Numele meu este Anton de Geo Dinescu | Recenzie

numele meu este anton

Synopsis:
În acest roman de debut, suntem martorii unei vieți pe fast forward, în care narcisismul, căutarea iubirii, pierderea, vinovăția și acceptarea de sine alcătuiesc un domino infernal. Geo Dinescu scrie brut, autentic și emoționant.

La șase ani, Anton strânge bani ca să-și cumpere un frățior. Iubește cărăbușii, dar le rupe aripile. Are secrete cu mama lui și crede că e cel mai frumos din clasă. La șaisprezece ani, nu mai are nevoie de nimeni. Oamenii pe care îi iubește încep să moară. La treizeci, se logodește, deși simte că e capăt de linie.

Detestă pianul, deși e un compozitor faimos. La patruzeci de ani se află în plin dezastru.

Părerea mea:
La prima vedere ai spune că este o carte pentru copii, dar descrierea este cea care te îți oferă o imagine de ansamblu a ceea ce te așteaptă în interiorul ei, ceva mai profund și mai serios. Nu vă lăsați păcăliți, este o carte mai greu de digerat și care lasă urme, așa cum ar trebui să impresioneze viața unui om cu suișuri și coborâșuri, ai de-a face cu un puzzle ale cărui piese le vei potrivi abia la final când totul îți este la dispoziție.

Cartea este compusă din frânturi din viața lui Anton, un băiat pe care îl observăm în diverse etape ale vieții lui prin felul în care raportează la ceea ce se întâmplă între membrii familiei sale. Inocența și fericirea de la început este treptat schimbată în ignoranță și înfumurare, combinată cu o notă persistentă de nemulțumire și nestatornicie. Aceste fragmente sunt atât de bine îmbinate, încât nu reușești niciodată să îți dai seama ce fel de om este, fiecare vârstă găsindu-l pe acesta într-o altă stare de spirit, dar per total ceea ce pot afirm este că Anton nu este capabil să înțeleagă în niciun moment ce impact au acțiunile sale asupra celor din jur, nici să facă diferența dintre bine și rău. Dacă la început îi „ierți” neștiința, mai târziu nu poți depăși greșelile pe care le repetă la nesfârșit. Un exemplu este mama sa, care inițial este „tare frumoasă și bună”, ca mai apoi să devină „cea mai imbecilă ființă din lume” și o prezență abia sesizabilă; de asemenea Anton are planuri mari pentru copiii și nepoții săi, dar atunci când aceștia apar în viața lui le întoarce spatele sau se poartă și le vorbește urât. 

Relația cu tatăl său nu este cea mai bună și descoperim pe parcurs înclinația acestuia spre violență pe care o împrumută și Anton față de soția sa, precum și pasiunea pentru alcool. În umbra a ceea ce a văzut în copilăria sa nutream speranța ca ceva dintre acestea să îi fi rămas ca obiceiuri nedemne de repetat, dar dimpotrivă, nici nu realizează că ceea ce face este greșit și este suma celor mai urâte obiceiuri din familia sa.  

Pe lângă toate acestea, avem parte de momente la care ne putem raporta și unul dintre acestea este atitudinea față de familie din adolescență, când am manifestat cu toții un soi de respingere pentru ei din cauza faptului că eram prea implicați emoționali și greu de mulțumit și nu puteam înțelege punctul lor de vedere, dar vreau să cred că situația s-a îmbunătățit pe parcurs și am ieșit din bucla aceasta de neînțeles. În plus, Anton nu este responsabil nici ca adult, toată vina o atribuie celor din jur fără niciun motiv evident, o învinovățește și o lovește pe soția sa cu o seninătate care mie mi-a dat fiori, încât ajungi să te întrebi ce se întâmplă cu mintea lui.

Per total mi-a plăcut cartea și i-am acordat 4 fluturași din 5 pentru ideile ce mi-au stârnit diverse reacții, fie ele negative sau pozitive, pentru faptul că mi-a dat foarte multe de gândit în ceea ce privește modul în care ne raportăm la cei din jurul nostru, cum învățăm (sau nu) din greșelile noastre și cu ce rămânem la finalul vieții. Este o lecție de viață ce merită transmisă mai departe, chiar și ca un simplu exemplu negativ. 

