Plăcerea mea – filmul – Emily Owens M.D.

72779

A trecut foarte mult timp de când v-am vorbit ultima oară despre filme și este mare păcat, deoarece sunt o devoratoare când vine vorba de filme și seriale și sunt încântată să discut cu voi pe acest subiect. Anual apar foarte multe seriale, unele rezistă foarte puțin, altele mai mult și unele, cu adevărat bune, care continuă ani la rândul (nu mă refer aici la Tânăr și neliniștit :)) ), încât nici eu nu mai știu despre care să scriu mai întâi.

Ieri am terminat primul (și din nefericire unicul) sezon al serialului Emily Owens M.D. și am rămas cu gândul la el. M-am atașat într-un timp foarte scurt de aceste personaje și regret că nu o să am ocazia să văd continuarea și să ”trăiesc” în universul lor. Nu îmi pare însă rău că i-am acordat o șansă, pentru că mi-a plăcut tare mult.

Emily și Will

Emily Owens este o tânără rezidentă, abia ieșită de pe băncile facultății, ce a rămas profund marcată de mai multe evenimente din liceu care încă o urmăresc. Când descoperă că printre noii colegi se află vechea rivală din liceu Cassandra, viața sigură și minunată pe care o aștepta se evaporă și realizează că trecutul o urmează oriunde s-ar afla. Dintre rezidenții din spitalul pe care l-a ales să lucreze și să se formeze, Emily este apropiată de Will, un fost coleg de facultate, de Tyra, fiica șefului spitalului, și de Micah, un rezident mai mare care îi supraveghează.

Emily și Tyra
L-am descoperit întâmplător (așa cum se întâmplă de obicei la mine) și am decis să îl urmăresc, deoarece mi s-a părut diferit de restul serialelor cu și despre medici, axându-se mai mult pe temerile pe care le poate avea fiecare dintre noi, atât de materie profesională, cât și emoțională, pe problemele pe care le avem și mai puțin pe idilele amoroase, cum se întâmplă în Anatomia lui Grey de exemplu. Emily Owens M. D. ne arată cât de mult valorează o prietenie sau o rivalitate la locul de muncă și că destrămarea unei relații poate avea mari repercursiuni dacă te încurci cu persoana nepotrivită.
Emily și Micah

Prezintă de asemenea foarte frumos cazurile pe care le rezolvă sau pe care încearcă să le rezolve, fiindcă la fel ca în viață există situații în care pacientul nu supraviețuiește, indiferent de strădania medicului. Emily este personajul principal, o fată cu picioarele pe pământ, foarte deșteaptă, care uneori se subestimează, trăind cu impresia că se află încă în umbra celor stăpâni pe sine, încrezători și aroganți. Cu timpul, ea se va dovedi printre cei mai buni, descoperindu-și talentul pentru chirurgie și în același timp, descoperindu-se pe sine.

Dacă aveți timp și sunteți în căutarea unui nou serial, vi-l recomand cu multă căldură, apoi aștept să îmi spuneți cum vi s-a părut. Pentru mai multe informații intrați pe IMDb.

 
V-am pupăcit. 
 
         Diana
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s