Recenzie "Captiva" (2) – L. J. Smith

    Synopsis:
   Precum stiam din sfarsitul primului volum, Cassie este santajata de diabolica Faye pentru a nu-i dezvalui Dianei sentimentele dintre aceasta si Adam. Craniul de cristal pe care l-a descoperit Adam cu ceva timp in urma detine o forta deosebit de puternica si de periculoasa, iar Faye din curiozitate si lacomie o elibereaza. Acest lucru joaca un mare rol in complicarea lucrurilor din grupul vrajitorilor si aparitia unor noi piedici si probleme.
  
   Cei 12 vrajitori isi petrec timpul ca si pana acum: vraji, ritualuri, aventuri, petreceri si noi incercari. Totusi noile crime misterioase (directorul liceului si colegul pe nume Jeffrey) pun semne de intrebare cercului si decurg la numeroase metode magice pentru a descoperi forta care le infaptuieste. 


   Favorurile pe care Cassie i le face lui Faye devin din ce mai solicitante, ajungand chiar sa-i ceara sa voteze contra Dianei in competitia dintre locul de conducator al cercului de vrajitori. Astfel reuseste sa castige si din impulsul de moment noua vraja il elibereaza pe John cel Negru, un temut vrajitor, care o ucide pe bunica lui Cassie, in incercarea de a gasi cartea cu vraji pe care familia ei o poseda. Inainte de a muri, aceasta reuseste sa-i povesteasca despre moartea bizara a parintilor celor din cerc si aranjarea nefireasca, apropiata, a datelor lor de nastere. 


   Adam si Cassie devin din ce in ce mai apropiati, chiar daca ei incearca sa evite acest lucru. Bunatatea si increderea nemarginita a Dianei ii face sa se simta vinovati si sa isi promita unul altuia ca nu vor mai ramane singuri. Va fi insa asta de ajuns? 


    Parerea mea:  
   Nu am fost foarte incantata de aceasta carte, ca sa fiu sincera. Cassie este supusa lui Faye intreg romanul si m-am plictisit ingrozitor. In plus, mi s-a parut ipocrita prin felul in care a dezamagit-o pe Diana, cu toata ca a facut un juramant. Nu este morala atitudinea ei si le ofera adolescentilor un model negativ. 

   Mi-a placut insa sa descopar o transformare a caracterului lui Cassie pe parcursul actiunii care era de-a dreptul plictisitoare la inceput. Totusi, a fost destul de tarziu, dupa ce foarte multe lucruri rele, irecuperabile, au avut loc. 


   Un lucru suparator a fost ca bunica lui Cassie devine brusc un personaj important, de parca autoarea ar fi asteptat ca ea sa moara pentru asta. Cred ca tinerii vrajitori ar fi avut multe de invatat de la ea si ar fi impiedicat anumite greseli facute de ei, plus ca ar fi condimentat si marit suspansul, deoarece in mare parte lipseste. 


   Personajul John cel Negru mi s-a parut interesant, plin de mister, singura prezenta diabolica din intreaga serie. Daca l-a inceput detaliile oferite de scriitoare erau doar orientative, putin cate putin ne-au conturat si au format un rival puternic. 


    Nota mea: 3/5       
    O puteti cumpara de AICI.

Anunțuri

Trecutul dinaintea mea – Partea 10

   Review partea 9


   Am surprins apoi bucuria pe fata lui Nate. Era atat de frumos, iar sufletul lui se potrivea ca o manusa caracterului sau bland. 
  – Ne vedem maine atunci, draga mea. 
   M-a sarutat usor pe obraz si m-a condus pana la usa, apoi a luat-o la fuga spre padure. Parea foarte fericit, iar eu eram impacata. Merita o sansa si cine eram eu sa nu i-o ofer?



  Partea 10
  
   Cand i-am povestit lui Anne motivul vizitei lui Nate si-a pus mainile la gura sa nu tipe. 
  – Conita! Nu puteti face asa ceva. Stapanii vor fi foarte suparati.
  – Promite-mi ca nimeni nu o sa stie, te rog. 
  – O sa se dezlantuie iadul.
  – Era si timpul, am zis razand. Parca era prea liniste pe aici. 


   Am adormit neintoarsa toata noaptea, mai bine ca niciodata. Cand m-am trezit pregatirile erau in toi si toti roiau ca niste furnici in jurul meu, urandu-mi care mai de care „La multi ani” si daruindu-mi mici atentii: felicitari, bomboane, parfumuri, iar de la scumpul de Peter un buchet din cele mai frumoase flori pe care le-am vazut vreodata, alaturi de cateva randuri scrise marunt pe o foaie de pergament. Dintr-un colt imi zambea oaches un iepure cu urechile ciulite. Acelasi care aparea in toate scrisorile de la el. Langa se afla de fiecare data un mare „Te iubesc” care insa acum lipsea. Am devenit dintr-o data melancolica…
   Abia am fost in stare sa mananc cate ceva de nerabdatoare ce eram. Parul mi l-a aranjat Anne in bucle mari ce imi cadeau pe umeri, dar si machiajul. La final, am folosit trusa proprie pentru cateva retusuri, care zacea ascunsa in ghiozdan. Ce bine ca ma hotarasem sa o iau cu mine de acasa in acea zi!
   Mai erau inca doua ore pana la venirea invitatilor, asa ca am hotarat sa ies afara sa citesc putin in locul preferat. 

