Trecutul dinaintea mea… – Partea 9

   Cand am ajuns acasa am luat masa in liniste, urmata apoi de o mica si placuta conversatie cu mama. Se pare ca tata avea din nou treaba si nu ajunsese la timp. Bunica (bucatareasa) avea sa-i incalzeasca ceva cand va veni. 
   Mi-am luat la revedere de la mama si am pornit usor spre bucatarie – piciorul inca ma mai durea. Serios.
   Bunica spala vasele in care tocmai mancasem si le aranja in dulap cu atata indemanare ca m-a apucat melancolia. 
  – Buna ziua, i-am spus eu, facandu-mi cunoscuta prezenta. Va deranjez? 
  – Deloc, draga mea. Vino, ia un loc.
  – Multumesc. 
   Ochii ei blanzi, privire calda o infatisau pe aceasta femeie ca pe un inger. Parul carunt si cret ii era prins intr-un coc ordonat, iar cateva suvite razlete ii inconjurau chipul. Era o placere sa o ai alaturi. Moartea ei de mai bine de trei ani m-a facut sa-i duc dorul foarte mult, iar revederea ei era la fel de dureroasa ca atunci cand am asistat la inmormantarea ei.

  – Ma bucur ca ai venit. Am un cadou pentru tine. Este o mostenire de la bunica mea, iar eu trebuie…
  – Dar…
  – Da, stiu…stiu ca nu sunt bunica ta.
   De fapt esti, mi-am zis in gand. 
  – Eu sunt batrana si nu am copii, asa ca ti-o daruiesc tie, daca doresti desigur sa o primesti. 
  – Este o onoare, i-am spus din tot sufletul. 
  – Asteapta aici. Cobor imediat.
   A adus cu ea o cutie de bijuterii incrustata in lemn, mare cat sa fie cuprinsa in palma. O deschise cu grija de parca nu ar fi vrut sa o distruga. Intr-adevar era foarte veche si probabil foarte fragila. 
   Din ea batrana scoase un lantisor finut de care atarna un frumos pandativ pe care il vazusem pana atunci. In mijloc avea o piatra albastra precum ochii bunicii si ai mei, inconjurata de o inima firava. Era superb!   

  – Va multumesc mult! Este minunat. O sa-l port cu rochia mea de maine. Se potriveste de minune!
  – Stiu, scumpo. Sa-l stapanesti sanatoasa…si sper ca si tu sa-l dai mai departe nepoatei tale. 
  – Desigur. Multumesc inca o data. 
   Atunci o voce familiara a intrerupt momentul de fericire. 
  – Domnisoara Ema! A venit Nathaniel. Va asteapta afara. 
  – Vin imediat, Anne. 
  – Du-te, Ema. La multi ani pentru maine. Distractie placuta! 
  – Multumesc, i-am spus pentru ultima data si am sarutat-o pe obraz, strangand-o puternic in brate. Va iubesc.
   Lacrimile inundau ochii bunicii atunci cand am plecat. Nu a durat mult pana am plans si eu. Am pus lantisorul in cutie si l-am ascuns in masuta de machiaj. Abia asteptam sa-l port, dar trebuia sa astept pana maine. 
   Mi-am luat un sal pe umeri peste rochia frumoasa pe care o purtam si am iesit. Nate se sprijinea de fantana batrana din fundul gradinii, frecandu-si mainile de nerabare..si poate de frig. Era intr-adevar o seara racoroasa. 
  – Buna. Scuza-ma pentru intarziere. 
  – Nu-i nimic. Ma bucur ca ai venit. Inainte sa-mi spui ce ai hotarat vreau sa stii ca nu o sa fiu suparat pe tine, indiferent de ceea ce vei face. 
   L-am luat de mana si l-am privit in minunatii sai ochi pentru a intelege ce urma sa-i spun. 
  – Mergem impreuna, Nate. Parintii mei vor fi nevoiti sa inteleaga ca James nu reprezinta nimic pentru mine. 
   Numai gandul ca acel nemernic s-ar apropia de mine mai aproape de doi metri ma facea sa ma ingrozesc. 
   Am surprins apoi bucuria pe fata lui Nate. Era atat de frumos, iar sufletul lui se potrivea ca o manusa caracterului sau bland. 
  – Ne vedem maine atunci, draga mea. 
   M-a sarutat usor pe obraz si m-a condus pana la usa, apoi a luat-o la fuga spre padure. Parea foarte fericit, iar eu eram impacata. Merita o sansa si cine eram eu sa nu i-o ofer?

