Proba 13 – Internetul, mai aproape ca oricând

Internetul este o lume nouă care așteaptă să fie descoperită. Este fantastică, interesantă, plină de mister, cu multe cărări, care la fel ca-n viață te pot duce spre pieire sau în locuri minunate. Bineînțeles, este doar o figură de stil, nu o să dispară nimeni de pe fața pământului dacă abuzează de „prietenia” acestei rețele, dar trebuie să avem grijă de modul în care ne petrecem timpul pe internet. Haideți să pornim împreună în această aventură și să vedem ce ne așteaptă la final.   

Nu știu cum este pentru voi, dar eu depind mult de internet. Nu vreau să cred că este o dependență, dar cu siguranță o pot denumi altfel: necesitate. Fără această rețea, blogul meu nu ar exista, încă aș trimite scrisori în loc de e-mailuri și nu aș avea acces la atâtea informații. Aș avea cărți la dispoziție de care să mă folosesc, dar viața mea ar fi de zeci de ori mai dificilă și mai costisitoare. Internetul îmi ușurează munca atât de mult! Apoi mai sunt și rețelele de socializare, care mă ajută să ții legătura cu foști colegi, rude îndepărtate și prieteni, iar în plus am posibilitatea de a asculta muzică, de a viziona filme, de a scrie. Nu există limite. Toate acestea mă așteaptă la o apăsare de câteva butoane, simplu și rapid. Nici nu este de mirare că suntem cu toții cuprinși de febra internetului, când avem parte de o asemenea experiență plăcută. Cu toate aceste activități asociez eu internetul, dar navigarea pe internet este personală, cum suntem fiecare dintre noi. Unici, diferiți. Cum folosiți voi această genială descoperire?   

Fie că sunt la școală și am nevoie de un dicționar, fie în vacanță, departe de casă, simt nevoia de a comunica, de a avea cu mine o bucățică de distracție și în momentul de față mă folosesc telefon, care din nefericire nu este foarte performant. Ce este de făcut? Sora mea mai mică este cea care mi-a oferit soluția la problema mea, într-una din zilele în care eram necăjită că nu puteam scrie pe blog de pe telefon. Întrebarea ei a fost: „De ce nu-ți cumperi o tabletă?”. I-am zâmbit și i-am mulțumit, încântată peste măsură de idee. Cum de nu mă gândisem la asta? Și astfel în sufletul meu a încolțit speranța. 


A trecut ceva timp de atunci, însă din lipsă de bani doar cu visul am rămas. Aceasta este tableta care mi-a luat ochii. Numele ei este Samsung Galaxy Tab 3 Lite și este cea mai frumoasă pe care am văzut-o. Dar nu acesta este motivul pentru care mi-o doresc. Este subțire, nici prea mare, nici prea mică, albă și are o memorie de 8 GB, potrivită pentru necesitățile mele. În plus, este strălucitoare, plăcută la atingere și inteligentă, dar cea mai importantă este tehnologia Wi-Fi + 3G, capabilă să îmi îndeplinească orice cerință. Nu-i așa că este deosebită? 

Nu trece lună în care să nu caut oferte accesibile și, de data aceasta, vreau să-mi încerc norocul pe magazinul Azerty.ro. La câte reduceri și promoții am văzut, voi găsi cu siguranță ceva pe gustul meu, poate chiar tableta-minune. Dacă voi reuși, nimic nu va mai sta în calea mea, mă voi bucura de libertatea de navigare, voi putea scrie articole mai des și voi fi la curent cu noutățile în fiecare moment al zilei. Aștept cu nerăbdare această realizare, fiindcă va fi o zi memorabilă.

Care este pentru voi modalitatea preferată de a naviga pe internet? 
Ați achiziționat deja o tabletă ultra-modernă? Dacă răspunsul este afirmativ, ce îmi recomandați?   
Articol înscris în cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2014.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s