V-o recomand cu drag, dar dacă vă deranjează detaliile grafice nu este cartea potrivită pentru voi și cu siguranță nu o recomand sub vârsta de 16 ani, dar aceasta este alegerea fiecăruia.

Citate:

„Mama e tare frumoasă și bună, mai ales când face prăjitura aia cu ciocolată. De-aia mie-mi pare tare rău că, atunci când vine să mă vadă, Bunica o ceartă maxim. Îi spune că e incapabilă să crească un copil – când am întrebat ce e aia „incapabil”, au râs cu toții și au arătat-o cu degetul pe mama:
 – Uită-te bine la mă-ta, ea e o incapabilă perfectă!
Ce bine, ce bine, sper că, atunci când o să cresc, și eu o s-ajung cel puțin la fel de incapabil.”

„Am întârziat aproape o oră. De-asta am râs de ne-am prăpădit. Noi voiam familie, dar nu eram în stare nici s-ajungem la timp la un eveniment care ne va schimba viețile. Logodnă pe bază de relaxare, asta era ideea. Cât timp ne-a cântat popa, am râs pe înfundate. Când ne-a pus verighetele pe degete, nu mai găseam nimic amuzant. Exact ca atunci când urci în avion: pornește, și nu mai ai nicio șansă să cobori. Voiam amândoi să-i spunem popii că o să coborâm la prima.”

„Păcat? De când e sinuciderea un păcat? Tata mereu s-a considerat capul familiei, iar un cap își rezervă dreptul la orice decizie importantă. Dar popii nu cred asta, așa că i-au dat o groapă la marginea cimitirului.”

Nota mea:

Note
4 fluturași din 5

 

 

Reclame

The Rose and the Dagger (#2) de Reneé Ahdieh | Recenzie

23308084

Synopsis (Goodreads):
The darker the sky, the brighter the stars.

In a land on the brink of war, Shahrzad is forced from the arms of her beloved husband, the Caliph of Khorasan. She once thought Khalid a monster—a merciless killer of wives, responsible for immeasurable heartache and pain—but as she unraveled his secrets, she found instead an extraordinary man and a love she could not deny. Still, a curse threatens to keep Shazi and Khalid apart forever.

Now she’s reunited with her family, who have found refuge in the desert, where a deadly force is gathering against Khalid—a force set on destroying his empire and commanded by Shazi’s spurned childhood sweetheart. Trapped between loyalties to those she loves, the only thing Shazi can do is act. Using the burgeoning magic within her as a guide, she strikes out on her own to end both this terrible curse and the brewing war once and for all. But to do it, she must evade enemies of her own to stay alive.

The saga that began with The Wrath and the Dawn takes its final turn as Shahrzad risks everything to find her way back to her one true love again.

Părerea mea:
Dacă nu ați citit recenzia mea despre primul volum o puteți face aici, apoi reveniți să discutăm mai multe despre volumul 2. De îndată ce am terminat cartea și am văzut că nu a apărut încă în limba română m-am hotărât să nu mai aștept și să mă apuc de continuare în engleză. Trebuia neapărat să aflu ce s-a întâmplat cu Seherezada și Khalid, our beloved heroes. Dacă ați citit Urgia și zorile știți că (spoiler!!!) Seherezada a plecat de la castel cu vechiul ei prieten Tariq pentru a se salva și astfel îl lasă în urmă pe soțul ei. Dar noul loc unde ajunge este plin de dușmani care doresc să îl ucidă pe Khalid sau să îi facă ei rău pentru a-l răni pe acesta. Între timp, avem plăcerea să o cunoaștem mai bine pe Irsa, sora ei și pe cei doi prieteni de nădejde ai lor, Tariq și Rahim. 

Cartea este plină de comploturi, de trădare, minciuni și noi alianțe, iar personajele noastre au dificultăți în a alege în cine să aibă încredere. Nimic nu este ceea ce pare și pentru unii dintre ei este ușor să se piardă pe sine în căutarea puterii și pierd din vedere ceea ce este important. 

