Book Lovers Challenge from Walking on Letters

   Bună dragilor! Probabil ați aflat deja de provocarea fetelor de la Walking on Letters la care m-am decis să particip și eu, fiind o mare iubitoare de literatură și îndrăgind pe dată temele postărilor pe care le aveți prezentate mai jos. Din același motiv vă invit și pe voi, cei doritori, să participați și să ne bucurăm de o nouă aventură în „familie”. Mâine este 1 august, momentul potrivit pentru a da drumul acestui „challenge”. Good luck and have fun!    

~Reguli~
– fă o postare cu regulile şi provocările
– pentru fiecare provocare vei face o postare, în care vei răspunde mai pe larg. Un mic articol. (acolo unde este cazul, sunt și provocări în care doar trebuie să ne arăți o imagine)
– ideal ar fi să faci câte o provocare la fiecare 1-2 zile, dar dacă unele necesită mai mult timp sau imaginație, poți pe acelea să le pui și după 3-5 zile maxim. 
– nu ai voie săfaci mai multe provocări într-o zi. 
– pune câte o imagine drăguţă pentru postările în care trebuie să dezbaţi un anumit subiect. 
– poți sări peste unele provocări, dar nu cred că vei face asta. Cu siguranță ți se par interesanteși îți plac, iar vizitatorii tăi ar dori săîți afle părerea despre toate.
– dacădoreşti, pune la începutul fiecărei postări imaginea ”Book Lovers Challenge”, pentru ca cititorii tăi să știe despre ce e vorba.
– pânăpe 1 august ai timp să te gândești la rezolvarea provocărilor, și să le dai mai departe și celorlalți iubitori de cărți pe care îi cunoști. Anunță-i printr-un comentariu. După 1 august poți să începi să postezi prima provocare. 
~Provocări~
1. Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut săiubești lectura și de ce?
2. Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacăerai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău. 
3. Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.
4. Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?
5. Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales.
6. Dacă ți-ai dori într-o zi săscrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosităpentru copertă? Arată-ne imaginea.
7. În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtăperioadă de timp și  de ce?
8. Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacămai ai cartea, arată-ne o poză cu ea :).
9. Poți să intrii în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața ei/lui?
10. Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (dupăgen, ordine alfabetică etc.)
11. Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare sătranscrii și fragmentul original.
12. Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o pozăartistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi săvedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!
13. O mașină a timpului te va transporta peste 5 minute într-un viitor distopic. În viitorul cărei cărți distopice ai alege să fii trimis și de ce? Ține cont că vei rămâne o scurtă vreme acolo, și trebuie să supraviețuiești. 
14. Ce crezi despre acei adolescenți care considerăcititul ca ceva plictisitor, ridicol și nefolositor? Ce le-ai spune ca să le schimbi impresia?
15. Scrie o scrisoare unei autoare căreia vrei să îi transmiți ceva.
16. Hai săvedem cum stai cu team-urile. Intră AICI și copiazăbannerele care reflectă din ce echipe faci parte la cărțile pe care le-ai citit.
17. Cărți electronice vs Cărți tipărite. Pe care le preferi, cu argumente pro și contra.
18. Creează o imagine fan-art ci im citat preferat dintr-o carte.
19. Alege o carte/serie a cărui final nu te-a încântat și spune-ne cum ai fi vrut să se termineși de ce.
20. Întreab-o pe mama ta sau pe tatăl tău care a fost cartea ei/lui preferată, sau o carte care i-a plăcut mult, și spune-ne și nouă care e aceea, și dacă tu ai citit-o.
21. Povestește despre altă pasiune a ta, în afara cititului.
22. Basmele și poveștile pentru copii sunt frumoase, dar parcă prea perfecte, nu? Alege un basm sau o poveste (gen Albă ca Zăpada, Mica sirenă ..etc) și modernizeaz-o puțin. Adaugă niște vampiri, sau alte creaturi supranaturale, poți face personajele pozitive negative și viceversa, poți schimba cursul acțiunii. Scrie într-un scurt articol cum îți imaginezi respectiva poveste reinventată.
23.Vrem să îți vedem scrisul! Transcrie pe o foaie un scurt fragment dintr-o postare de a ta, sau scrie pur și simplu un mesaj cititorilor tăi, fă-i o pozăsau scaneaz-o, și apoi posteaz-o!
24. Ai şansa incredibilă de a te cupla cu un personaj la alegere, care ţi-a dat bătăi de..inimă:). Cu cine creză căte-ai potrivi şi aţi face o pereche reuşită, şi de ce?
25. Alege 5 cărți/serii preferate, și spune-ne pentru fiecare ce melodie li s-ar potrivi.
26. Refăcoperta unei cărți la alegere. Pune în postare și coperta originală, dar și cea creată de tine. 🙂
27. Spune-ne cum ți s-a părut experiența ”Book Lovers Challenge” , apoi lansează o provocare asemănătoare celor din ea și dă-o mai departe la 5 bloguri. Anunță-i printr-un comentariu. 
Anunțuri

