Proba 27 – Puterea parteneriatului în blogosferă – Together we can

Together we can.
Shoot the moon, stop the rain, even ride a hurricane, 
If we wanna.
Together we can.
Walk into space, save the human race, do you think we oughta, oughta?
 

După cum spunea și Aristotel, omul este o ființă socială („zoon politikon”), acesta manifestându-și în fiecare moment al vieții sale dorința de a trăi alături de semenii săi din nevoia de comunicare, sprijin și solidaritate. El a observat deosebit de repede că atunci când își unește forțele cu cei din jurul său, când au un singur glas și luptă pentru o cauză comună imposibilul devine posibil, asemeni unui mușuroi de furnici care lucrează împreună și devin capabile să ridice obiecte de 5 până la 20 de ori greutatea lor. Cum se spune în popor: „Unde-s doi puterea crește”.   

Tocmai din această nevoie de comuniune m-am alăturat și eu blogosferei, când am devenit conștientă de puterea cuvântului și a legăturilor care se formează între bloggeri prin postările lor, prin informațiile pe care le transmit și care se răspândesc printr-un simplu click cu o viteză uimitoare. Urmăresc mereu pe Zelist cum numărul acestei comunități de oameni minunați crește și sufletul meu se bucură – pentru că împreună suntem puternici și putem schimba întreaga lume, putem înmuia suflete, putem lega prietenii de la un capăt al lumii la celălalt. Ne dezvoltăm împreună, ne maturizăm, iubim și dăruim file de jurnal din experiența noastră, pentru o societate mai bună în care să interacționăm cât mai eficient.  

Am învățat despre posibilitatea de a avea un partener de la alți bloggeri cu aceeași sete de dezvoltare și după puțin timp cei de la librăria online Libris mi-au dăruit ajutor și am devenit  prieteni – am alcătuit o simbioză. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o, fiindcă am simțit pentru prima dată, alături de ei, că nu sunt singură și că lucrurile devin mai simple într-o colaborare în care avem cu toții de câștigat. Astfel se deschid uși spre noi oportunități, oamenii devin dornici să „asculte” și ideile noastre aduse laolaltă iau amploare și pot face diferența. 

Pe parcursul ultimilor 3 ani am câștigat mulți prieteni, am împărtășit povești, credințe, am cules speranță și cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată față în față, îi consider apropiați inimii mele. Nimic nu este mai important decât această legătură pe care o avem cu cei din jurul nostru, pentru că atunci devenim invincibili, o echipă echilibrată care poate rezolva orice problemă s-ar ivi înaintea noastră. Cei mai buni!       


Vreau să mulțumesc cu această ocazie echipei SuperBlog și partenerilor săi care au lucrat împreună la realizarea acestei competiții, ne-au dăruit o experiență minunată și ne-au învățat ce înseamnă un parteneriat adevărat!

  Articol înscris în competiția „SuperBlog”.



Anunțuri

Proba 26 – Un dar pentru mama…

 
 „Viitorul aparține celor care cred în propriile visuri”.

Dragă mamă, la tine mă gândesc când rostesc aceste cuvinte, ființa cea mai dragă din viața mea. Datorită ție am devenit persoana care sunt astăzi și nu mi-e teamă să mă aventurez în această lume, fiindcă știu că tu ești mereu alături de mine și nu o să mă lași singură. Vreau să îți mulțumesc pentru încurajările tale, pentru sprijinul și încrederea pe care o ai mereu în mine, în special atunci când mă îndoiesc de propria capacitate de a învinge obstacolele ce îmi apar în cale. Îmi amintesc cum îmi spui de fiecare dată, cu emoție în glas, că ți-ai dori să mă privesc prin ochii tăi pentru a fi mai sigură pe forțele mele, dar mi-este de ajuns că te am pe tine să îmi amintești că toate visele devin realitate dacă îmi doresc cu adevărat. 