   M-am asezat cu grija rochia pe care o alesesem pentru aceasta dupa-amiaza pentru a nu o murdari si stand singura, ascultand ciripitul pasarilor si susurul raului ce trecea la mica departare de casa, am pierdut notiunea timpului pentru cateva minute bune. Soarele imi zambea vesel, intregind parca bucuria pe care o simtea in aceasta zi. L-am zarit pe Peter din departare, periind unul dintre cai, insa am preferat sa nu ma mai gandesc la el, mai ales dupa discutia de mai devreme. 
   Alaturi de minunatul buchet de trandafiri, prietenul meu imi ceru permisiunea sa iasa la intalnire cu iubita lui Carla pe motiv ca era aniversarea lor de un an (de ziua mea!), iar eu  nu aveam nevoie sa ma duca nicaieri cu trasura. Adevarat, dar era ceva ce mi-as fi dorit ca el sa faca: sa fie partenerul meu, asa cum se intampla in prezentul in care traisem pana de curand. Chiar daca ii promisesem lui Nate, pe Peter il iubeam si lipsa lui imi provoca o durere imensa. Totusi, gandul ca nu l-as mai vedea niciodata m-a facut sa-mi reprim aceste sentimente si sa las lucrurile sa decurca in voia sortii. Speram sa ma intorc in lumea mea, iar ea sa ma astepte exact asa cum am lasat-o… Dar oare se va intampla vreodata? 
   Cartea aleasa ma ajuta sa ma destind si sa ma bucur de caldura celei mai frumoase zile – 22 mai, ziua mea. Nu voi lasa nimic sa imi umbreasca aceasta fericire!

  

Airel de Aaron Patterson – Traducere



Capitolul 1



   Boise, Idaho. In ziua de azi.
  
M-am trezit cu acel sentiment oribil inauntrul stomacului meu – din nou. Am privit ceasul pentru a vedea daca este timpul sa-mi dau fundul amarat jos din pat. Scoala era ultimul loc unde as fi vrut sa fiu astazi si cu vremea incepand sa fie frumoasa din nou, m-am ingrozit ca trebuia sa stau in clasa toata ziua.

   Am lovit covorul cu piciorul si m-am asezat pe marginea patului privind la nimic in particular. Corpul meu refuza sa raspunda si nu vroia sa faca nimic din treburile acestei dimineti. Haide Airel, nu e timp de pierdut.  M-am ridicat si m-am uitat in oglinda ce atarna de peretele de langa usa de la baie. Colturile ei rotunjite si de neclintit m-au facut sa ma intreb daca ideea mea cu privire la cine eram si cum aratam corespundea cu adevarul. 
   Parul meu saten-inchis era putin carliontat si cadea pe langa umerii mei in rasuciri nebunesti. M-am gandit de 100 de ori sa il vopsesc – stiu, cine nu o face in zilele noastre – dar nu m-am putut convinge in final. Eram in dubii despre anumite lucruri si acesta era unul dintre ele. Nu ca as fi fost impotriva colorarii parului sau ca as fi gandit ca cel care actioneaza astfel era orgolios sau ceva de genul. Doar imi placea sa stiu ca eram eu pana in strafundul inimii.
   Cercuri intunecate imi inconjurau ochii plictisitori, caprui. Mereu mi-am dorit ochi albastri, dar na. M-am frecat la ochi, ca si cand facand asta m-ar fi ajutat sa ma trezesc mai repede. Am zambit la reflexia mea si m-am uitat cum fata-mi parea sa se lumineze, apoi am inceput sa rad zgomotos, gandindu-ma cat de ridicola as fi parut pentru oricine m-ar fi vazut. Fan clubul meu imaginar… 

   Mi-e indiferent! Am un zambet grozav si daca am nevoie de el pentru a ma trezi, asa sa fie!
 
 – Airel! Te-ai trezit? Scoala incepe in 10 minute si tu trebuie sa mananci ceva. Daca vei continua sa sari peste masa de dimineata vei…
   Cuvintele ei graviteaza, intr-un mod specific mamelor, in jurul importantei primei mese a zilei. Mama mea era doar asta – o mama. Ea si tata aveau o relatie foarte buna, ceea ce era rar in lumea de azi, ce cu divorturi si tati franti de oboseala – si mame de asemenea frante – rulau agresiv. Eram bucuroasa ca cel putin ma puteam baza pe un lucru in viata mea, sau asa speram.

