Plăcerea mea, filmul: Bitten

Bitten este o adaptare a cărţilor lui Kelley Armstrong pe care am început de ceva timp să o urmăresc. Din seria respectivă ce poartă numele de „Women of the Otherworld” am citit doar primul volum „Bitten” și mi-a plăcut mult.

Elena Michaels (Laura Vandervoort) a lăsat totul în urmă când s-a stabilit în Toronto, inclusiv familia sa adoptivă, dar din nefericire nu pentru mult timp. Odată cu apariţia unor probleme, ea este nevoită să se întoarcă și să îl revadă pe fostul său prieten Clay, care este sursa propriilor sale probleme. Ea trebuie să aleagă între o viață normală alături de noul său iubit și destinul ei de vârcolac de care nu poate scăpa. 



Elemente de menţionat: Personajele sunt interesante şi bine portretizate, încât mi-a fost uşor să urmăresc povestea şi să o îndrăgesc. Expunerea frecventă a nudităţii însă nu mi s-a părut necesară şi mi-a amintit puţin de True Blood, dar nu m-a deranjat foarte tare. Am fost surprinsă să văd că triunghiul amoros este bine dezvoltat şi că nu pot alege doar una dintre posibilităţi, deoarece ambii bărbaţi au calităţi deosebite care mă atrag din anumite puncte de vedere. În plus, familia adoptivă a Elenei, cu legile ei antice şi imposibil de încălcat, este extrem de puternică şi pregătită mereu să înfrunte orice ameninţare.      

Abia aştept următorul sezon, deoarece acest prim sezon m-a lăsat cu sufletul la gură. Trebuie neapărat să văd ce se întâmplă! Pentru o bună bucată de vreme am avut impresia că a fost anulat, dar mă bucur că m-am înşelat. În ultimul timp foarte multe seriale au fost anulate şi ajung să nu mai am chef să urmăresc niciunul, deoarece detest să mă implic emoţional şi să fiu dezamăgită. Vi-l recomand aşadar cu drag şi sunt tare curioasă care este părerea voastră.         

  
   Voi aţi auzit de Bitten până acum? 

                                      Diana

Summer love – Partea 1

  – Dă-mi şi mie loţiunea de plajă, i-a spus Christie prietenei sale. 
  – Sigur.  

   Ritualul era acelaşi în fiecare dimineaţă de când au ajuns la mare. Se trezeau devreme, apoi leneveau ore întregi la soare pentru a prinde bronzul roşu-arămiu de la zâmbitorul soare. Era prima dată când cele trei prietene veneau împreună, însoţite desigur de iubiţii lor, în timp ce cea de a treia era liberă ca pasărea cerului. Dacă fetele erau mulţumite să se bronzeze, băieţii îşi petreceau fiecare minut fugărind valuri uriaşe fără a le acorda prea multă atenţie. Acest lucru însă nu le deranja deloc şi profitau de moment purtând discuţii cât se poate de interesante. Fie că era vorba de noul tip care o privea intens pe Natalie, fie de noile planuri pentru seară, totul era planificat cu atenţie şi erau foarte încântate de felul în care decurgea vacanţa lor departe de casă. 


   Christie era o pitică de 1,60 m, cu părul blond tuns bob, ce îi încadra pomeţii şi îi avantaja trăsăturile delicate ale chipului. Obrajii ei erau roşii datorită căldurii şi făceau ca ochii săi căprui ce nu scăpau nimic din vedere să iasă în evidenţă. În schimb, Jane era o brunetă cu părul lung ce îi acoperea în întregime sânii atunci când îl avea desprins. Acum însă era strâns într-un coc neglijent pentru a-l feri de razele dăunătoare ale soarelui. Totuşi, nu părul acesta bogat reprezenta mândria ei, ci ochii săi albaştri moşteniţi de la mama sa ce trădau o frumuseţe răpitoare, dar şi o inteligenţă deosebită. Apoi mai era Natalie, o roşcată tunsă scurt, aproape băieţeşte, care te dădea gata cu râsul ei molipsitor şi cu simţul dezvoltat al umorului. Ea era cea mai înaltă dintre cele trei şi cea care nu avea încă prieten din propria decizie, nu pentru că ar fi dus lipsă de pretendenţi. 


   După ce s-au încins bine la soare cele trei prietene s-au gândit că nu le-ar strica să facă o baie în mare. Era plăcut să te laşi în voia valurilor, plutind în neştiire. Băieţii încă se jucau, asemeni unor delfini şi cu fiecare săritură erau mai entuziaşti, de aceea Christie, Jane şi Natalie nu au pornit în direcţia lor, ci au ales să înoate în apropiere. 

  – Nu-mi vine să cred cât de tare ţi s-a deschis părul, Chris! rosti Natalie puţin geloasă pe blondul acesteia. Roşcatul meu nu este deloc spectaculos pe timpul verii şi se usucă dacă nu folosesc balsam. Sper să reziste mai bine acum dacă l-am tuns. 
  – Te înţeles perfect, a spus şi Jane, atingându-şi gânditoare cocul ce îi menţinea părul lung departe de efectul nociv al apei sărate. Cel puţin cât era cu putinţă, deoarece Jane avea o plăcere deosebită să înoate. 
  – Ştii, Nat, sper că ai observat privirile tipului de pe plajă. Este chiar simpatic când încearcă să-ţi atragă atenţia. Pun pariu că toate cascadoriile sunt pentru tine. Până şi prietenii lui râd de felul în care se comportă. Trebuie să îi dai o şansă. 
   Aceasta era Christie care încerca mereu să facă pe Cupidon cu prietena ei. Norocul ei că era cu picioarele pe pământ.
  – Nu am venit la mare să îmi fac lipeala cu un băiat care probabil locuieşte la celălalt capăt al ţării. O fi el drăguţ, dar nu vreau să îmi pierd timpul aiurea. Dacă încep să-l plac? Nu vreau să îmi asum acest risc.           
  – Nu fi prostuţă şi dă-i o şansă! Cred că nu vei reuşi oricum să-l eviţi din moment ce Dean şi Paul deja se simt în largul lor alături de el. Chiar vrei să regreţi că ai pierdut această oportunitate?
  – Off, fetelor! Sunteţi de groază. 
  – Poţi să ne mulţumeşti mai târziu.
  – Sau nu. 
   Dar fiecare poveste de dragoste trebuie să înceapă undeva…   

 – va continua –