Khalid este mai aproape ca niciodată să devină bărbatul de care are nevoie Seherezada și un conducător bun al ținutului său. Caracterul lui este mult mai plăcut și strălucește în întunericul ce domină pretutindeni. 

Nu pot uita și tristețea din momentele mai puțin fericite ale cărții, când am plâns, afectată de evenimente și de ceea ce înseamnă ele pentru personajele noastre. M-am simțit cu adevărat atașată de ele și fiecare lovitură asupra lor am simțit-o și eu. 

Multe lucruri putem învăța din aceste cărți, dar cea mai importantă lecție este că există întotdeauna iertare pentru cei care o caută, iar pentru persoana potrivită suntem capabili de orice, chiar și de a ne transforma întrega existență pentru a o primi cu brațele deschise. 

V-o recomand cu drag și abia aștept să apară traducerea și la noi.
Renee Ahdieh
Despre Renee Ahdieh:

Renée Ahdieh este absolventă a Universității Carolina de Nord, Chapel Hill. În timpul liber, îi place să danseze salsa și să colecționeze pantofi. Este pasionată de toate rețetele culinare care conțin curry, de baschet, dar și de salvarea câinilor. Primii ani de viață i-a petrecut într-un apartament dintr-un zgârie-nori din Coreea de Sud. Drept urmare, adoră să fie cu capul în nori. Locuiește în Charlotte, Carolina de Nord, SUA.

Păpușile de Cristina Nemerovschi | Recenzie

 

 

Sinopsis:
La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac –o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.


August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.
Și totul a pornit de acolo.


Părerea mea:

Mi-a plăcut foarte mult această carte. De ce? Pentru că este o poveste cursivă, profundă despre viață și moarte, despre viața trăită la maxim, fără regrete, fără bariere, fără ezitare. O poveste pe care o începi, dar căreia nu îi poți pune pauză, după cum se spune „dacă ai pornit în horă trebuie să joci”.

Dragostea dintre cele două fete este aproape tangibilă, o poți simți, o poți înțelege și poate fi înlocuită cu oricare altă dragoste pe care o cunoști, deoarece depășește banalitatea, granițele noastre. Acestea par de asemenea foarte reale, îți rămân în minte ca persoane pe care le-ai cunoscut, vii, strălucitoare, nu personaje dintr-o carte oarecare. 

Acțiunea nu este neapărat o surpriză pentru că știm de la început că Luna este moartă, ne apropiem pas cu pas de punctul culminant, știi că o să vină, îl aștepți, știi că nu îl poți opri, deși îți dorești asta. Apoi ai ajuns la destinație și simți o lovitură în moalele capului, începi să plângi și nu mai înțelegi rolul lumii și al vieții, care este imprevizibilă și nedreaptă și te ia pe sus ca un uragan.    


Luna trăiește în fiecare persoană pe care o surprinzi râzând sau acționând necugetat, moment în care începi să zâmbești la rândul tău. E incontrolabil. Dora ești tu, cea care așteaptă să se întâmple ceva, să apeși un buton pentru ca viața să pornească, iar Luna este triggerul de care ai nevoie. Oare cine este acea persoană capabilă să aibă un asemenea efect asupra noastră?


La final rămâi cu privirea ațintită într-un punct fix, de parcă ai avea nevoie de o pauză să analizezi totul. În cele mai mici amănunte. O vezi pe Dora, pe Luna și evenimentele pornesc de la capăt, fiindcă nu vrei să accepți că lucruri rele se întâmplă cum ai bate din palme. Cineva își pierde viața în fiecare minut într-un colț al lumii și într-o bună zi ai putea fi tu sau cineva apropiat ție. Și atunci realizezi că suntem simpli trecători și doar lăsând o impresie asupra celor din jur nu vei fi uitat atât de ușor.  