   Am strigat inapoi, „Nu mi-e foame, mama! ” apoi am imbracat perechea mea preferata de jeansi True Religion si un tricou albastru inchis pe care l-am cumparat ieri de la mall. Mi-am trecut mana prin par, l-am lasat pe spate si l-am prins jos cu un cleste ciudat pe care l-am luat de la un magazin din centru. Am luat jumatate din machiajele mele, gandindu-ma ca as putea termina aranjarea cu mascara si creion de ochi in parcare inainte de ora.   
   In timp ce am tras inapoi perdeaua, privind prin geam in gradina din fata, am fost bucuroasa sa vad ca soarele isi va face aparitia…ei bine, cel putin pentru azi. Pe aici, vremea era la fel de incredere precum oamenii care o anuntau. Mi-am adunat ghiozdanul cu cartile necesare, mechiajele si haine in plus in cazul in care trebuia sa alergam la sport. Odata pe saptamana eram obligate sa alergan si terminam ora transpirata si murdara. La 10 minute de cand am coborat din pat ma aflam in masina mea de incredere, Honda, in drum spre scoala…sau asa cum o numeam eu…Iadul! 
   Nu erau chiar iadul, dar avea zile care semanau cu asta. Eram putin in intarziere, cu toate ca am iesit in timp record afara din casa si aveam o pofta ucigatoare dupa un latte cu cocos.      
   M-am uitat la ceas si am decis sa continui sa comit obsesia mea pentru cafea. Pana la urma era doar liceul si eu aveam prioritati. Am oprit la Moxie Java – eram un fan inrait. 
   Imi placea cafeaua buna – nu cea prost facuta.
   Masina mea a scartait la stop, in fata magazinului, amintindu-mi inca o data ca trebuia sa-i zic tatai sa schimbe franele. Trebuia sa-l fi rugat saptamana trecuta, dar a plouat tot weekendul, lasandu-ma parasita acasa pentru teme. Spre groaza mea, locul era plin. Parea „tarziu” s-a transformat in „criminal de tarziu”. 
   M-am uitat in spatele barului si am vazut ca Lacey, amica meu de cafea, lucra astazi. Ea mi-a zambit, simuland o privire panicata si incuviintand la coada de oameni somnorosi pe care incerca sa ii serveasca. Veneam aici destul de des incat sa stie exact ceea ce doream. Aveam o buna relatie de prietenie. Mereu avea bautura mea pregatita inainte sa ajung la casa si intotdeauna ii dadeam bacsis consistent pentru munca ei accelerata. 
   Nu indraznesc sa ma uit la ceas, dar surprinzator, indicatorul pare sa se miste destul de repede. Cu bautura in mana mi-am dat la o parte parul. Trebuia sa arate ca eram o profesioniste in ceea ce priveste comandatul-si-continuatul-drumului, dar in timp ce ma pregateam sa plec cineva a intrat pe usa si totul din lumea mea a incetat brusc. 
   El era un baiat inalt – barbat – cu parul blomd, tepos. Cand a intrat am simtit cum mi-a tresarit inima. Era destinul. Am simtit ca ceva a inceput de indata ce a umplut coridorul. Era ca si cum, in acel moment, noi am fi fost facuti unul pentru celalalt.  
   Era atat de perfect si frumos. Era atat de perfect si frumos in sens barbatesc. Mi-am putut simti fata imbujorata si inima batandu-mi in piept. 