Va urma –     


File din jurnal… – Despre esec…

   Dumnezeu mi-a daruit din fiecare putin si ii sunt recunoscatoare pentru asta: familie, prieteni, dragoste… naivitate, tupeu, teama. Ele ocupa un coltisor al personalitatii mele, al vietii mele si formeaza un tot. Dar un singur lucru nu l-am stiut pana astazi – ESECUL. Si ce examen nenorocit a fost acesta! De asemenea, am redefinit adjectivul „dificil„. 


   DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat (Sursa: DEX ’98)
   DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. Care te epuizeaza pana la lesin, te ameteste, te irita, iti provoaca greata si care scurge pana si ultima farama de speranta din tine. Mai pe scurt: Esti ca si mort. (Sursa: Cele 1001 de motive pentru care sa fugi mancand pamantul atunci cand te gandesti sa urmezi medicina de Diana)


   Ceea ce vreau sa va spun tuturor pe scurt este ca am picat unul dintre examene importante din sesiune…dar nu din vina mea. Asta-i viata… sau poate o lectie de la Dumnezeu, asa ca prefer sa nu ma plang, ci sa-mi accept lectia primita: In viata trebuie sa inveti sa si pierzi


   Voi ati invatat ce este esecul si cum il puteti primi pe gratis? :((    


   Si acum un mic mesaj pentru deosebitul meu profesor de anatomie:   

O seara buna! 
XOXO

Cand zilele nu sunt destule….

   Buna, dragilor! Mi se pare o vesnicie de cand am vorbit ultima data. Cred ca banuiti deja care este problema si cine este principalul vinovat – facultatea si sesiunea care se apropie, din ce in ce mai amenintatoare. Ufff, ce m-am saturat!
    Motivul acestei postari? In primul rand, vreau sa-mi cer scuze fata de o anumita persoana, stie ea prea bine, careia i-am promis o postare speciala de ceva timp si nu am reusit pana acum sa ma tin de cuvant. Imi pare rau!
   Uite acusi vine weekend-ul, dar nu reprezinta un motiv de bucurie, caci „cantitatea” de invatat nu a scazut cat ar fi trebuit. Dar nu va mai plictisesc cu musculitele care nu vor sa ma lase in pace :)))
   Voi ce planuri aveti pentru acest sfarsit de saptamana?…Pe mine ma astepta o durere mare de cap.

  XOXO

Trecutul dinaintea mea… – Partea 8

   In fata scolii ma astepta din nou Peter, dar de data asta m-am asezat langa el, ignorand rugamintile sale. 
  – Buna ziua, conita! Cum a fost ziua dumitale?
  – A fost bine, draga Peter. La cat servim masa?
  – Peste o ora cel putin. De ce?
  – As vrea tare mult sa imi arati imprejurimile … sa ma plimb. 
  – In hainele astea, conita? Mergem sa va schimbati si apoi …
  – Nu, Peter. Acum. Si … imi poti spune Ema. 
  – Stapana o sa ma omoare, rosti el incetisor, ca pentru sine. 
  – Nu uita ca eu sunt fiica mamei mele, i-am spus eu zambind.

   Astfel am pornit in directia opusa, unde se afla o campie inflorita, iar in departare se zarea un lac limpede. M-am oprit in fata lui si am inceput sa arunc cu pietre in apa pentru a-l stropi pe Peter. 
  – Haide! Te dai batut? l-am intaratat eu. E randul tau.
  – Dar o sa va udati.
  – Atunci … Prinde-ma!
   Apoi am inceput sa topai dintr-o parte in alta. Nicio reactie. Bineinteles ca nu aveam de gand sa procedez corect, asa ca m-am prefacut ca alunec pe o piatra si ma lovesc la glezna. Cum se spune: Ai grija ce-ti doresti! Am sfarsit prin a ma lovi destul de tare, iar sangele nu intarzie sa apara. La naiba cu planurile!
  – Esti bine? fugi el speriat spre mine. Urata zgarietura. Ai fi putut sa te lovesti mai tare. Fii mai atenta, te rog.
  – Au, am inganat eu. Nu e vina mea ca tu nu stii sa te joci. Supararea se vedea pe chipul meu cu siguranta, ca sa nu mai pun la socoteala ca mi-am intors capul in directia opusa. 

