Atenție, se cântă! Passenger – Let her go

O melodie perfectă în combinație cu Rookie Blue. Enjoy!
Anunțuri

O zi bună …. de practică

    Astăzi am avut o zi superbă! Și nu oricum. Am petrecut-o la practică la spital. M-am simțit în sfârșit utilă și capabilă să ajut atunci când este nevoie de mine. Nu vă imaginați că am salvat pe cineva de la moarte sau că am făcut lucruri nemaipomenite, dar am fost stăpână pe mine și pe cunoștințele mele și le-am arătat că pot face față la orice. Hooray!
    Cel mai important este însă faptul că mi-am demonstrat că pot renunța la timiditate dacă îmi pun în cap asta. Numai eu știu cum mi-au tremurat mâinile când pregăteam aparatul și pacienții pentru EKG, dacă cei din jur nu au fost pe fază. :)) Știu că nu o să mă transform în Meredith Gray peste noapte, ar fi grozav să fie posibil. Sunt încrezătoare totuși, deoarece aceasta a fost doar a treia zi de practică, iar într-o lună cât mai am până termin multe lucruri se pot schimba. 
    Să vă spun sincer să fii medic este foarte tare! În ciuda a ceea ce se aude astăzi despre medici, mulți își fac treaba cu mândrie și există mereu respect pentru asemenea persoane. Sper că sunt destul de norocoasă și puternică să fac parte dintre ei într-un viitor nu foarte îndepărtat și noul meu pseudonim va fi doamna doctor. Dacă ați știi de câte ori mi s-a zis astfel în ultimele zile… dar acest lucru se poate întoarce să te muște de fund dacă nu te ridici la nivelul așteptărilor. A fi doctor pare o meserie de supererou. Un supererou care are propriul costum fermecat. Nu vi se pare?   

 
    Aveți vreun sfat pentru mine care să mă ajute să fiu mai flegmatică? Între noi fie vorba, mi-ar fi de mare ajutor. O zi minunată vă doresc. Vă pup. 

 

A new life – partea a 17 – a

Sfârșit partea a 16 -a:
 – Noapte bună, i-am spus și eu, întorcându-mă în cameră și închizând ușă în urma mea.
M-am schimbat de haine cât de repede am putut și m-am pus la somn. Mâine avea să fie o zi lungă.

Partea a 17 – a 


 

      E o liniște atât de profundă în cameră atunci când mă trezesc, încât primul meu gând este că sunt singură. Mi-ar plăcea să rămân așa la infinit, să las timpul și grijile să treacă, să mă părăsească până când voi fi gata să le înfrunt. Dar nu pot face asta.
      Și nu sunt singură, desigur. Sunete difuze, cuvinte rupte dintr-o conversație pe care nu o puteam auzi ajungeau până la mine. Ca o dispută, așa sunau acele zgomote abia perceptibile. O ușă trântită m-a făcut să tresar și să-mi ridic capul de pe pernă. Apoi din nou liniște. 
      M-am îmbrăcat încet, de parcă m-aș fi aflat în reluare și mi-am aruncat privirea spre ceasul de pe noptieră. Era extrem de devreme, ceea ce era ciudat pentru o persoană ca mine. Deena dormea încă, dar nu puteam spune același lucru despre tata și noua lui soție. Ceva se întâmplase și aveam de gând să aflu ce. 
      În bucătărie, lucrurile erau împrăștiate într-o zarvă totală, de parcă cineva se apucase să gătească, dar se răzgândise pe parcurs. Pe un fund de lemn era tocată o ceapă mare, iar într-un bol cu apă se aflau câțiva morcovi și cartofi. În celălalt capăt al încăperii tata era sprijinit de chiuvetă și părea încordat. Își cuprinse fața cu mâinile și se aplecă înainte. M-a observat abia când am pășit înăuntru.
      – Jessica, te-ai trezit?
      – Neața! S-a întâmplat ceva? 
      – Ne-ai auzit. O discuție în contradictoriu cu Meredith. 
      – Din ce cauză? 
      – Este legat de servici. Vrei să îți pregătesc ceva să mănânci? 
      – Sigur. Lasă-mă să te ajut. 
      Ne-am apucat împreună să eliberăm masa și am prăjit rapid șuncă și câteva ochiuri. Curând eram așezați și gata să servim ceea ce gătisem. 
      – De ce așa de drăguță, Jess?  Nu mă plâng să știi, dar acum două zile ai fi fost în stare să mă arunci ca hrană pentru lei.      
      – Îmi cer scuze, tată. Reacția mea de mai devreme a fost oribilă și nu meritai. Cel puțin nu acum. 
      I-am zâmbit puțin, apoi am continuat.
      – Cred că…m-am săturat să fiu părăsită. Iar tu te-ai întors atât de târziu. Am petrecut un an singure. Un an! Încearcă tu să îi explici unui copil de ce mama și tatăl ei nu sunt aici să aibă grijă de ea, de ce trebuie să meargă singură la școală și de ce nu îi pot cumpăra tot ceea ce are nevoie. A fost greu. 
      – Iartă-mă, draga mea. Nu îți poți da seama cât de rău îmi pare pentru ce s-a întâmplat. Am aflat acum o săptămână, de la unul din colegii de servici ai lui Marianne, și am luat primul avion spre voi. De ce nu ai sunat? A fost alegerea ta să nu păstrăm legătura când m-am mutat de acasă și te-am înțeles pentru că erai supărată, dar nu mă poți învinovăți că te-am lăsat singură. Un telefon, Jessica, și aș fi venit. Ești doar un copil și nu trebuie să faci tu toate aceste lucruri pentru Deena. Nu e corect. 
      – Spune-i mamei asta. 
      – Nu vorbi așa despre mama ta…
      – Nu-i lua apărarea! Mama a fugit cu iubitul ei, fără să dea doi bani pe noi.   
      – Și eu și mama ta am greșit cu multe, dar …
      – Nu vreau să aud asta acum. Te rog. Așa ceva nu se face copiilor tăi. 
      – Nu mai pot păstra secretul față de tine Jessica, așa că o să-ți spun. Totuși te sfătuiesc să nu îi spui încă Deenei. 
      – Despre ce vorbești?      
      – Marianne este internată la o clinică din Seattle. 
      – Poftim? Ce a pățit? 
      – A fost diagnosticată cu cancer.
      Acesta este unul dintre momentele în care orice strop de furie pe care l-ai simți pentru cineva se evaporă și rămâne doar durerea. Mama avea cancer. 