   El a trecut pe langa mine ca si cum nu as fi existat si s-a asezat la coada. Dintr-o data, ma miscam – sau cadeau, nu imi mai dadeam seama exact. Tot ce stiu este ca m-am izbit intr-un sarman batran si ca urmare mi-am varsat cafeaua pe haina lui.
  – Oh. Imi pare foarte rau. Eu, uh… 
   Scundul batranel aplecat de spate s-a uitat la mine confuz si amuzat in timp ce eu incercam stangace sa ii curat haina uda, cautand in jur niste servetele. Inima mea a inceput sa alerge si mai repede cand o mana m-a prins de umar avand in jur de 10. M-am intors si am urmarit mana pana la umar, si la celalalt capat al mainii glorioare era – el. 
   Atunci m-am schimbat intr-un amestesc de absurditatil o idioata balbaita. El mi-a zambit si am simtit cum fata mi se inroseste. 
  – Lasa-ma pe mine…mi-a spus cand i-a intins batranului gramada de servetele. 
   Obrajii imi erau din ce in ce mai rosii. Imi doream sa mor Doar am stat ca o idioata cu gura deschisa.   
   Batranul a luat servetelele si a curatat majoritatea murdariei. El a insistat ca nu este nicio problema. 
  – Li se intampla si celor mai buni dintre noi! a spus el. 
   Era atat de amabil incat privind in urma la situatia ingrozitoare ma intrebam cine a intrat in cine. Picioarele imi tremurau acum si imi era frig. Am privit in jur, apoi in jos la podea unde acest cel-mai-dragut-baiat stergea cafeaua varsata. Apoi mi-a inapoiat cana goala.    
  – Multumesc! Eu, um…
   Acestea erau. Primele mele cuvinte pentru el – oh, wow… cu o nota de stralucire. Ce cuvinte sa rostesc in acest moment. Am ramas tinandu-mi cupa goala, iar el s-a ridicat si a incuvintat cu un zambet. Inainte sa-mi dau seama el disparuse. Poof! Tocmai disparuse. 
   Am sfarsit intr-un fel in masina mea si in drum spre iad, si da – azi era garantat ca va fi ca in iad. Argh!  Mi-am scos telefonul si am observat ca nu eram in intarziere pana la urma. Eram chiar cu doua minute mai devreme. Cum s-a intamplat asta? Ciudat. Am considerat incidentul cu varsarea cafelei pe papucii mele ca fiind o halucinatie. 
   Mi-am parcat micuta masina in cel mai apropiat loc de parcare si mi-am miscat capul in dezaprobare. Ce era asta? Era ca si cum el ar fi avut aceasta aura si ceva ce a patruns pana in sufletul ei. Nu credeam in dragoste la prima vedere. Bine, nu neaparat. Dar in aceasta dimineata m-a facut sa ma gandesc de doua ori la unele lucruri. Ochii lui, atat de albastri, si felul in care s-a uitat la mine! Era ca si cum m-ar fi cunoscut sau la ce ma gandeam – ceea ce simteam.
   Mi-am trecut degetele prin par, unindu-le si apasandu-mi buricele degetelor de tample. Nu aveam dureri de cap des, insa simteam ca se apropia una.
   Doi baieti cu care nu am vorbit niciodata…si cu care nu as vorbi niciodata…au trecut pe langa mine, holbandu-se. M-am oglindit in oglinda retrovizoare inca o data, aranjandu-mi parul si a durat un moment – atat cat aveam la dispozitie – sa imi termin machiajul. Cred ca ma simt dragura astazi. Doar neatenta, atat.
   M-am indreptat spre corpul principal al scolii. Lip-glossul ar fi gata pe drum, daca nu as fi cazut, incercand sa merg si sa fac si altceva in acelasi timp.      
   Morosul de frunze galbene si aerul de dimineata umplea atmosfera si mi-am inchis ochii, inspirand mireasma dulce in timp ce mergeam. Iubeam toamna. Culorile, mireasma, ploaia proaspata de dimineata ma faceau sa incep sa cant. Noroc de cei care nu puteau auzi. Doar ideea unei vremi mai racoroase m-a facut sa uit de dimineata jenanta. Eram bucuroasa ca nu aveam sa il mai vad pe acel baiat vreodata.  
   Nu eram timpul de fata pe care toti o considera frumoasa, dar nu o duceam nici prea rau. Inventia machiajului era un lucru extraordinar si eram experta in a-l folosi. Tenul meu era pal. Banuiesc ca era un mod dragut sa spui ca tenul meu era deschis. Aveam prea multi pistrui, ca sa nu mai mentionez faptul ca sunt scunda. Nu ca in „Wow, amice! Priveste la ciudata de la circ”, dar eram destul de mica incat sa fiu sicanata destul de des. Eram constienta de asta, dar as fi recunoscut asta? 
  – Niciodata, am spus cu voce tare si apoi am verificat daca m-a auzit cineva. Nu as fi recunoscut niciodata. Glumele pe seama mea s-ar fi inrautatit. 
   Corpul meu era mica si aveam trasaturi delicate. Intr-o zi proasta as putea depasi 45 de kilograme, si asta era ceva. Poate ca nu eram cea sexi fata din scoala, dar niciodata nu a trebuit sa-mi fac griji de greutate. 
   Eram mai desteapta decat lasam sa se vada. Nu imi doream sa fiu cel mai destept copil din scoala. Nu era niciodata bine. Ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit era sa fiu vazuta ca tocilara, chiar daca adoram sa citesc o carte buna aveam limitele mele. Ieseam in evidenta atunci cand vroiam asta, dar ma integram in rand cu ceilalti in general.   
   Imi placea sa invat si eram o buna eleva in cea mai mare parte a timpului. Aveam note de A si din cand in cand cate un B. Niciunul din prietenii mei nu erau interesati de notele lor, ci mai degraba de iubitii si iubitele lor si ceea ce faceau ceilalti si cine s-a despartit de cine…Bla, bla, bla.
   Drumul de la masina mea pana la dulap m-a ajutat sa-mi limpezesc mintea. Plimbarea si aerul proaspat m-a facut sa ma simt mai bine cu privire la ziua de azi. 
   Aveam cativa prieteni cu care ieseam, dar cel mai des ii foloseam ca un camuflaj. Ma aflam sub radar. Vreau sa spun ca imi placeau prietenii mei, dar doar unul sau doi dintre ei erau adevarati. Toata lumea stie asta in afara de baietii prosturi care nu isi dau seama. Cateodata le privesc pe fetele populare si ma intreb daca au de fapt creier sau doar functionau pe baterii pe care isi incarcau noaptea personalitatea atat-de-perfecta. Niciun strop de amaraciune aici! 
   Am ajuns in clasa fara niciun incident. 
  – Dragut tricou, m-a privit fals Kim, cea mai buna prietena a mea si o diva a cumparaturilor, asezandu-se langa mine. Asadar, l-ai intalnit pe noul tip deja? 
   Ea s-a uitat in jur si si a scazut tonalitatea vocii ca si cum ar fi fost o crima sa fii interesant in noul elev al scolii noastre.  
  – Ah…nu. Si de ce conteaza? Nu e ca si cum va intra in vorba cu noi, mi-am dta ochii peste cap, imaginandu-mi ca un baiat extrem de sexi mi-ar fi captat atentia, oferindu-i ceva nou de care sa vorbeasca. Lui Kim ii placea sa vorbeasca, atat cat puteam sa ma bazez pe ea. Mi-am deschis cartea de istorie si m-am prefacut ca citesc, sperand sa abandoneze subiectul, dar stiam mult mai bine.
   Ea era mereu foarte energica. Majoritatea oamenilor aveau zile bune, rele si starile majoritatii trecea de la cald spre rece,…dar nu si Kim. Ea era plina de viteza, nu avea intrerupator on si off.  O iubeam pentru asta! In plus, ea ma ajuta sa vad partea luminoasa, frumoasa, a vietii.
  – Haide fata, cand o sa te vada se va indragosti nebuneste de tine si iti va cere mana in casatorie, a chicotit ea si apoi a tacut pentru ca domnul Brashear a inceput ora. Nu am raspuns si Kim nu a parut sa observe. Se prefacea ca citea din manualul de istorie si a inceput sa tasteze asa cum o facea ea de obicei. 
   Kim avea prieteni din alte scoli si de obicei vorbeam prin mesaje non-stop. Am lovit-o in picior si a mormait, scapand telefonul. S-a lovit de banca si am zambit. Mi-a aruncat o privire de moarte si m-a amenintat pe sub dinti.
   M-am uitat in alta parte cum faceam de fiecare data cand „istoria” intervenea. Pana la urma, aceasta ora era despre ceea ce a fost facut deja. Cand s-a terminat nu aveam nicio idee despre ceea ce spusese profesorul in tot timpul acesta.      
   Dar exista un lucru pe care nu il voi uita cat voi trai. Persoana care mi-a schimbat universul pentru totdeauna.