Întrebarea fundamentală este: Ai pe cineva care să își aducă aminte de tine dacă ai dispărea în această clipă? Vă recomand cu drag această carte. Aveți grijă de voi. XOXO

Rating:

5 fluturi din 5



Despre Cristina Nemerovschi:

Cristina Nemerovschi s-a născut pe 10 mai 1980 la București. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, secția Filosofia Culturii, și un master în cadrul aceleiași universități, încheiat în 2005 cu dizertația Despre natura adevărului propozițiilor matematicii și logicii la L. Wittgenstein. A urmat un master și în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. În perioada 2006 – 2009 a lucrat ca redactor la revista Metalhead.ro. Din 2009, este redactor al revistei EgoPHobia, unde are și o rubrică permanentă, Cronica nihilistei. A publicat proză, filosofie, critică literară, eseuri, studii, interviuri cu personalități culturale în revistele EgoPHobia, Tiuk!, Ateneu, Cultura, Sisif, Fiore Magazine, Noema, Subcultura, Accent Cultural, Suspans, Playboy. Semnează și cu pseudonimul Morgothya. 

Urgia și zorile (#1) de Renée Ahdieh | Recenzie

Renee Ahdieh - Urgia si zorile -

Synopsis:
Într-un ținut aflat sub domnia unui tânar rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâșie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, nu este altceva decât un monstru. În fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, în fiecare dimineață, să curme viața noii lui mirese cu o frânghie de mătase. Când cea mai bună prietenă a Seherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se răzbune și, în ciuda vârstei ei fragede, de doar șaisprezece ani, se oferă să-i devină mireasă califului din Khorasan. Seherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viață, ci și să pună capăt, odată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid.

Părerea mea:
Dacă doriți o carte care să vă poarte pașii spre ținuturi calde, pline de mister, alături de personaje puternice, dornice să își înfrunte destinul și să iasă învingători vă recomand acest prim volum al seriei, pentru a vă convinge că merită. Mi-am dorit mult să pornesc într-o astfel de aventură și am simțit că o să fie o poveste deosebită încă de la primele pagini. Ca orice copil care a iubit lectura de la primele basme auzite, știam câte ceva despre Șeherezada și soarta care o așteaptă la răsăritul soarelui odată ce și-a unit viața cu cea a califului din Khorasan, dar nu mă așteptam să fiu impresionată de tăria ei, de caracterul și mai presus de toate de limba ei ascuțită. Aveam nevoie de o astfel de eroină pentru ca totul să prindă culoare, în antiteză cu Khalid, personajul nostru masculin principal, cel care mi-a câștigat simpatia mai greu, dar sigur, cu fiecare privire și cu fiecare surâs. 

Și chiar dacă nu nutriți sentimente pentru cei doi, deși mi se pare imposibil, cu siguranță veți găsi alte personaje cu care să creați o legătură frumoasă, deoarece această carte nu duce lipsă de personaje secundare incredibile care să vă cucerească. Despina, servitoarea Șeherezadei și Jalal, căpitanul gărzilor aduc o notă de umor și bună dispoziție în special pentru Șeherezada, dar și pentru cei care asistă la schimbul lor de replici. 

scheherazade, Yana Panda on ArtStation at https://www.artstation.com/artwork/80yAn

Veți descoperi cu încântare că această rescriere a poveștii Șeherezadei ascunde la fel de multe surprize ca și cea originală, încât mi-a făcut poftă să o recitesc pe aceea.

Cartea nu are descrieri pompoase, nici foarte numeroase, dar autoarea are harul de a-ți crea imaginea perfectă a universului în care are loc acțiunea, și chiar simți că aparții unei alte lumi, învăluit în mătăsuri scumpe și pietre prețioase, cu bucate pe măsură în castele fastidioase. De la prima idee până la ultima respiri aerul de acolo, iubești odată cu Seherezada și dorești ca totul să se termine cu bine pentru prietenii noștri. O carte plină de suflet, pentru toate sufletele. V-o recomand cu drag.

Mulțumesc editurii Epica pentru acest exemplar.

Rating:
5 fluturi din 5

Renee Ahdieh
Despre Renee Ahdieh:

Renée Ahdieh este absolventa a Universitatii Carolina de Nord, Chapel Hill. In timpul liber, ii place sa danseze salsa si sa colectioneze pantofi. Este pasionata de toate retetele culinare care contin curry, de baschet, dar si de salvarea cainilor. Primii ani de viata i-a petrecut intr-un apartament dintr-un zgarie-nori din Coreea de Sud. Drept urmare, adora sa fie cu capul in nori. Locuieste in Charlotte, Carolina de Nord, SUA.