– Va urma – 

Character Interview – Shelley Roberts from "An unexpected woman" by Sandi Layne

1. Hi, Shelley. Thank you for accepting this interview. I’m glad to talk to you. 
Thanks for having me! I haven’t been interviewed before.
2. I heard a lot about your work and I was curious. Can you tell me more about what you do? What do you enjoy about it? 
Oh, sure! I learned how to fix furniture and stuff when I was pretty young. Loved the smells of sawdust and paint and dye when my dad was working in the garage when I was a kid and I used to tag along. He taught me how to sand wood and use his tools just to keep me safe, I think. I loved it the and I still do. What I do now is I go to a house and diagnose a problem and fix it. It’s kind of like being a doctor on house-calls except my patients are inanimate. I love the challenge of the work, for sure. I enjoy meeting new people, too. It’s very fulfilling.
3. So you work with your dad. How is he? Was he the protective type when you were a teenager? I know mine was. (laughs) 
(laughs, too) My dad is the best. He was protective, sure, when I was a teenager. He called me a flirt, because I guess I flirted with a lot of people. But he wasn’t obnoxious about it. (grinning) I’d tease him,
sometimes, and get all dramatic about a date or whatever just to see him get flustered. When my brother Stevie was home, though, he was the one that most guys got worried about.
4. Tell me about your relationship with Stephanie, your step mom. She seems really sweet, but you two get along? 
Stephanie is wonderful. About the time I was in my late teens, I figured my dad would get lonely after Mom died. I even asked him if he’d start dating—there were lots of nice ladies at our church and all. He’d just smile and shake his head. Until I was twenty-one. Then, he met Stephanie and fell all over himself. It was adorable. She and I get along great. I think we would have if we’d have met when I was a lot younger, too. I had to work some with Dad-Availability Time for a year or two after they first got together, though. (shrugs, blushes) I had to get used to not being first priority. But I did.
5. I’m sorry for what happened to your mom. Considering the circumstances, she had a great idea writing you those letters. Can you tell me what do you remember of her? (I hope it doesn’t bother you that I brought this up.) 
Aw, that’s very kind of you. And thank you, it doesn’t bother me at all. Ah, Mom. Hm. She loved to bake and do things with her hands, like Dad does. She used to sing. A lot. And when I’d scrape my elbows or knees or something, she’d hold me really close and kiss my head before cleaning up whatever I’d done to myself and bandaging me up. When I was little, she read Winnie the Pooh to me at bedtime. (gets silent for a moment) She did a great job sounding like Piglet.
6. Now let’s talk a little about Mark. He is a great man and I’m happy you found each other. What did you felt when you first met him? Did you know right away that he was the one for you? 
(looks all swoony and starry-eyed) Oh, wow. When I saw Mark that first time? He fell right into my arms, you know? Literally. He’d stumbled and I caught him. I was really thankful I could do that, a few minutes later, but right then? I could only smile. Now, I didn’t think of him beyond that, much, until I met him again at church. And then, yeah, I thought and hoped I’d get the opportunity to get to know him a little better. So long as he wasn’t married. (winks)
7. What do you cherish about Mark’s personality? Is there anything you would change?  
I love that Mark is an orderly guy. He really is. And he talks, you know? When I need him to explain himself, he can. Not a lot of guys can do that, but he’s really good about it and I so appreciate that. And once he got over his “Oh, wow, she’s as young as my old youth group kids” issues, he was, um, a lot more affectionate, too. Would I change anything? He’s really stubborn, but I am, too, so that’s probably a good
thing. He does tend to think he’s right a lot, but he’s willing to listen eventually. I don’t know that I’d change anything about him; he’s pretty perfect. Well, for me, anyway.
8. Do you think Mark is a gift from God like you are for him? How do you see his opinion
about this?
 