Cum se acorda primul ajutor – Lesinul

   Hi! I’m back! 
   Poate multora dintre voi vi se va parea un lucru inutil, insa de cand ma stiu (si acum pentru ca tot ceea ce invat se bazeaza pe sanatate si pe salvarea de vieti) mi-am dorit sa pot ajuta persoanele de langa mine in situatii extreme. Desigur, primul ajutor este impartit pe mai multe categorii, incepand de la lesin, la muscaturi de animale, electrocutari si multe altele. 
   Astazi voi incepe cu lesinul (pierderea cunostintei). Acesta se produce atunci cand sangele nu primeste indeajuns sange oxigenat, provocand intr-o prima faza ameteala. Pierderea cunostintei este de obicei de scurta durata si poate prezenta cauze minore sau majore. 
   Daca te simti ametit gaseste cel mai apropiat loc pentru a te aseza si nu te ridica inapoi brusc. De asemenea, este indicat sa iti pozitionezi capul intre genunchi

   Daca altcineva lesina urmeaza pasii

  • pozitioneaza persoana pe spate (orizontal). Daca respira, ridica-i picioarele in unghi de 45 grade (la nivelul inimii). Desfaceti curelele, fularele sau orice ar impiedica victima sa respire corespunzator. Daca persoana nu isi revine intr-un minut sunati la 112. 
  • verifica daca sunt blocate caile respiratorii. Fiti atenti daca sunt semne de voma.
  • daca persoana nu respira incercati sa o resuscitati, nu inainte de a suna la salvare. 

   Cum sa resuscitati (urmariti si imaginile):

  1. Ridicati capul persoanei lesinate spre spate si verificati semnele vitale. 
  2. Daca nu respira blocheaza-i narile si ajuta-l sa respire artificial. De 2 ori. 
  3. Aseaza-ti mainile (una peste alta) in centrul pieptul ei (in dreptul sternului) si apasa de 30 de ori. Continua cu 2 respiratii si din nou 30 de apasari pana sosesc medicii sau persoana isi revine.  

