess!
   – Ce este?
   – Mama a plecat, a inceput ea plangand.
   – Cum adica?
   – Nu are nicio haina in dulapuri. A luat absolut tot.
   – Dar…
   – Nu intelegi? Ne-a parasit! a inceput sa tipe cu o suparare in glas ce m-a cutremurat.
   – Nu este posibil. Nu si ea…
   – Pun pariu ca Taylor este implicat.
   – Nu cred… Nu este baiat rau, am rostit, sperand din toata inima sa fie adevarat.
   – Ce facem acum?
   – Asteptam… Apropo, telefonul mamei este la locul lui?
   – Nu m-am uitat. Vin imediat.
   Intr-un minut s-a intors :
   – Nu este acolo, l-a luat cu ea. Sun-o.
   Dupa  ce am tastat numarul, am apropiat cu emotie telefonul de ureche. Mai rau nu putea fi.
   – Alo?
   – Jessica?
   – Cine este acolo?
   – Sunt Jonathan.
   – Domnule professor … Buna ziua, am spus nerabdatoare. Mama este cu dumneavoastra?
   – Din pacate, nu. Mi l-a lasat la usa cu o scrisoare. Puteti veni pana la mine? Este mai bine decat sa vorbim prin telefon.
   – O sa luam un troleu. O sa fim acolo in 10-15 minute.
   – Va astept. Pa-pa.
           – Va urma –