Oh, Mark is totally a gift from God. Yeah. Dropped right in front of me with Chinese food. His opinion? He sometimes teases me about being “gift-wrapped” for him, but I think we both feel like God brought us together at just the right time.

9. What is the thing you are afraid the most? Except hurricanes, of course.  
(laughs for a while) Actually, hurricanes don’t scare me. I’m cool with them. Tornadoes, though, are horrible. They’re so unpredictable, you know? I mean, a hurricane I can prepare for. I know to “hide from wind and run from water” and like that, but there is no escaping a tornado unless you can get underground or something. And in Florida? That’s not likely. No one has basements here. I think I’m afraid of anything
big and sudden. Surprises aren’t my favorite.

10.Speaking of hurricanes. Can you explain me how it is formed? I heard you know a lot
about them. I never experienced one.
 
Oh! Yeah. Hurricanes happen when a certain storm pattern circulates over the ocean. They usually start off the coast of Africa and work their way over the Atlantic. I follow their tracks on TV and online. If the
ocean is warm, the storm can get stronger. This is why they can get really strong in the Gulf of Mexico—the water there gets pretty warm and its kind of an enclosed area so it stays that way. So when a storm gets to the Gulf, it can build up if the wind is right. Then, everyone who lives all along the coast, from Mexico and up and around to Florida, has to watch out to find out how the wind blows.

11. I was wondering, what is your idea of happiness? 
(smiles) Happiness is knowing you’re where you’re supposed to be, doing what you’re supposed to be doing. It’s even better if you’re with someone who loves you.

12.How do you spend your free time? Do you have something that relaxes you? 
I love to crochet. Mom taught me and it was something we could do together . . . even when she was sick. I like to read, too, but mostly, I’m like my folks and do stuff with my hands.

13.That would be all. Thank you for your time. I wish you the best and to have a great and
happy life.
 
Thank you so much for having me! It’s been great to chat with you.

Blog tour: ARC Review – An unexpected woman by Sandi Layne

Pub Date: July 11, 2013

Summary:

“Put a bow around the woman you want for me, so I’ll know.”

A paradise for some, Florida is a lonely place for Associate Pastor Dr. Mark Countryman. Hurt by relationships in the past, Mark wonders if there is someone out there for him. He asks God to make his will clear.


When he stumbles over local girl Shelley Roberts while out to lunch one afternoon, he feels both an attraction to her and the need to guard his heart. Her chipper and sunny demeanor add brightness to each day he spends with her, but his track record with relationships keeps him from fully opening his heart. Their burgeoning relationship is put to the test when a brewing storm off the Florida Peninsula threatens their city. Shelley prays for God’s help as she prepares for all contingencies, while Mark stands firm in his faith in God’s protection.



                                                                                   My rate: 

My Review:

It was a pleasure to read this book and this is the main reason I gave it 5 butterflies. At first sight it seems just another love story, but the lessons you learn from the experience are more important than anything else: love and faith mixed together make a good team and a great marriage.

This is the story of two people who fall in love from the first moment they see each other, but who follow God’s will to make it happen. Mark Countryman is having a hard time opening his heart after he loved the wrong woman, so now he is very careful and tries to avoid making the same mistakes. It’s a good thing though, that Shelley Roberts knows what she wants and isn’t afraid to speak her mind when is necessary. Just the woman Mark needs in his life. 
It won’t be hard to love this book. The flow of the novel is realistic and makes you believe your more than a witness, like being part of the action. You will walk along the way and actually slip into that universe. Also, the characters have important messages to tell and they can teach you many things about life, love and hurricanes. Useful stuff.   

