Cartea Pricoliciului (O istorie a Țării Vampirilor #1) de Adina Popescu

O istorie secretă a Ţării Vampirilor. (I) Cartea Pricoliciului. (Adina Popescu)

Synopsis:
Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.

Uitaţi de toată lumea, Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul.

Într-o lume în care se face contrabandă cu Apă Vie şi nu mai există fericire până la adânci bătrâneţi, Pricoliciul a uitat cine este. Nevoit să-şi părăsească grota, porneşte la drum şi ajunge să fie implicat în poveştile altora – iar în cele din urmă descoperă că nu poate scăpa de Sfârşit decât dacă înţelege în ce măsură se întreţese povestea lui cu iţele Basmului.

Părerea mea:
Mi-au plăcut întotdeauna basmele, de când eram mică, de aceea am fost super încântată să încep această nouă serie scrisă de Adina Popescu, ce este inspirată din povești autentice românești. Mi s-a oferit astfel ocazia să mă avânt încă o dată în lumea fantastică a personajelor pe care am ajuns să le îndrăgesc atât de mult. Dar ce spuneți de copertă? Nu arată îmbietor? 

Când m-am apucat de citit nu știam prea multe și nici încotro se îndreaptă povestea, dar mi-am dat seama imediat că voi avea de-a face cu ceva mai mult decât un basm. Personajele noastre trăiesc laolaltă într-o lume în care basmul străvechi se împletește cu cel nou, unde încearcă din răsputeri să-și spună povestea pentru a nu fi date uitării, evitând Sfârșitul. Multe dintre lucrurile pe care le cunoșteam deja nu se mai aplică în acest univers, iar fiecare personaj suferă modificări ingenioase. Îi urmărim astfel la fiecare pas cum încearcă să se adapteze noilor situații, folosindu-se de metode simple cum ar fi căutarea unui nou loc de muncă. În această ipostază îl întâlnim pe Zmeul Tase care a devenit camionagiu pentru a-și câștiga existența, dar care râvnește în continuare după frumoasa Ileana Cosânzeana. Analizând povestea am putea spune că autoarea a găsit o modalitate foarte creativă de a combina lumea noastră cu cea de basm și funcționează de minune, deși se confruntă cu multe dintre problemele pe care le avem și noi. 😀  

Personajul principal în acest prim volum este un pricolici, ultimul din neamul său, o făptură capabilă să-și schimbe forma și care este deseori asemănată cu un lup. Deoarece a avut o viață foarte lungă el și-a uitat povestea și se mulțumește să-și petreacă zilele ascuns în scorbura unui copac, solitar, departe de ochii lumii, asta până când observă schimbările ce au loc în jurul lui. Aceste semne le interpretează ca fiind aducătoare de vești rele, de aceea se hotărăște să pornească într-o călătorie de auto-descoperire, sperând în urma acesteia să primească răspunsurile la întrebările sale. Nu am mai citit nimic despre pricolici până acum, dar este cu siguranță preferatul meu și mă face să îmi doresc să am și eu unul pe lângă casă. 😀

În afară de personajele menționate îi mai întâlnim pe Greuceanu, Pipăruș-Petru, Sfânta Miercuri, chiar și câțiva vampiri ce par a fi pe cale de dispariție. Ni se prezintă foarte multe detalii despre fiecare dintre acestea încât îmi este greu să îmi dau seama care este scopul final, însă cu siguranță îl aștept cu nerăbdare.

Cum mă așteptam, am fost plăcut impresionată de poveste deși începutul a fost puțin cam lent și mai greu de parcurs. A meritat însă răbdarea, deoarece povestea devine din ce în ce mai interesantă și pe parcurs devine mai alertă. Aceste informații au fost utile pentru a înțelege ițele ei încurcate și pentru a construi universul în care se desfășoară evenimentele. Atât de complexă mi se pare acțiunea și lumea creată încât abia aștept să văd cum se va închega totul. 

Acum că am terminat cartea abia aștept următoarele două volume și sunt foarte curioasă încotro se îndreaptă acțiunea și ce alte personaje vor mai apărea.

V-o recomand cu drag, în special dacă tânjiți după atmosfera copilăriei pe care numai un basm bun o poate reda.     

Mulțumesc frumos Editurii Art/Arthur pentru această carte. Țin să menționez că nu am fost în niciun fel influențată în aprecierea acestei cărți.
Dacă doriți mai multe detalii puteți intra pe pagina lor de Facebook.

youngart-logo_transparent-bg_black-(1)

Nota mea:
Note
4 fluturași din 5

Despre Adina Popescu:
Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter şi jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche

Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar şi alte poveşti, Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar şi un Manual de şpagă în cadrul campaniei „Nu da şpagă“ (2001).

În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moşilor, o carte iniţial destinată adulţilor, dar în ea s-au regăsit şi copiii dornici să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. 

Trilogia fantastică O istorie secretă a Ţării Vampirilor a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. Adina a scris această carte în trei volume în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care dau muzica prea tare, biciclişti, ambasadori, scriitori, ciobani şi alte reportaje narative, la graniţa cu ficţiunea.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cartea Pricoliciului (O istorie a Țării Vampirilor #1) de Adina Popescu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s