Nu o să uit niciodată vorbele tale pline de duh din momentele de cumpănă, de aceea îți dăruiesc din suflet acest strălucitor porumbel mesager de la LuxuryGifts.ro, ca să îți amintești de mine de fiecare dată când o să-l privești, de fiica ta cea mare care te iubește și te prețuiește. De asemenea, te rog frumos să mă ierți dacă te-am supărat când am avut discuții în contradictoriu și dacă ți-am greșit vreodată cu ceva. Numai gândul că ești tristă din cauza mea mă rănește profund și nu îmi dă pace.    
 

Vreau să fii mândră de mine prin tot ceea ce înfăptuiesc, să îmi zâmbești cum numai tu o poți face și care îmi oferă cea mai mare bucurie. Acesta este cel mai frumos moment al nostru împreună, când toate problemele din lume dispar și sufletul meu se poate destinde. Îți sunt recunoscătoare pentru sfaturile, grija și dragostea cu care mă înconjori, pentru că m-ai învățat de mică să lupt pentru ceea ce-mi doresc și să nu mă dau bătută la prima rafală de vânt care mă clatină din drumul meu anevoios. Te iubesc mult!

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=623538041037856&set=a.623536801037980.1073741828.125276034197395&type=3&src=https%3A%2F%2Ffbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net%2Fhphotos-ak-prn1%2F67083_623538041037856_1834819455_n.jpg&size=300%2C300
 Articol înscris în competiția „SuperBlog”.

    Proba 25 – Dear Santa…

     Dragă Moșule,

    A trecut mult timp de când ți-am scris. Să nu crezi că te-am uitat, ba dimpotrivă m-am gândit mereu la tine, la cum o mai duci și dacă sunteți sănătoși tu și soția dumitale. Eu sunt mare acum, cu toate că nu m-am schimbat mult. Încă iubesc lectura și cadoul ideal este tot cartea (câte îți încap în desagă, după merit) și multă, multă sănătate. Cred că am fost cuminte din moment ce nu m-ai uitat niciodată. Îți vine să crezi că nu le-am terminat încă pe cele de anul trecut? Pentru Crăciunul acesta poți adăuga „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” la cele pe care le-ai pregătit? Abia aștept să citesc poveștile lui Mark Twain și ale lui Charles Dickens, autorii copilăriei mele.

    Vroiam să îți mulțumesc pentru vizitele anuale, am fost mereu nerăbdătoare să descopăr minunățiile lăsate de tine sub brad. Ai găsit biscuiții și paharul cu lapte de pe masa din bucătărie? Dacă nu, înseamnă că  trebuie să îmi cer iertare din nou în numele surorii mele, chiar dacă nu mai este mică și pofticioasă cum o știai. E o adevărată domnișoară acum.

    Dar nu acesta este motivul pentru care îți scriu. Am o nelămurire… Prietenul meu este cadoul de la tine sau de la Iepuraș? Nu te teme, nu te întreb ca să te cert sau să îl restitui, ci ca să te felicit pentru opera ta. Este adorabil ca un maimuțoi de pluș pufos, drăguț și mă face să râd atunci când sunt tristă. E cel mai bun medicament! Nu știu cum este setat, dar mă cunoaște perfect și dintr-o privire mă citește ca pe o carte. Nu am văzut băiat mai atent până să îl întâlnesc. În plus, are grijă de mine și nu uită niciodată să îmi spună că mă iubește sau să îmi dovedească că mă apreciază. Cred că nu trebuie să îți mai spun cât îl iubesc și cât îmi doresc să ne înțelegem. Însă te rog să păstrezi acest lucru secret, ca să nu își ia lumea în cap. Iar acum problema mea… Mai poți găsi manualul de instrucțiuni pe care ar fi trebui să-l primesc acum 4 ani? Mi-ar fi de mare ajutor! Aș vrea să mai reduc din cantitatea de orgoliu pe care îl are în sânge, care depășește uneori limitele admise, încât mi-e teamă să nu se îmbolnăvească de indiferență. Dacă mi l-ai dăruit cu atâta dragoste trebuie să am grijă de el, nu-i așa? Eu, cu toate că învăț să devin medic, nu pot face nimic pentru că nu s-a descoperit încă tratament pentru această maladie.         