   Sper sa nu aveti nevoie de aceste sfaturi, insa este necesar sa cunoastem modul in care putem fi de folos. Daca aveti voi o propunere pentru urmatoarea postare de acest gen voi fi mai mult decat incantata sa va indeplinesc dorinta. In caz contrar, voi alege eu. 
Un sfarsit de saptamana odihnitor.
DIANA

Viata in imagini – 4

   Buna dragilor! Sunt foarte bucuroasa (am dansat de fericire :X), deoarece primavara isi face simtita prezenta in sfarsit. Spun asta pentru ca soarele ne zambeste cu dragoste si dor, iar zapada dispare putin cate putin. Era si timpul!
   A trecut ceva timp de cand am mai postat ceva si voi incepe cu o serie noua de poze din viata mea de zi cu zi. Din pacate nu sunt prea multe, insa simt nevoia sa le impart cu voi. 

 La ziua unui prieten cu prietenele mele. Sweet 18!
 Cu Raul, prietenul meu, si Oana.
 Eu si prietena mea, Oana.
Love you!
 Intr-o mica excursie in Muntii Piatra Craiului. Nu daduse inca zapada. 😀

 De revelion cu verisoara si cu iubitul meu.

La facultate cu o colega, Amalia.
 Va urez o zi insorita si plina de veselie. Pupici.
                                           DIANA

In sfarsit castigatorul!!!

   Ma simt atat de usurata ca am ajuns la final! Nici nu va dati seama 😦

   Dupa ce am mai aruncat o ultima privire asupra creatiilor voastre, am ales-o pe Costea Elena (Myuuki), deoarece ea a respectat toate conditiile, a trimis o poza superba, iar descrierea ei este deosebita si la subiect (ca sa nu existe alte nelamuriri). Felicitari, draga mea!!! Astept datele tale pe adresa mea de mail (dreams_link_didy@yahoo.com) in care sa-mi transmiti adresa ta si inca o data linkul cu cartea aleasa de tine (in caz ca te-ai razgandit). 
                
                                                                                      O seara frumoasa. 

Un raspuns intarziat…

   Incep prin a-mi cere scuze pentru incurcatura creata in urma concursului meu. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca anumite persoane s-ar stradui atat de mult sa triseze (asa cum mi s-a reclamat, iar eu nu am putut trece cu vederea), din moment ce suntem colegi de blogosfera si suntem datori sa ne respectam unii pe altii. Poate e doar parerea mea, in fine… Fapt pentru care anulez intreg procesul, urmand ca eu sa aleg pana la urma singura un castigator, dupa inima mea, intr-o ora. 
   Eu abia am ajuns de la facultate, sunt plecata de dimineata de la 8 si nu mi se pare normal ca oalele sa se sparga in capul meu. Nu am avut in gand sa „supraveghez” voturile pentru ca mi se parea absurd. Nu stiu care este adevarul, asa ca sper ca lucrurile sa se rezolve pe cale amiabila si sa ma intelegeti.     
   De asemenea, mi s-a propus ca participanta cu numarul 10 sa fie descalificata pentru ca poza ei nu se incadreaza temei alese de mine. O sa cer parerea celorlalti inscrisi la concurs in aceasta privinta pentru a decide ei. Asa e cel mai bine. Promit solemn ca de acum incolo sa nu mai trec cu vederea greselile voastre si o sa fiu drastica. 
   Singura mea explicatie si motivatie este ca mi-a fost greu sa ma decid. Am vrut sa luam impreuna decizia si sa existe transparenta in ceea ce ma priveste. Regret ca s-a ajuns in aceasta situatie. 

                                                                                        Toate cele bune, 
                                                                                                    DIANA
   

O schimbare de plan – Concurs Libris 2012!

   Buna, dragilor si dragelor! Vreau sa le urez in primul rand tuturor fetelor si in special mamelor „La multi ani” cu ocazia zilei de 8 Martie. Sper ca acest an sa va gaseasca mai fericite, iar prin dragostea si sufletul dumneavoastra sa infrumusetati viata celor care va sunt alaturi. 
   Imi pare rau de postarea intarziata, am avut niste probleme tehnice. Asadar sa incepem:
   Dupa cum deja stiti, nimic din ceea ce primesc de la voi nu se pierde, fapt pentru care am postat pozele si descrierile voastre pentru ca si ceilalti sa se bucure de ele, la fel ca mine. 
   Din pacate, unii dintre participanti nu mi-au trimis un link valid pentru postarea de pe facebook, insa nu le-am descalificat de data aceasta. Va rog sa fiti mai atenti data viitoare, caci nu voi mai fi ingaduitoare. 
   A sosit vremea sa anunt castigatorul concursului sponsorizat de Libraria online Libris, cea care este mereu alaturi de mine si de cititori in general. 
   Totusi, de data aceasta, oricat am incercat sa aleg pe cineva mi-a fost imposibil. De aceea va voi lasa pe voi sa alegeti printr-un vot. Timp de 4 zile va fi afisat in partea stanga un camp de votare unde va puteti alege favoritii. Imi cer scuze pentru potentialele nemultumiri. De asemenea, daca am gresit numele celor care participa va rog sa ma atentionati.   