Ușa de Magda Szabó | Recenzie 

25648918

Synopsis:
O tânără scriitoare care nu se mai descurcă cu treburile casnice angajează o menajeră, la recomandarea unui prieten. Și astfel începe povestea unei relații ciudate și complicate între 2 femei cât se poate de diferite. Încet, încet, ca într-un puzzle, fiecare întredeschide ușa spre viața ei, iar frânturile de trecut și întâmplările prezentului declanșează un joc dramatic al apropierilor și al depărtărilor și creionează o prietenie neobișnuită, plină de tandrețe și de neînțelegeri, care culminează cu o tragedie. 

Părerea mea:
Dacă sunteți în căutarea unei cărți din care personajele să vă vorbească, să descoperiți două inimi sincere, dar foarte diferite, o prietenie bazată pe încredere și simplitate, aceasta este recomandarea mea pentru voi. Este o carte profundă, nu pentru toată lumea, dar care merită fiecare zâmbet, fiecare lacrimă.
Aceasta este genul de carte despre care nu poți spune prea multe fără a dezvălui informații prețioase, motiv pentru care o să încerc să explic, deși cam vag, ce anume m-a determinat să îi dau 5 stele. 

În primul trebuie să menționez că nu avem parte de o acțiune complexă, dimpotrivă, însă acest lucru nu este un dezavantaj din punctul meu de vedere. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut mai puțin dacă aș fi citit cartea în alt moment, dar cert este că am adorat-o de la început până la sfârșit, atât de mult am fost acaparată de ea. Este povestea a două femei cât se poate de diferite care ajung să se respecte și să se iubească după o perioadă lungă de timp pe care o petrec una în compania celeilalte. Mai impresionant este faptul că este inspirată din viața autoarei, care își păstrează numele simplu, Magda. Astfel ni se prezintă o scriitoare care s-a mutat de curând alături de soțul său într-o casă nouă, mult mai mare, de care nu se poate ocupa dacă dorește să scrie, de aceea angajează ca îngrijitoare o femeie foarte harnică și gospodină care locuiește în apropiere, pe nume Emerenc. Deși este foarte bătrână, aceasta muncește de zor și este capabilă să îndeplinească multiple sarcini, iar Magda este extrem de mulțumită de ea. Cu toate acestea, femeia este învăluită într-un mister pe care scriitoarea noastră dorește foarte mult să-l descopere. 

Faptul că sunt atât de diferite face ca interacțiunile lor inițiale să fie asemeni unui meci intens de tenis la care abia aștepți să vezi mișcarea următoare. Relația dintre ele este atât de specială, încât nu poți decât să o apreciezi la rândul tău, în timp ce începi să înțelegi pas cu pas caracterele fiecăreia. Emerenc este cea mai demnă și harnică persoană/personaj despre care am citit și am ajuns treptat să o îndrăgesc și eu. Nici nu e de mirare că toată lumea o iubește, când este mereu alături de cei aflați în momente dificile, fără a aștepta nimic în schimb. Viziunea ei asupra vieții este foarte originală și trebuie să recunosc că am fost extrem de curioasă și eu să descopăr ce se ascunde în casa ei, cât și în mintea ei sclipitoare. 

În afara poveștii în sine, am apreciat de asemenea și organizarea în capitole scurte și felul în care autoarea trece de la o idee la alta cu o foarte mare ușurință și cursivitate, reușind astfel să parcurgem cei 20 de ani în care cele două femei s-au cunoscut. 

Finalul este cel care te pune în fața unui impas, deoarece la fel ca și Magda nu știi care ar fi fost cea mai bună decizie și dacă ai fi reușit să o mulțumești pe Emerenc pe măsura așteptărilor ei. Aceasta este și va rămâne unul dintre cele mai captivante personaje despre care am avut ocazia să citesc.

Acestea fiind spuse, vă recomand cu căldură Ușa de Magda Szabo și dacă ajungeți să o citiți nu uitați să îmi lăsați și mie un comentariu cu părerea voastră, sunt foarte curioasă cum vă veți însuși voi această poveste. De asemenea, vă recomand să urmăriți filmul cu același nume (The door) dacă sunteți curioși, este o prezentare destul de bună a celor două personaje principale, deși ideea de bază este cam simplist abordată și greu de încadrat în timp. Sper să vă placă! Vă pup.