    Te las acum să îți termini treaba, sunt sigură că mai ai cadouri de pregătit. Nu mai este nevoie să îți scriu ce să îmi aduci, fiindcă știi prea bine. Totuși, la capitolul sănătate te rog să fii la fel de darnic ca până acum, pentru că sănătoși le voi realiza pe toate. Să ai grijă de dumneata și să ne auzim cu bine. 

                                                                                     Cu dragoste, 
                                                                                                        Diana G.
     Articol înscris în competiția „SuperBlog”. 

    Proba 24 – Lăsați copiii să vină la Dream Car Art Contest…

     Dragi copii nu stați pe gânduri
     Pentru voi am o-ncercare
    Și după ce munca-i gata
     Mare este și răsplata.

    Dacă sunteți curioși
    Eu pot să vă spun mai multe,
    Nu trebuie să fiți fricoși
    Chemați și părinții s-asculte.
     
    Toyota la desen vă îndeamnă
    La un concurs pentru copii
    Să arătați cu mic, cu mare
      Mașina visurilor cum pentru voi arată.

     Dream Car Art Contest se numește
     Iar pe voi toți vă poftește
     Să scoateți culorile, 
    Să răzbateți zările.

    O idee dacă aveți
    Nu o lăsați să treacă,
    Luați o foaie repejor
    Și creionați-o pe dată.
    Sper ca juriul să-l uimiți,
     Pe listă câștigător să vă găsiți
    Iar un premiu când primiți 
     Fericiți, zâmbind să fiți.
    Până acolo e cale lungă
    Dar cu ambiție oricine poate să ajungă
    De aceea baftă vă doresc
    Până când visele vi se-mplinesc.

     Articol înscris în competiția „SuperBlog”. 

      Proba 23 – Zână pentru o zi

      Am parcat în fața casei părinților mei puțin după ora 12, într-o zi răcoroasă de februarie. Era ziua surorii mele mai mici Lorena și drept cadou m-am oferit să o duc la cumpărături, știind că își dorește mult să petrecem timpul împreună. Când am zărit-o la geam mi-a făcut semn cu mâna și am înțeles că o să fie gata imediat. În 5 minute era în mașină lângă mine, purtând un paltonaș roșu elegant ce i se potrivea ca turnat. Nu-mi venea să cred cât de mult crescuse, iar acum împlinea frumoasa vârstă de 18 ani. 

       – Bună, i-am spus, sărutând-o pe ambii obraji și luând-o în brațe. La mulți ani, piticot!!!
      Porecla mea pentru ea era aceeași din copilărie, chiar dacă acum era la fel de înaltă ca și mine.
       – Mulțumesc, D. Nici nu îți dai seama ce entuziasmată sunt că mergem la shopping!
       – Și eu. 

      Magazinele la care ne-am decis să mergem se aflau în centrul orașului și atât eu, cât și Lorena zâmbeam cu gura până la urechi când am ajuns. Am intrat prima oară în paradisul H&M și inima ni s-a oprit când am văzut atâtea haine frumoase la un loc, rochii, pantaloni și sacouri în toate culorile pământului. Mi-am astâmpărat impulsul să năvălesc asupra lor, deoarece nu venisem pentru mine. Astăzi eram zâna cea bună pentru micuța mea lebedă.
       
      – Vă pot ajuta cu ceva? ne-a întrebat, foarte drăguță, asistenta ce aranja meticuloasă niște cămăși pe umerașe. 
       – Sigur. Am dori să probăm niște rochii. Modelul acesta, pe bleumarin, iar acesta pe roșu, a venit și răspunsul surorii mele.
       – Într-o secundă.     

       Așa ne-am început căutarea și curând purtam în brațe sacoșe care se îngreunau din ce în ce mai mult. Mărirea salarului meu era cea mai bună și bine-venită schimbare din această lună și eram încântată că o puteam răsfăța pe scumpa mea surioară. La final însă, pe chipul Lorenei am putut desluși și o mică tristețe.