1. Alchimist Christina

Cand eram mica imi placea sa fac oameni de zapada, imi placea iarna.
Nu imi pasa daca mi se udau hainele, ma aruncam in cele mai inalte mormane si faceam ingerasi.
Poza este de acum cativa ani, si din pacate reprezinta cat de mult imi place defapt iarna acum.
Cand eram mica, oamenii mei de zapada aveau cel putin un metru iar acum, imi incap in palma.
Nu stiu daca are neaparat o insemnatate psihologica, marimea omuletului, dar cat timp e zapada, exista speranta.
Poate inca imi mai place zapada, poate acest sentiment a fost inabusit de alte prejudecati, de importanta opinii celorlalti, dar cand sunt singura, fac exact acelasi lucru ca acum zece ani: ma arunc in zapada, ca si cum ar fi ultima mea clipa de respiro.

2. Elena Costea

Atârnând deasupra norilor, căzând din înaltul cerului ca un vultur înspumat, ea și-a făcut loc spre bucuria inimii noastre uscate, adăpând-o cu o putere nemărginită. Și-a îngreunat șalul de dantelă albă, curățând tot ce era negru în calea ei, șoptindu-și voioasă la fiece colț de drum murmurul argintiu.
Răceala ei, jucându-se cu puterea oamenilor, viața ei scurtă dar ascuțită, țipătul ei prelung…E înghețată în timp, pierdută în veacuri, rămasă eternă în memoria ta și a mea, ca un Titan mirific.

3. Ramona Badea



In orice anotimp, Dambovita ma inspira sa fac fotografii, ca o Sena a Bucurestiului nostru trist. In fiecare anotimp ies la plimbare cu aparatul foto la gat si de fiecare data, incep cu Dambovita, mai exact podul din Centru, admirand una dintre putinele locuri frumoase ale Capitalei. Uneori este trista si tacuta, dar de cele mai multe ori, musteste de viata, adapostind ratuste si pescarusti, iar anul trecut era si o broscuta testoasa pe care o aruncase cineva si care reusise cumva sa supravietuiasca.
Ca un drum al Infinitului, apele ei se intind in zare, inspirand speranta si frumusete, o frumusete abstracta, pe care nu orice ochi o percep si nu orice suflet o admira.

4. Gheorghiev Alexandra Ioana



Aceasta poza reprezinta un pod acoperit cu o plapuma de zapada si copacii imi inspira atat de multa tristete deoarece au crengile aplecate, iar apa de sub pod pare atat de linistita….vremea pare sa fie calma.

Mie in general poza imi inspira tristete, singuratate si pustietate. Sentimentele mele sunt aruncate in raul linistit si calm, pozitia mea in poza ar fi foarte bine ca cea a unui inger trist cu aripile deschise catre cer si tipand la cat mai multa dragoste, libertate si curaj.

5. Katherine



Dar spunand ca iarna imi da un sentiment de singuratate, m`as considera o persoana singura. 
Uff, şi încă ce sentimente mă încearcă.

Un gând de iarnă care ţine morţiş să le bată pe toate celelalte.
Vantul, ravagiile si toata gasca care apartine iernii isi face loc si in micutul nostru  
oras?!Am subliniat oras deoarece multi nu il considera astfel. La fiecare colt auzi :
-Negresti, oras? Serios? De cand?
Cei 10 000 de „supravietuitori” aflati inca in epoca ghetii, tot continua sa „migreze”.
Privesc orasul. Nu vad decat oameni certandu`se intre ei ca unul a curatat mai multa zapada, ba altul laundandu`se ca si`a pus gaz.(care fac aici o scurta paranteza multumesc lui Dumnezeu ca a ajuns si la noi gazul).
Dar locuitorii „orasului” se mai gandesc si la altceva in afara de a fura si bani?
Sentimente fata de iarna?  Felicitari, Iarna a castigat anul acesta.! A invins! S`au noi nu am mai luptat…
„Timpul le va rezolva pe toate numai el ne va putea spune adevaratul castigator , numai el va putea arata daca puterea afisata de sentimente acum are o baza reala sau e doar magie”. 


6. Bianca Mandu
Poza este facuta de mine de la balcon. In poza sunt colindatorii cu Ursul. Ce pot sa spun..intotdeauna mi-au placut traditiile si am vrut sa imortalizez momentul. Chiar daca stau la bloc, acel moment mi-adus aminte de zilele de iarna petrecute la tara, cu bunicii mei cand stateam langa soba calda si le ascultam povestile, traditiile de pe la tara.

7. Marinela Caz
Iarna mi-a displăcut întodeauna și nu puteam înțelege de ce fulgii de nea nu se așterneau oriunde, ci doar deasupra mea. Era rece, iar lumii nu-i păsa, nu putea înțelege de ce singurătatea mă dobora. În ochii lor, eram doar o altă povară. Așa mi-am petrecut anotimpurile, îndurând atât frigul cât și căldura, privind cum totul prinde viață apoi se stinge sub privirea mea. Numai eu, cu tristețea mea, rămâneam nemuritoare. Într-un final, Dumnezeu mi-a oferit prieteni și atunci am știut că merită să îndur și gerul, pentru că, până și iarna a devenit mai blândă de când sunt cu ei.

