Leapșă – Ziua 5

5. Un moment în care ai vrut să-ți iei viața

   Fiecare dintre noi a avut zile mai proaste în care moartea părea poate cea mai bună soluție (dar bineînțeles că nu era). Ea este pretutindeni, oriunde privești, la fiecare colț de stradă. Au fost momente în viața mea în care simțeam că nu mai pot să depășesc problemele care năvăleau peste mine, de parcă aș fi fost călcată în picioare și nu mai doream să continui. a fost groaznic.
   Îmi amintesc și acum una din perioadele pline de certuri între părinții mei și iubitul meu în care ajunsesem să nu mai gândesc limpede, mă supăram foarte repede, țipam imediat, apoi plângeam. Nervii mei erau la pământ și nu mai știam ce să mă mai fac. Recunosc că nu o dată mi-a trecut prin minte să renunț la tot, că asta e singura soluție să scap de scandal. Dar am realizat că prețuiesc viața mai mult decât orice și că îmi place să mă bucur de ea, chiar dacă lucrurile nu merg mereu perfect. Vreau să mă bucur de fiecare experiență, să lupt pentru ceea ce îmi doresc și să nu mă dau niciodată bătută din lașitate.  
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s