       – Ce s-a întâmplat? Te supără ceva?
       – Mi-e teamă că o să se șifoneze rochiile. Oricât de bine le-am împachetat cred că materialul lor nu o să reziste, iar fierul de călcat vechi al mamei nu mai este în cea mai bună formă să le repare. Uite, deja se văd cute.  
       – Off! Asta era problema? Draga mea, putem găsi extrem de ușor, prin câteva clik-uri, niște oferte grozave la electrocasnice. Firma Bosch se mândrește de fiecare dată cu produse noi, de ultimă tehnologie, și sunt sigură că au ceva potrivit și pentru noi. Nu-ți face griji. Astăzi este o zi deosebită pentru tine și nu ai voie să stai încruntată. E un ordin.
       – Ești cea mai bună, soră! Ce m-aș face fără tine? 
       – Ar trebui să te descurci singură pentru a ajunge la Bal, Cenușăreaso, iar prințul nu va fi fermecat de rochia ta cocoloșită. 
       – Câtă dreptate ai, glumi ea. Ce-ai zice dacă ți-aș întoarce favoarea și m-ai însoți? Cred că și Zâna din poveste are nevoie de un zân pe măsură. 
       – Sună bine. Dar pentru asta avem nevoie de perechi noi de pantofi. Ei sunt cheia spre inima oricărui bărbat… după ce fierul de călcat și-a îndeplinit misiunea.   

      Articol înscris în competiția „SuperBlog”. 

      Proba #22 – Lăsați puritatea să vă învăluie

      V-ați întrebat vreodată ce este puritatea? Eu nu am făcut-o până în prezent, așa că veniți să îi descoperim sensul împreună. De când am primit această probă din partea brandului AQUA Carpatica în cadrul competiției SuperBlog am folosit acest prilej pentru a cerceta în amănunt micul univers în care trăiesc, iar acum pot afirma că reprezintă un concept pe care îl întâlnim în fiecare zi, dacă suntem dispuși să privim în jurul nostru cu atenție.
       
      L-am regăsit în fiecare picătură de ploaie ce ne sărută obrajii și ne curăță tristețea, apăsarea și greutățile care ne apasă pe umeri. Este imposibil să nu devi inspirat când privești la frumusețea pe care o emană și în care se oglindesc toate minunile lumii. Parcă te încarci cu energie de la sursă ca atunci când te răcorești cu apa minerală AQUA Carpatica.  

      Cât de adorabili sunt bebelușii! Nimic nu este mai pur și inocent ca un copil în primii săi ani de viață, care îți umple casa și sufletul de cele mai sincere sentimente. Venirea pe lume a unui prunc este un dar de care ne bucurăm cu toții, pentru că sunt nădejdea părinților lor la bătrânețe și un eveniment important pentru fiecare familie. Ei sunt un strop de speranță care rămâne chiar și după ce viața noastră s-a sfârșit, un ghiocel după o iarnă foarte grea.

       

      Ce vă mai trece prin minte? Am eu o idee! Știu că mulți o să mă contrazică și o să mă considere sentimentală pentru că am o asemenea credință, dar din punctul meu de vedere nimic nu este mai minunat decât să împarți primele „clipe” alături de alesul vostru. Toți când discută despre puritatea trupească și sufletească o consideră un mit în rândul tinerilor din ziua de astăzi, dar eu sper că mai există persoane care se păstrează puri pentru persoana iubită. E cea mai importantă cheie pe care o deținem, care păstrează cea mai mare comoară. Aveți grijă de puritatea voastră!  

      Câți dintre voi vedeți imaginea lui Dumnezeu, a îngerilor și a raiului în acest moment, veghind asupra noastră? Biserica ne învață că nu este nimeni în lume care să poarte „puritatea” cu mai multă demnitate decât Dumnezeu, iar eu de acord întru totul. Aici puritatea este sinonim cu sfințenia, o trăsătură de aur în brățara vieții.

       
       
      De asemenea, când mă gândesc la puritate și la copilărie îmi apare în minte Albă-ca-Zăpada, preferata mea dintotdeauna, al cărei nume și caracter i se potrivește ca o mânușă. Mi-aș dori să fiu din nou copil și să descopăr povestea ei pentru prima oară.
       

      Ce spuneți însă de o balerină dansând într-un spectacol? Pare un miracol, un vis, mai degrabă decât realitatea prin fiecare mișcare grațioasă a sa, pe ritmul muzicii.  