8. Daiana Lorela




Sentimente de iarna, privind din unghiul meu era ca un ghem de suferinta si disperare. Si furie.
Ma imaginez inconjurata de zapada de 2 m inaltime. Daca as fi acolo, as fi icnit.
Din moment ce eram redusa mai degraba la statutul de constiinta in stare de suspensie, aspectele fizice au devenit irelevante. Mintea a devenit adevaratul meu handicap, caci atat lipsa de energie cat si chinul provocat de zapada ca ma inconjura au inceput sa ma termine.
Gandirea mea rationala incepea sa aiba de suferit.
Sub toata mania aia se intrezerea disperare. Disperare si fustrare pentru ca ma aflam intr`o situatie in care nu gaseam raspunsuri si ma simteam lipsita de putere. Zapada m`a invins.
Iarna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. Nu se enumera printre favoitele mele, dar…
Daca frumusetea iernii ar fi alcatuita doar din peisajul mirific, atunci am indrazni sa visam. Sperantele si fricile sunt cele care ii pun in primejdie, isi dau viata si sufletul de dragul unui vis. Daca intrii in lumea viselor e ca si cum ai intra in plin viscol.. Fiecare fulg de zapada este inchipuire unui om care trece asa de repede incat nici macar nu o poti vedea. Vezi doar o ceata, un ghem de dorinte si haos.
Da stiu, am scris prea poetic dar in concluzie acestea sunt sentimentele suferinta, disperare si teama. Si vise.


9. Paraschiv Laurentiu
Am surprins o frunză prizonieră într-un bulgăre de gheaţă. E ca o metaforă umană: de multe ori ne simţim asemenea ei, prinşi în mijlocul unui vârtej de sentimente apăsătoare, înconjuraţi de o ameţeală de sunete şi imagini, şi niciodată nimeni nu ne întinde o mână pe care să o apucăm strâns şi să ieşim din acel vis urât. Trecem pe lângă ea, îi admirăm frumuseţea şi ne gândim cum de a ajuns să fie aşa. Nu ne obosim prea mult să ne gândim la ea. Abia seara, când ne povestim în jurnal ziua ce tocmai a trecut, ne dăm seama cu adevărat de ceea ce am văzut dincolo de aparenţa înşelatoare. Ne dăm seama de urâţenia sufletească eclipsată de frumuseţea fizică a globului de sticlă. Am fi putut sparge gheaţa şi am fi reuşit să scoatem frunza afară, să îi dăruim căldura noastră, dar ne-am fi spus că şi aşa era uscată. Exact la fel se întâmplă şi cu oamenii! Au momente în care raţionamentul se dizolvă în nerăbdare, momente în care neuronii se lasă înecaţi într-un pahar de whisky şi gândirea îşi pierde logica. Ignoră totul, îşi pierd prietenii printr-o despărţire dureroasă, plină de certuri şi insulte, şi îşi spun că şi aşa nu aveau nevoie de ei. Abia dupa ce îi simte lipsa, îşi dă seama că a greşit şi cât de mult însemna pentru el acel suflet. Dar degeaba, e prea târziu. Concluzia? Înainte de a trece la fapte, mai bine ne gândim de două ori. Timp de gândire avem destul, cât se întoarce clepsidra din ceruri de două ori, timpul de acţionare e însă limitat, o secundă din viaţa unui muritor.

10. Oanaa 
Ce pot spune despre acel peisaj. Abia asteptam sa se topeasca zapada, sa iasa soarele, sa ne incalzeasca tuturor sufletele si iata, sa ne putem bucura de tot acest spectacol oferit de natura. De obicei, nu sunt prea atenta la cer. Dar uite ca a meritat sa ma holbez minute intregi la el. Pozele sunt facute undeva pe la ora 17. M-am deplasat putin din planul terestru clasic pentru fotografie spre cel cosmic. Mereu mi-a placut sa cred ca pot zbura, ca pot atinge acele inaltimi imposibile si ca am lumea la picioare . Nu ar fi grozav?
11. Prus Andreea 



Aceasta fotografie infatiseaza un trandafir de-abia imbobocit, prins de ger. Starea mea la acel moment era de tristete din cauza vederii naturii amortite. Gradina bunicii este locul in care a fost realizata aceasta fotografie, bunica fiind cea care se ingrijeste de toti trandafirii nostri. 
Trandafirii au fost intotdeauna florile mele preferate din cauza contrastului pe care acestia il reprezinta: pe de o parte frumusetea ireprosabila a florii si a parfumului seducator, si pe de alta parte, spinii de pe tulpina. De asemenea, trandafirul este considerat a fi regele tuturor florilor datorita popularitatii in toata lumea, un simbol al iubirii.

   Sa inceapa votarea! Mult succes!

– XOXO –