Mulțumesc editurii All pentru această carte frumoasă! 😊

Rating:

Recenzie ”P.S: Te iubesc” by Cecelia Ahern + Film

5 fluturași din 5

Citate:
„Scriam deja, eram încă foarte tânără, n-am stat să analizez până la capăt cât de ilogică, ce forță mortală, ce pasiune imprevizibilă este atracția, deși cunoșteam literatura greacă, care nici nu reprezenta nimic altceva în afara securii din mâinile împletite ale pasiunilor, morții, dragostei și iubirii.”

Când inima omului este străpunsă de un cuțit foarte ascuțit, nu moare imediat. Știam cu toții, conștiința pierderii lui Emerenc nu se va activa în noi pe loc, ne vom pierde echilibrul mai târziu, vom cădea la pământ mai târziu și asta nu se va întâmpla acolo unde o mai puteam regăsi, ci pe stradă, unde n-o vom mai vedea niciodată măturând, sau în grădină, unde degeaba se vor furișa pisici cu tălpi catifelate și câini vagabonzi, nu le va mai arunca nimeni ceva de mâncare. ”

„Femeia aceea nu practicase religia duminica de la nouă la zece dimineața, ci pe parcursul întregii sale vieți, în anturajul ei, dar cu o iubire atât de pură de oameni ca cei din Biblie, și, dacă nu mă credea, însemna că era orb, pentru că avusese ocazia s-o vadă de destule ori, ducând mâncare celor nevoiași și celor bolnavi.”  

„A fost un exemplu pentru toată lumea, i-a ajutat pe toți, ea a fost modelul, din buzunarul șorțului apretat ieșeau batiste, fâlfâind precum porumbeii, bomboane învelite în hârtie, ea a fost crăiasa zăpezii, senzația de siguranță, vara ea era prima cireașă coaptă, toamna prima castană căzută pe pământ, iarna bostanul, primăvara primul mugur apărut pe gardul viu. Emerenc era curată și invulnerabilă, ea era noi toți la un loc, cel mai bun sine al nostru, așa cum am fi vrut întotdeauna să fim.” 

Despre Magda Szabó:
Magda SzabóMagda Szabó a fost una dintre cele mai importante figuri literare din Ungaria secolului 20. A primit numeroase distincții literare, printre care Premiul Kossuth în Ungaria și Prix Femina Étranger în Franța, pentru romanul „Ușa”.

S-a născut la Debrecen, în Ungaria, în 1917. A absolvit Universitatea din Debrecen și a lucrat o vreme ca profesoară de latină și limbă și literatură maghiară, apoi, între 1945 și 1949, ca funcționar în cadrul Ministerului Cultelor și Învățământului. Și-a făcut debutul literar în 1947 cu volumul de poezii „Bárány” („Lamb”), urmat în 1949 de „Vissza az emberig” („Back to the Human”). În același an i s-a decernat prestigiosul Premiu Baumgarten, care, din motive politice, i-a fost retras în aceeași zi. Tot în 1949 și tot din motive politice a fost dată afară din Minister. Între 1949 și 1956 a avut interdicție de publicare. În 1958 a publicat primul roman, „Freskó” („Fresco”), cu mare succes în rândul cititorilor. A mai publicat, printre altele, romanele „Abigél” („Abigail”, 1970), „Ușa” („Az ajtó” 1987; Editura ALLFA 2015), ecranizat în 2012 în regia lui István Szabó, și „Für Elise” (2002), devenind unul dintre cei mai populari scriitori din Ungaria.

Orașul nebunilor de Marius Gabor |Recenzie

31177476

Synopsis:
Cine s-ar fi gândit vreodată că explozia de pe cerul Siberiei, urmare a intrării în atmosferă, în dimineața zilei de 15 februarie 2013, a unui meteorit cu o greutate de șapte tone ar fi putut produce daune nu doar în Celiabinsk, ci și într-o mică stațiune situată la poalele Obcinilor Bucovinei? Nici măcar specialiștii de la NASA… Și totuși…

Gura Humorului. Doi ani mai târziu.