      Dar lista nu se oprește aici! Dacă doriți să descoperiți mai multe despre #puritate, înscrieți-vă la concursul pe care îl organizează AQUA Carpatica pe Instagram. Lăsați puritatea să vă învăluie.

                                                   Articol înscris în competiția „SuperBlog”. 

      Proba 21 – Concursul meu Luxurygifts

      UPDATE: Câștigătorul concursului este Culba Raul. 
       Felicitări!!!

      Simțeați lipsa unui concurs? 
      Iată că Luxurygifts vă oferă ocazia să vă bucurați de minunatele lor bijuterii cu cristale, pline de rafinament, eleganță și mister, oferindu-vă unuia dintre voi un voucher cu reducere 50% la produsele din gama butoni și bijuterii de fantezie.

      Reguli de participare: 
      1. Dați like pe pagina de Facebook a celor de la Luxurygifts.ro.   
      2. Dați share concursului și lăsați link-ul într-un comentariu la această postare, împreună cu e-mailul vostru.
      3. În același comentariu, scrieți ce v-ați dori să primiți sau ce ați dărui celor dragi de Crăciun dintre cadourile prezentate în filmulețul de mai jos (minim 5 rânduri). 
        
      Câștigătorul va fi ales în funcție de răspunsul vostru. Mult succes și inspirație! 
      Concursul se încheie la data de: 25 noiembrie.  
        

      Articol înscris în competiția „SuperBlog”. 

      Proba 20 – Călătorie virtuală în sufletul iernii la Vila Alpin

      Mi-ai promis o vacanță perfectă când te vei întoarce din misiune și te cunosc prea bine pentru a știi că pot avea încredere în tine să te ții de cuvânt. Totuși mai sunt atâtea zile până la escapada noastră și cuvântul surpriză mă ține într-un continuu suspans, nu mai am răbdare. Îmi e dor să-ți aud glasul și să îți mângâi chipul minunat. Iubitul meu, sufletul meu pereche.  
       „Curiozitatea a omorât pisica”, asta mi-ai spune râzând, dacă te-aș întreba care îți sunt planurile pentru noi doi, așa că nu spun nimic și încerc să mă mulțumesc cu simplul gând că o să ne revedem. Curând.

      Ți-am vizitat mama din nou în această săptămână și am văzut în ochii ei cât îi lipsești. Dorul de tine ne unește într-un mod unic și ne întărește. Am petrecut ore întregi vorbind despre copilăria ta și aventurile tale la bunici. Nu-mi vine să cred că despre tine vorbește, tu care pari mereu atât de serios. De asemenea, mi-a povestit că ai vorbit cu ea de plecarea noastră și că îți cunoaște secretul. A fost nevoie de multă stăpânire să nu o implor să îmi dea câteva indicii, dar ea și-a dat seama ce gândesc pentru că a deschis calculatorul și fără să scoată niciun cuvânt mi-a arătat. Cum se spune, o imagine face cât o mie de cuvinte.

      Am rămas impresionată de alegerea ta, dragul meu. Deja mă vedeam alături de tine, urcând scările spre clădirea roșie a vilei Alpin, mână în mână, învăluiți de frigul de afară, călcând pe zăpada proaspătă. Mi-am dat seama că și tu mă cunoști la fel de bine după ce mi-am continuat călătoria virtuală pe site. Locul era minunat, de bun gust, dotat cu numeroase facilități care ne vor face șederea mult mai plăcută și mai incitantă. Era un vis împlinit să petrec un sejur cu tine la Straja, în sfârșit singuri după atâtea luni în care ai fost plecat. Când am urmărit turul virtual m-am surprins zâmbind, iar mama ta m-a îmbrățișat entuziasmată. 

       – E atât de frumos! Încă o lună, Laura și o să fie acasă… 
       – Abia aștept, i-am mărturisit, lacrimile alunecându-mi pe obraji.
       – Și eu, scumpo. Și eu. 

