Chilling adventures of Sabrina – o serie marca Netflix

Bună! O să vă prezint astăzi o serie nouă apărută în preajma Halloweenului, la care nu am plănuit să mă uit și de la care nu aveam nicio așteptare. Nu sunt genul impulsiv când vine vorba de serii, de obicei mă documentez înainte de a începe ceva, dar într-o seară căutam cu logodnicul meu un film la care să ne uităm și am dat întâmplător peste seria asta care era prezentată pe Netflix. Și restul e istorie. Primul sezon are 10 episoade a câte o oră fiecare, dar nicicând nu a trecut o oră atât de repede. Ne-a prins rapid pe amândoi și în două zile văzusem deja 2/3 din serie. E amuzantă, amețitoare și uneori foarte dark, creată după seria de benzi desenate cu același nume, de care nu auzisem până atunci.

O ador pe Sabrina, o puștoica ce se trezește la împlinirea vârstei de 16 ani că trebuie să aleagă între lumea muritorilor și cea a vrăjitorilor, a sabatului în care fusese crescută de cele două mătuși ale ei Zelda și Hilda, și verișorul Ambrose. Toată familia este destul de ciudată, dar extrem de simpatică, iar casa în care locuiesc este un personaj în sine, atât este de faină și creepy. După Harry Potter credeam că le-am văzut pe toate la capitolul magie și vrăjitori, dar m-am înșelat.

Un alt detaliu interesant este lordul întunecat, Lucifer, care are un rol aparte în această serie, fiind capabil să te înfioare până la extrem (țineți cont că nu sunt fan al genului horror), iar vrăjitorii din orașul lor se raportează foarte des la el și îi sunt devotați în ciuda cerințelor absurde pe care el le are de la ei.

Povestea este desigur mult mai complicată de atât, ițele sale fiind asemeni unei pânze de păianjen, dar atât de măiestruos țesute încât nu merită să vi le destăinui acum. Trebuie să le simțiți pe propria piele și pe propria răspundere. 😜

Vă doresc vizionare plăcută dacă v-am stârnit curiozitatea încât să îi dați o șansă… Și aștept să reveniți cu o părere. Pe data viitoare! 😘

– Diana

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s