Un val de violențe, crime și sinucideri îmbracă hainele unui tsunami, punând pe jar autoritațile, populația locală și mass-media. Vor reuși prietenii Vicăi, aflată din întâmplare, în Celiabinsk, în ziua de 15 februarie 2013, să-i salveze viața? Vor înțelege, în sfârșit, că dincolo de legile fizicii există o infinitate de universuri și tot atâtea posibilități de a fi, fără a înnebuni? Sau vor lăsa această revelație numai nebunilor?

Părerea mea:
Un oraș, cinci prieteni, morți suspecte și crime cu sânge rece – așa începe povestea noastră, plină de evenimente care sfidează realitatea și-ți fac sufletul să tremure. Am auzit foarte multe lucruri frumoase despre Gura Humorului, așa că nu am avut nevoie de prea multă convingere să pun mâna pe această carte, mai ales că are un subiect atât de incitant. Rând pe rând, facem cunoștință cu personajele acestei povești, le aflăm temerile, defectele, descoperim orașul și modul în care aceștia își duc viața. Am fost atrasă de diversitatea acestui grup, de istoria pe care o poartă fiecare pe umeri și de planurile pe care le fac împreună, dar devine și mai interesant când lucrurile încep să scape de sub control, natura le joacă feste, animalele devin agresive, iar nebunii orașului încep să propovăduiască despre sfârșitul lumii.

Acțiunea este amețitoare, asemeni unui carusel în care te-ai urcat și pe care nu ai încotro și trebuie să-l urmezi, iar misterul te ține cu toate simțurile pornite, ca un magnet. Dintre cei 5, Vica este cea care se află în centrul evenimentelor, deși nici ea nu poate descrie despre ce este vorba sau care este rolul ei în toate acestea. Cuprinsă de spaimă, ea le mărturisește prietenilor ei ce i s-a întâmplat și aceștia se oferă să o ajute, indiferent de circumstanțe, ghidați de niște vise pe care le-au avut cu toții. 

La fel ca restul personajelor suntem lăsați în ceață, deși asistăm pe nepregătite la tot felul de acte dubioase, lucruri teribile ce li se întâmplă mai multor locuitori ai orașului. Nu e de mirare că presa începe să gravideze în jurul orașului, dornici să afle mai multe. Și se pare că nu este prima dată când nebunia a pus stăpânire pe oraș și a înspăimântat locuitorii.

Stilul de scris al autorului este accesibil, cu puține descrieri, dar care surprinde deosebit de bine fiecare scenă, încât totul se derulează în mintea ta asemeni unui film. Personajele sunt foarte interesante și nu durează mult să le simpatizezi, deși nu s-a întâmplat să mă atașez chiar atât de mult precum mi-aș fi dorit, din moment ce accentul se pune în special pe acțiune. Ce m-a surprins cel mai mult au fost personajele cu probleme psihice din acest roman, deoarece și-au găsit foarte bine locul în poveste și, surprinzător, boala lor le oferă acces spre informații nebănuite despre ceea ce se întâmplă.

Capitolele sunt scurte, ușor de parcurs și astfel nu ai ocazia să te plictisești nici măcar pentru o secundă, jonglând între personaje și anumite locuri, călăuziți de pașii personajelor. Dacă vă plac suspansul și puțină atmosferă întunecată cu siguranță veți îndrăgi acest roman. Nu știu dacă va mai exista o continuare, dar sunt curioasă ce s-a mai întâmplat cu personajele noastre și mi-ar plăcea să aflu mai multe. Vi-l recomand cu drag!

Notă:
Note
4 fluturași din 5

Despre Marius Gabor:
Marius Gabor s-a născut în Suceava, în august 1972. A urmat cursuri de Drept în Iaşi. A traversat două regimuri politice antagonice, convins că uniformele albastre vor fi relicvele unei epoci clasate, alături de multe mentalităţi rigide. Ceva mai târziu a înţeles că, uneori, convingerile pot fi demitizate.