      Cu fiecare click te simțeam mai aproape de mine. Schiatul a fost mereu pasiunea pe care o împărtășeam amândoi, de care ne bucuram în fiecare iarnă, iar anul acesta Pârtia Lupului, pe care o descoperisem printre atâtea activități, va deveni o nouă amintire de ski, la Straja. Mi-ar fi plăcut să găsesc câteva poze cu aceste pârtii, dar poate că unele lucruri meritau să rămână secret până când vom ajunge acolo. Au urmat apoi bucatele preparate ce erau postate la rubrica Restaurant și mi s-a făcut foame imediat. Voi avea grijă să gustăm cele mai delicioase rețete pe care le gătesc acolo, mi-am promis eu pofticioasă.

       – Merg să pregătesc ceva de mâncare. E imposibil să nu râvnești la ele după ce le vezi. Talentate bucătărese trebuie să aibă.

      Am rămas singură în fața calculatorului, pierdută în acest univers, o poartă spre viitorul nostru. Poate vom merge într-o bună zi în cantonament la Straja cu copiii noștri, ca o familie fericită. Între timp tot ce puteam să fac era să visez, butonând în continuare pe internet și așteptând venirea ta, odată cu prima zăpadă.      
         

      Articol înscris în competiția „SuperBlog”.      

      Proba 19 – Pasiunea pentru brânză ne leagă!

      Ador să mă trezesc alături de tine, să simt pe buze sărutul tău și să te urmez somnoroasă în bucătărie, desculță. Acolo mă așteaptă o porție delicioasă de ouă cu șuncă, iar alături, frumos aranjate pe o altă farfurie, stau bucățele de brânză decupate de tine cu atâta grijă. A devenit ca un ritual pentru noi, iar eu sunt cel mai mare fan al bucatelor tale. Îmi amintește de prima noastră masă, când ne-am întâlnit la cantina facultății. 

      Era o după-amiază călduroasă de mai și tocmai terminasem cursurile, puțin cam târziu pentru a mai găsi ceva, dar mi-am încercat totuși norocul. Încăperea era plină de studenți și am realizat curând că nu aveam nicio șansă. Tocmai când m-am întors spre ieșire m-am ciocnit în tine și aproape te-am dărâmat, spun aproape fiindcă abia mai țineai în mână tava goală, în timp ce pe jos era împrăștiată comanda ta de mâncare. Mi-a fost așa rușine! 

        – Îmi pare foarte rău, ți-am spus, ridicând cele două cutii de Ceva fin care erau încă intacte. 
      Tu mi-ai zâmbit doar, mi-ai oferit una din ele și m-ai întrebat dacă doresc să te acompaniez pentru că urăști să mănânci singur. Primul impuls a fost să te refuz, dar intimidată de privirea ta am acceptat. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată!

      Am iubit dintotdeauna brânza, prezentă la fiecare masă, însă din acel moment crema de brânză cu smântână de la Delaco a devenit un simbol magic al iubirii noastre, un ligand etern între două suflete și prima amintire împreună. Tu, dragostea mea, ești porția mea personală de brânză, esențial pentru organismul meu, ești fin și delicios, îmi dăruiești sănătate pentru că faci parte din universul meu și este de ajuns să te privesc pentru a dori încă o mușcătură…   

      Tu ești pasiunea mea, de aceea sunt Fan Brânză!
      Articol înscris în competiția „SuperBlog”.

      Proba 18 – American Dream

      E uşor să visezi. Mie mi se întâmplă foarte des, în special în momentele în care creierul meu doreşte un mic repaus din activitatea sa monotonă. La Statele Unite ale Americii mă gândesc de fiecare dată când zăresc într-un colţ îndepărtat un avion ce străpunge cerul în drumul său spre teritorii minunate, încă neexplorate de mine. Mă imaginez la bordul acelui avion, entuziasmată, având alături o persoană dragă, mai mult pentru a mă putea exterioriza, prin discuții lungi, laborioase, şi pentru a împărtăşi cu ea acest eveniment important al vieții mele. Aş purta cu mine o carte sau două în geanta de călătorie, aşa cum obişnuiesc să fac şi în cele mai mici deplasări, în cazul în care mi se oferă ocazia și timpul să citesc. De data aceasta ar fi o necesitate şi o plăcere să mă documentez în ceea ce privește țara pe care o voi vizita. SUA, așteaptă-mă că vin!