  – Lasa-ma sa te ajut. Poti merge singura? 
  – Nu stiu. Stai sa incerc. 
   Cu putina prefacatorie (nu foarte multa) l-am convins sa ma ia in brate. Sub hainele acestea de muncitor se simtea un corp cu adevarat puternic. Iar ochi…Oh, Doamne! Erau superbi! Negri si adanci, incat eram pierduta pe veci in ei.
  – Asteapta, i-am zis atunci cand m-a asezat cu grija pe „bancheta” calestii si se indrepta spre locul sau. Trebuie sa fac ceva.
  – Ce este? Ai uitat ceva?
  – Da. Sa-ti dau asta. Vino mai aproape. 
   S-a apropiat nedumerit spre mine, asteptand. L-am luat de mana si l-am adus si mai aproape, apoi l-am sarutat pe obraz (chiar daca buzele mele tipau dupa cu totul alt loc). 
  – Multumesc, am rostit. 
  – Cu placere, zambi el rusinat. Nu era nevoie. 
  – Placerea a fost de partea mea. 
   Tacerea domni pentru restul drumului, dar nu ma deranja. Aflata in caleasca, departe de privirea lui Peter ma puteam bucura de sarutul pe care i-l daruisem, mangaindu-mi buzele din 2 in 2 secunde, ca si cum ar fi ramas dovada acolo, o parte din el. Ce bine este sa visezi!

Va urma – 

Recenzie "O plimabare de neuitat" de Nicholas Sparks

   Credeti ca ati gasit cartea preferata pe care ati putea sa o recititi de sute de ori? Ei bine, daca nu va este cunoscuta aceasta poveste inseamna ca mai trebuie sa mai cautati :). 
   Am vazut la inceput filmul, intr-o vacanta de vara pe cand eram plecata la verisorii mei si am fost foarte impresionata de el. Zile la rand am ascultat melodiile cantate de „Jamie” si nu mai aveam rabdare sa ajung acasa sa gasesc minunata carte. Nu am fost dezamagita. Mi s-a parut de 1000 de ori mai profunda, mai romantica, mai buna. 

    Synopsis: 
   Cele doua personaje principale, Landon si Jamie, sunt cat se poate de diferite, dar acest lucru nu constituie o piedica. Dragostea lor invinge orice bariera. 
   Landon este tipul rebel, obraznic, ce isi ocupa majoritatea timpului stand cu gasca sa de prieteni, planuind cate o boacana, in timp ce Jamie este cuminte, sufletista, deosebita din toate punctele de vedere si pe deasupra fiica preotului orasului. Cand destinul ii aduce impreuna, baiatul se poarta la fel de superficial, insa nici prin gand nu-i trece ca se va indragosti de Jamie si ca aceste sentimente il vor schimba pentru totdeauna. 
   Cu toate acestea, chiar si a doua sansa pe care o primeste Landon are un pret. Este oare dispus sa plateasca, cand acest lucru ii rapeste toata fericirea?
    Parerea mea:
   Pentru mine, „O plimbare de neuitat” are o semnificatie aparte. In afara de faptul ca este cartea mea preferata, am invatat multe din experienta celor doi tineri. Si cum se zice, sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima deoarece nu stim cand viata noastra va lua sfarsit. 
   Personajele sunt usor de indragit, te poti traspune imediat in pielea lor, datorita maiestruozitatii scriitorului, Nicholas Sparks. Acesta reuseste sa ne surprinda placut de fiecare data. Ceea ce m-a impresionat enorm a fost sa aflu ca trista poveste este inspirata din realitate, fiind exact viata surorii sale.     
   Mi-a placut de asemenea filmul, in rolurile lui Jamie jucand Mandy Moore, o actrita foarte draguta, iar Shane West este scumpul Landon. Nu cred ca a existat vreo data cand sa nu lacrimez atunci cand am vazut filmul (de foarte multe ori). Din pacate, nu am achizitonat cartea inca 😦 
   Vi-o recomand cu mult drag, caci merita!
    Nota mea: 5/5    

 XOXO 

Fan Made Cast (1) Instrumente Mortale

   Sper sa nu se supere nimeni pe mine pentru faptul ca am preluat aceasta rubrica, dar de multe ori mi s-a intamplat ca viziunea mea pentru personajele unei carti sa nu corespunda cu cea a regizorului care creaza filmul. 
   Asadar, prima pe lista este seria „Instrumente Mortale„, aceasta fiind si ultima carte citita de mine. 

 Clary Fray – Deborah Ann Woll
 Jace Wayland – Alex Pettifer
 Alec Lightwood – Jesse Mercalfe
 Isabelle Lightwood – Odette Annable
 Simon – Carl Holder
 Jocelyn- Jennifer Morrison
 Luke – Eric Martsoft
Ce parere aveti? Pupici! 