Leapșă – Ziua 13

13. Scrie despre un loc pe care ai vrea să-l vizitezi sau unde ai vrea să te muți.
   Coreea de Sud este țara pe care mi-aș dori tare mult să o vizitez într-o bună zi. Nu m-aș muta însă definitiv acolo, deoarece nu cred că m-aș acomoda cu stilul de viață, mâncarea și dorul de casă. Aș trece cu siguranță prin Seoul, insula Jeju și alte locuri minunate și aș face o grămadă de poze. Mi-ar place să merg la concertele lor și la karaoke, un obicei superb de acolo. Aș învăța cu siguranță mai multe despre cultura, limba și bucătăria lor tradițională. Acesta este visul meu și sper să se împlinească până o să mor.     

Recenzie – Someone Like You de Sarah Dessen

Synopsis:
   Halley și Scarlett sunt cele mai bune prietene din prima zi în care Scarlett se mută în cartier și petrec majoritatea timpului împreună. Chiar și așa, diferența dintre ele este sesizabilă: prima este tăcută, timidă și naivă, pe când cealaltă este descurcăreață, puternică și populară. 
   Totul se schimbă (desigur) în momentul în care Michael, iubitul lui Scarlett, este ucis într-un accident de motocicletă și află curând că poartă copilul acestuia. Tensinea crește, părinții fetelor intră în panică, dar capacitatea de a decide și puterea sa interioară o fac pe Scarlett de neînfrânt în fața mamei sale care încearcă din răsputeri să o convingă să renunțe la copil. 
   Lucrurile se complică la fiecare pas, un nou băiat intră în viața celor două, gata să le ajute, precum și o dragoste complicată între Halley și tipul-problemă, Macon. Deciziile sunt la ordinea zilei și nimic nu mai este la fel. Oare cum o să se rezolve toate aceste probleme care nu încetează să apară? Citiți și veți vedea.


Părerea mea:
   Mi-a plăcut povestea celor două fete, sincer vă spun. Am simțit odată cu ele greutățile care au venit odată cu sarcina și transformarea lui Halley într-o persoană capabilă să o ajute pe prietena sa, cu toate că de obicei ea era cea care avea nevoie de sprijin. Rolurile se inversează, Halley se îndrăgostește și va avea de trecut niște obstacole care o vor face să devină  stăpână pe sine și încrezătoare în propriile forțe. Good for her!
   Descrierile din perioada sarcinii sunt uimitoare și interesante în același timp. Am învățat multe și mă simt de parcă eu aș fi născut. Ciudat, nu? :)) Dar așa este. Halley mi s-a părut puțin cu capul în nori, ținând cont de sentimentele ei pentru Macon. Băiatul ăsta are o grămadă de defecte pe care eu una nu le-aș fi acceptat în veci. Urăsc să spun asta, dar de foarte multe ori părinții au dreptate în ceea ce privește relațiile la o vârstă fragedă (uite că am spus-o! :)) ). Încă o chestie interesantă: mama lui Halley seamănă foarte mult cu mama mea, în afara faptului că nu este psiholoagă și nu scrie cărți despre mine :)).    
   În ceea ce privește moartea lui Michael…am avut o colegă în liceu care a trecut prin această drama. Este groaznic de privit așa ceva. Scarlett a fost foarte puternică și a trecut într-un final peste această pierdere. 
   De data asta am văzut o îmbunătățire în ceea ce privește modul de a scrie al autoarei. O să continui să citesc cărțile ei pentru că merită observată o asemenea evoluție. Dacă iau în considerare criticile Sarah Dessen devine din ce în ce mai bună. I can‘t wait! 