      La destinaţie aş privi curioasă tot ceea ce mă înconjoară, chiar din aeroport, apoi aş imobiliza aceste peisaje frumoase în fotografii pe care să le arăt părinţilor mei la întoarcere. Mi-ar fi greu să mă decid asupra oraşului în care voi petrece următoarele trei luni, între plajele însorite ale Californiei, străzile aglomerate ale New York-ului, peisajele rustice ale Arizonei sau locurile atât de cunoscute din Los Angeles. Aș porni pas cu pas în căutarea orașelor în care s-au filmat Gossip Girl, Anatomia lui Grey sau CSI, serialele mele favorite. Lista însă nu s-ar opri aici. Voi unde visați să ajungeți?

      Marea de posibilităţi mă inundă ca un tsunami gata să măture totul în calea lui, poate, poate, la final aş rămâne cu răspunsul la întrebarea mea. Mă simt infinită, capabilă să cuprind întreaga lume în braţele mele, să îmi las amprenta în acele locuri pentru totdeauna, să respir aerul parfumat al libertăţii. Nimic nu mai este imposibil într-un astfel de Tărâm al Vacanţelor Speciale. Setea de cunoaștere, de explorare mă conduce în direcția potrivită ca un GPS setat înăuntrul creierului meu, iar eu o urmez fără să mă împotrivesc.

      Aș începe în New York, să mă pierd prin mulţimea de oameni care mişună pe străzile nesfârșite încă de dimineață. Sunt atât de mică, nesemnificativă, ca un bob de piper în deșert. Nu îmi uit misiune nici pentru un moment și îmi continui drumul. Manhattan-ul este superb, ca dragostea la prima vedere, cu show-urile sale spectaculoase de pe Broadway, cu Empire State Building, Statuia Libertății, Central Park sau 5th Avenue. Trec și prin Times Square, locul unde aș veni de Anul Nou. Picioarele mele nu sunt deloc obosite, așa că nu mă opresc, iar ochii nu se pot acomoda din cauza rapidităţii cu care privesc în toate părţile. Nu am mai văzut niciodată atâtea magazine într-un singur loc. Sunt atâtea minuni de descoperit! 

      Într-o secundă peisajul se schimbă şi clădirile măreţe dispar, în locul lor zăresc munţi uriaşi de stâncă – Marele Canion. Nu pot explica în cuvinte senzația care mă cuprinde, ca și cum aș prinde aripi, gata de zbor. Înălțimea la care mă aflu îmi dă palpitații, dar nu-mi pot feri privirea, fermecată. Pozele nu pot înfățișa ceea ce se desfășoară înaintea mea, amestecul amețitor de culori vii mă înviorează și îmi dă putere în acest moment magic să depășesc teama și curând îmi revin.

      Apoi sunt cuprinsă de ceață și ajung în campusul universității Harvard, fiind întâmpinată de studenți și cadre didactice ce traversează grăbiți campusul. Rămân impresionată de clădirile impunătoare și de dotările pe care le oferă celor care studiază acolo, puțin geloasă pe oportunitățile de care se bucură aceștia. Și tot așa, m-aș plimba dintr-un loc în altul în timpul care îmi este oferit. Tot ce am nevoie pentru a cutreiera în lung și-n lat acest Tărâm al Făgăduinței este o hartă, iar atunci porțile îmi sunt deschise. 


      Asta nu este tot! În aventura mea nu aş pleca oricum, ci aş folosi programul work and travel pentru a mă bucura de ofertele turistice şi în acelaşi timp pentru a lucra pe o perioadă scurtă într-un oraş preferat. Ce poate fi mai frumos decât atât? Cred că aș fi nerăbdătoare să învăț cât mai multe despre sistemul medical american, care să se potrivească în același timp studiilor mele din prezent de la facultatea de medicină. Ar fi o mare realizare să lucrez alături de doctori renumiți și să fac parte din echipa lor, în timp ce m-aș putea acomoda cu aparatura lor ultra-modernă și tehnicile lor de îngrijire ale bolnavilor. Ar fi un vis devenit realitate!    

                                                    Articol înscris în competiția „SuperBlog”.