Shelley is my favorite character, just my type of heroine. She is strong, capable of taking care of herself and to handle the problems she encounters on her way. Give her any obstacle and she will overcome it. The perfect element that describes her is her job, typical for a man, but managed just fine by Shelley. But thinking about it, I guess it’s normal since she was raised by her father, after her mother’s death. Our hero, Mark, is a pastor and a man who thinks first and then acts. He is mature, has a big heart and always searches for others gain before his own. Who wouldn’t love such a partner?    
A significant theme treated in the book is faith, the connection pastor Mark and Shelley have with God. This is the part I liked the most, because it impressed me a lot. I am a believer myself, but like everyone else I have my ups and downs. In my opinion, they are a good example of perseverance, strength and tough will, features we all desire. This book also made me think a lot about my life and my choices, so it touched me deeply. „An unexpected woman” will remain in my mind for a long of time, because of the impact it had over me. 
If you enjoy a good romance, but filled with deep feelings and strong characters this is the book for you. I recommend it to all of you who want to taste a drop of hope and pure emotions.



Note:
I received a free ARC directly from the publisher,  but a positive review was not promised in return.                                                                             
                                                                                                                  Author Bio:

Having been a voracious reader all her life, Sandi never expected to want to write until the idea was presented in a backhanded manner. Once the notion occurred to her, though, she had to dive in the deep end (as is her wont) and began by writing historical fiction. She has since written more than twenty novels—most of which will never see the light of day.

Sandi has degrees in English and Ministry, has studied theology, spent years as an educator, has worked in escrow and sundry other careers, but research is her passion. She won an award for Celtic Fiction in 2003, but as well as history, she is also fascinated with contemporary research and has self-published several novels in the Inspirational Romance genre./

She has been married for twenty years to a man tolerant enough to let her go giddy when she discovers new words in Old Norse. Her two sons find her amusing and have enjoyed listening to her read aloud—especially when she uses funny voices. A woman of deep faith, she still finds a great deal to laugh at in the small moments of the everyday and hopes that she can help others find these moments, too.
Author and Purchasing links:

Kobo

Stay close for an interview with Shelley Roberts, our heroine, and a giveaway supported by our great author, Sandi Layne. Thank you for stopping by. 

Ce s-a întâmplat cu mine în ultimele 2 luni…

Nu am mai legat două cuvinte de atâta vreme și mă simt deosebit de vinovată față de mine și față de voi. De parcă ne-am înstrăinat și nu știu cum să vă mai vorbesc. Două luni nu este o perioadă foarte mare de timp, dar a fost plină de lacrimi, temeri și încercări de tot felul. 

Ieri am avut ultimul examen de sesiune și simțeam că nu se mai termină zilele astea de coșmar. Situația nu e tocmai roz, dar totul merge spre mai bine și acum sunt mai optimistă de cât am fost în ultima perioadă. Mintea mea a fost plină de gânduri negre și depresive (mi-e foarte rușine să recunosc) și credeam că nu o să o scot la capăt. Dar cum spune una dintre melodiile celor din Glee: You have more friends than you know. E adevărat și e o descoperire fantastică, exact când am avut mai mare nevoie. Sunt foarte recunoscătoare pentru asta și le mulțumesc celor care mi-au fost alături.  

De asemenea, blogul meu a împlinit 2 ani pe 22 mai și vreau să îi urez cu puțină întârziere La mulți ani! El reprezintă un stimul de fericire în viața mea și vreau să petrec mai mult timp scriind pe viitor. Mi-a fost tare dor…

Printre nopți nedormite și stres, am pierdut un prieten drag, perușul meu Dolly (cel albastru), care a murit în mâna mea acum 5 zile. A fost groaznic să îl văd cum se chinuie și, în ciuda încercărilor mele, fiindu-mi imposibil să îl ajut. Resuscitările și primul ajutor învățate la școală chiar nu te pregătesc pentru orice situație. 

Mi-am dorit să îl mai vedeți și voi încă o dată. Nu vă imaginați cât am înnebunit căutând o poză cu el… mi se părea nefiresc să nu găsesc niciuna, din moment ce este a fost la mine de trei ani. Doar că nu îmi știu unde sunt. Apoi mi-am amintit de această poză pe care o postasem pe blog cu o altă ocazie și m-am liniștit. Nu cred însă că l-aș putea uita pe băiețelul meu răutăcios și serios, cel care o făcea pe Didi să stea la locul ei printr-o singură privire când era supărat, cel care mai degrabă ne capsa degetele cu ciocul decât să ne lase să-l atingem, dar tot nu reușea mereu să scape de noi. Acum drăguța de Didi a rămas singură și e foarte apatică. Tot încerc să mă apropii de ea, dar nu am avut prea mult noroc. Am descoperit că îi place Harry Potter la fel de mult ca și mie și e un început…

Pentru perioada următoare pregătesc câteva lucruri noi, câteva blog tour-uri și multe altele. Vă aștept să luați parte și să începeți vacanța alături de mine. 
 

   Voi ce mai faceți? Cum ați terminat școala sau cum au fost examenele de final? 
Vă pup! Pe curând!  
                           Diana