Citate:
   “Life is an awful, ugly place to not have a best friend.” 
   “There are some things in this world you rely on, like a sure bet. And when they let you down, shifting from where you’ve carefully placed them, it shakes your faith, right where you stand.” 
   “You can’t just plan a moment when things get back on track, just as you can’t plan the moment you lose your way in the first place.” 
   “I watched my mother do what she did best, and realized there would never be a way to cut myself from her entirely. No matter how strong or weak I was, she was a part of me, as crucial as my own heart. I would never be strong enough, in all my life, to do without her.”


Nota mea: 4/5
Primul capitol AICI.   

Leapșă – Ziua 14

14. Cea mai veche amintire.

   Ce îmi amintesc cel mai bine este perioada în care mă jucam cu prietena mea Lavinia cu păpușilor la vechea noastră garsonieră. Aveam în jur de 5 ani pe atunci. Obișnuiam să ne întindem în fața blocului la soare, pe pături și să ne jucăm de dimineță până seara. Era atât de bine să nu am nicio grijă, să mă joc toată ziua și să nu mă certe nimeni pentru asta, să ies afară cu prietenii și să nu trebuiască să învăț mereu. Îmi este dor să pierd timpul :)).

D.

Leapșă – Ziua 12

12. Ziua pe scurt.

   Am avut o zi foarte urâtă ieri, multe lucruri s-au întâmplat și m-am simțit rău majoritatea timpului. Nu am ce să vă povestesc, așa că trec mai departe. 

Cum a fost ziua voastră?

Leapșă – Ziua 11

11. Pune iPod-ul pe shuffle și scrie 10 melodii care se nimeresc.

   Nu am iPod, dar o să fac același lucru de pe mp4:
1. Shinee – Stand by me
2. Timbaland – If we ever meet again
3. Lady Gaga – Poker face
4. 4 strings – Take me away into the night
5. Shakira  – Gypsy
6. Avril Lavigne – Nobody’s home
7. Sade – Soldier of love
8. B.U.G. mafia – Hai cu mine
9. Digital daggers – Head over heels 
10. Nicholas Teo – Tears from polaris
11. Kanon Wakeshima – Still doll
12. Vlad Gherman – Wicked game (cover)
13. Daddy Yankee – Dale caliente
14. Sara Barailles – Gravity
15. The Cranberries – Animal instinct
16. Kim Bum – Christmas Eve’s sky
17. Sinead O’Conner – Nothing compares to you
18. T-max – Paradise
19. Natasha Bedingfield – Unwritten
20. Yim Jae Beum – Love

Leapșă – Ziua 10

10. Povestește despre prima iubire și primul sărut.

   Spre bucuria mea, încă sunt împreună cu prima mea iubire. 😀 Am mai avut desigur și alți prieteni (doar 3, ca să nu se înțeleagă altceva), dar niciuna dintre relații nu a durat mai mult de o lună și ceva. A fost de vină fie distanța, fie nepotrivirea de caracter. Nu îmi pare rău însă că am încercat pentru că am avut de învățat câte ceva din fiecare. 
   Primul meu sărut a fost extrem de dulce, chiar neașteptat pot spune. S-a întâmplat foarte repede, încât nu am putut gândi în acel moment. A fost și este exact ceea ce am nevoie, plin de sentimente, romantism și delicios. Îmi place că nu s-au schimbat foarte multe în cei trei ani de când avem o relație: ne înțelegem la fel de bine, ne iubim și petrecem la fel de mult timp împreună, semn că nu ne-am plictisim deloc unul de altul. E minunat!

Your turn now! 😀

Wish list – Înainte să adorm de S. J. Watson

   Am aflat despre această carte întâmplător și mi-aș dori foarte tare să o citesc, ținând cont că ideea pe care o discută, aceea a unei amnezii ce se repetă în fiecare zi, mi se pare interesantă și destul de rar abordată. De asemenea, se spune că este cel mai vândut debut britanic, după seria Harry Potter a lui J.K. Rowling, iar asta mă umple de melancolie și multe așteptări. Sper să pun mâna pe ea cât mai curând și să mă las purtată într-o nouă aventură. Voi ce părere aveți? Ați vrea să aflați mai multe sau nu? Ați apucat să o citiți?
   Descriere:

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele? Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim?
Are 47 de ani şi e scriitoare. Se trezeşte în fiecare dimineaţă neştiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să reţină informaţii mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani puţin, că este singură şi că are întreaga viaţă înainte. Dar descoperă că locuieşte cu soţul ei, Ben şi că majoritatea deciziilor importante din viaţa sa au fost deja luate. Doctorul ei o sfătuieşte să ţină un jurnal care o ajută să-şi recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul şi citeşte: „Să nu ai niciodată încredere în Ben”.
Oare ce tip de accident a adus-o în această stare? În cine să aibă încredere? De ce ar minţi-o Ben?
O cheamă Christine. Jurnalul vieţii ei se numeşte Înainte să adorm. Ai intrat deja în viaţa ei. 

Să aveți o seară frumoasă!
Diana

Writing tips – Character Chart

   Mi-am petrecut majoritatea zilelor acestea scriind și rescriind o poveste mai veche pe care aș dori să o transform într-un roman. Căutând diferite sfaturi și aplicații care să mă ajute, am găsit această listă ce trebuie completată cu detaliile personajelor voastre. Mi se pare foarte utilă, fapt pentru care m-am gândit să vi-o arăt și vouă, poate că o puteți folosi la un moment dat. Am preferat să o nu traduc pentru a fi în varianta originală, dar dacă aveți întrebări lăsați-mi un comentariu în partea de sus, în stânga, și o să vă răspund. Pupici!


Some of the Basics First:
Full Name –
Meaning of Name –
Nickname –
Birth Date –
Astrological Sign and Details –
Birth Place –
Age –
Nationality –
Race –
Hair Color –
Hair Style –
Shape and Features of Face –
Glasses or Contacts –
Eye Color –
Skin Tone –
Scars or Distinguishing Marks –
Disabilities –
Build or Body Type –
Height –
Weight –
Speech Patterns –
Tag Words –
Gestures –
Weakness –
Special Abilities or Powers –



Family and Childhood:
Mother –
Father –
Mother’s Occupation –
Father’s Occupation –
Family Finances –
Birth Order –
Brothers –
Sisters –
Other Close Family –
Best Friend –
Other Friends –
Enemies –
Pets –
Home Life During Childhood –
Town or City Name(s) –
Details of Town(s) or City(s) –
What Did His or Her Bedroom Look Like –
Any Sports or Clubs –
Favorite Toy or Game –
Schooling –
Favorite Subject –
Popular or Loner –
Important Experiences or Events –
Health Problems –
Culture –
Religion and beliefs –



Your Character’s Character:
Bad Habits –
Good Habits –
Best Characteristic –
Worst Characteristic –
Worst Memory –
Best Memory –
Proud of –
Embarrassed by –
Driving Style –
Strong Points –
Temperament –
Attitude –
Weakness –
Fears –
Phobias –
Secrets –
Regrets –
Feels Vulnerable When –
Pet Peeves –
Conflicts –
Motivation –
Short Term Goals and Hopes –
Long Term Goals and Hopes –
Sexuality –
Exercise Routine  –
Day or Night Person –
Introvert or Extrovert –
Optimist or Pessimist –



Likes and Styles:
Music –
Books –
Magazines –
Foods –
Drinks –
Animals –
Sports –
Social Issues –
Favorite Saying –
Color –
Clothing –
Jewelry –
Games –
Websites –
TV Shows –
Movies –
Greatest Want –
Greatest Need –



Where and How Does Your Character Live Now:
Home –
Household furnishings –
Favorite Possession –
Most Cherished Possession –
Neighborhood –
Town or City Name –
Details of Town or City –
Married Before –
Significant Other Before –
Children –
Relationship with Family –
Best Friend –
Other Friends –
Enemies –
Car –
Pets –
Career –
Salary –
Other Income –
Dream Career –
Dream Life –
Love Life –
Sexual Turn Ons –
Sexual Turn Offs –
Hobbies –
Guilty Pleasure –
Sports or Clubs –
Talents or Skills –
Intelligence Level –
Finances –
Greatest Strength –
Greatest Weakness –
Health Problems –
Culture –
Religion –



Your Character’s Life Before Your Story:
Past Careers –
Past Lovers –
Biggest Mistakes –
Biggest Achievements –


Enjoy your creativity!