Achizitie (8) + baliverne

   Buna seara, dragii mei! A mai trecut o minunata zi din vacanta si se apropie teribila sesiune. Dar sa lasam dramele pentru alta seara. 
   Nu stiu ce-i cu mine de cateva zile. Am parca un gol in minte – oricat de mult am incercat sa scriu ceva pe blog nu am reusit. Simteam ca am un lacat pus pentru a-mi spulbera ideile – nu m-au rapit extraterestrii pentru ca nu am zarit niciun omulet verde prin preajma. Intelegeti voi :)). 
   Am reusit in cele din urma sa pozez ultimele carti primite (nu prea multe la numar) in ultima perioada. 
   Asadar, mi-a cumparat mama „Nu plange sub clar de luna” cat eram in spital. Cred ca am devorat in dimineata cand m-a operat jumatate (chiar martea cand am primit-o) si restul la reanimare.  Asistentele mai aveau putin si imi dadeau cu ea in cap pe motiv ca trebuia sa ma odihnesc, dar eu incapatanata cum sunt nu si nu.

   De asemenea, am primit de Craciun de la iubitul meu doua carti superbe. Nu stiu cum face el ca mereu le nimereste (Mersi, Lari! Stiu ca e si contributia ta.). Multumesc mult, pui! Te iubesc! :*
   Ramona, o bloggarita foarte simpatica, mi-a daruit cartea „Luna plina” de Kelley Armstrong pe care abia astept s-o citesc. Multumesc mult!

   „Jocul minciunii” este o alta carte pe care am castigata la un concurs pe blogul Deei. Multumesc!    

Am mai strans si cateva carti despre medicina de la unchiul meu, dar nu cred ca va intereseaza. Mie de altfel imi sunt foarte folositoare. Chiar daca nu o sa vada asta ii spun un big multumesc! 
Cam atat deocamdata. Va las pe mana calda si sigura a lui Mos Ene. Noapte buna!
Pupici.

Cum sa narezi la persoana I




   Unele din cele mai interesante creatii din literatura contin naratiunea la persoana I, care poate fi aubiografica sau fictiune in totalitate. Pentru cateva motive, povestile impartasite de povestitor imprumuta autenticitate cartii. Un exemplu al unei povesti la persoana I este seria”Twilight”. Daca iti doresti si tu o astfel de poveste sunt cateva reguli pe care trebuie sa le stii:
  
1. Regula nr. 1 – foloseste mereu „eu”, „noi” sau „mie’. Folosind aceste pronume te vor ajuta sa ilustrezi toate gandurile, actiunile si nararile personajului principal. Indiferent de evenimentul pe care decizi sa-l incluzi in cartea ta, trebuie mereu sa fie spus din punctul tau de vedere. Asta inseamna ca dialogul, actiunile, amintirile trebuiesc povestite ca si cum au loc sub privirea ta. 

  2. Regula nr. 2 – manevreaza gandurile altor personaje. Din moment ce povestirea are loc in mintea ta, va fi dificil sa arati ce gandesc celelalte personaje, doar daca ele iti marturisesc. Asta inseamna ca trebuie sa te folosesti de confesiuni si emotii pentru a exprima ceea ce iti doresti. 
  3. Regula nr. 3 foloseste ocazional nararea la persoana a III – a. Ai putea adauga naratiunea pentru a te ajuta sa continui povestea. Cateva activitati ar putea avea loc fara personajul principal, dar tine minte ca prea multa naratiunea la persoana a III – a iti va modifica romanul pe de-a-ntregul.
  4. Alte sfaturi. Sunt o multime de lucruri bune de care beneficiezi atunci cand scrii la persoana I. Poti include secvente de vis ale personajului principal sau monologuri ce au loc in mintea lui pentru a exprima viitoarele sentimente si ganduri. De asemenea pot aparea episoade cand acesta scrie in jurnal cele mai adanci si ascunse trairi. Suspansul poate fi infatisat prin falsele presupuneri ale personajului, de vreme ce asta se intampla dese ori in viata reala.  
   Cand creezi o poveste este indicat sa desprinzi conflictul principal la inceput si sa-l dezvolti pe segmente. Nu trebuie sa scrii direct de la inceput la sfarsit. Imparte totul in parti mai mici si incepe de acolo. Poti caracteriza mai amanuntit un personaj cand „aduci” personaje din trecutul sau – o fosta prietena, dadaca din copilarie, unchiul favorit, etc. In acest fel gasesti episoade importante care sunt totusi centrate pe tema si naratiunea la persoana I. 
   Mult succes!