Intrarea în lumea literară n-a fost premeditată, ci consecinţa directă a faptului că s-a numărat printre laureaţii Concursului de Debut Literar „Incubatorul de Condeie” – ediţia a IV-a – la secţiunea „Proză scurtă”. Începând cu luna februarie 2014 se alătură colectivului Revistei Culturale „Semne Bune”, plătind astfel tribut plăcerii de a picta peisaje narative cu nuanţe personalizate.

Biblioteca sufletelor (#3) de Ransom Riggs | Recenzie

Synopsis:
Un băiat cu puteri extraordinare. O armată de monştri nimicitori. O bătălie magistrală pentru viitorul deosebiţilor

Copiii deosebiţi aflaţi în grija lui Miss Peregrine îşi ţin fanii cu sufletul la gură până în ultimul moment. După două volume năucitoare, Ransom Riggs aduce în cea de-a treia parte a îndrăgitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodământul mult aşteptat. Jacob descoperă, în sfârşit, care este rolul său în lumea deosebiţilor, pe măsură ce abilităţile lui devin din ce în ce mai sofisticate. Alături de Emma şi Addison MacHenry, cel mai deosebit câine vorbitor, Jacob sare din prezent în trecut, dintr-o buclă în alta, pentru a-şi salva prietenii captivi într-o fortăreaţă în care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe străzile Londrei moderne în labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitată de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odată pentru totdeauna, soarta lumii deosebiţilor, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva strigoilor şi a sufletelor-pustii.

„După finalul plin de suspans al volumului Oraşul pustiu, cititorii se vor arunca fără să stea pe gânduri în noua aventură; şi nu vor fi dezamăgiţi.” RT Book Review

Părerea mea:


De fiecare dată când ajung la finalul unei serii simt o bucurie enormă pentru un capitol încheiat cu succes, dar și o ușoară tristețe pentru că nu voi mai citi de acum încolo despre personajele de care m-am atașat. Același lucru s-a întâmplat și cu Miss Peregrine, iar acest ultim volum a devenit cartea mea preferată din serie. Dacă în primele două mă plângeam că nu există destule scene terifiante care să contureze povestea, de data aceasta am primit mai mult decât mă așteptam. Deosebiții noștri ajung în Pogonul Dracului, o buclă folosită de către sufletele pustii ca bârlog pentru planurile lor mârșave și locul în care Jacob și Emma sunt nevoiți să meargă pentru a-și salva prietenii. Acest tărâm este unul dintre cele mai ciudate și înspăimântătoare locuri despre care am citit și mi-a făcut deosebită plăcere să îl descopăr, deși pare straniu să spun asta. Nu-l pot descrie decât ca fiind locul cel mai mizerabil, plin de cei mai teribili răufăcători, în care fiecare trăiește după propriile reguli. Acest loc a dat un anumit farmec cărții și pentru câteva momente am simțit într-adevăr o oarecare teamă. Pe lângă acest lucru, cartea cuprinde mai multe poze decât celelalte volume, sau cel puțin aceasta este impresia care mi-a lăsat-o. 

Un alt loc misterios este chiar așa numita Bibliotecă a Sufletelor, care aduce cu sine o legendă interesantă a deosebiţilor și un twist al reîncarnării, iar noi amenințări nu ai fost niciodată mai delirante.

Deși este o carte destul de voluminoasă am citit-o extrem de repede și nici nu mi-am dat seama când am parcurs-o de la un capăt la altul. Acțiunea pornește după finalul volumului 2 și ne explică noile încurcături și peripeții prin care trec personajele noastre. Jacob descoperă că posedă o nouă abilitate, care îi vine în ajutor în momentele dificile, iar ceilalți ajung să se bazeze din ce în ce mai des pe el. Deși este puțin cam prea utilă, această capacitate este genul de idee care oferă o altă perspectivă anumitor personaje negative din poveste, lucru de care nu pot să mă plâng. Acțiunea nu este întotdeauna cea mai originală, dar autorul reușește să arunce în acest amestec elemente care m-au luat uneori prin surprindere și mi-au păstrat vie atenția. Trebuie să-i ofer puncte în plus pentru stilul de scris, pentru că am observat o îmbunătățire a acestuia, în special a descrierilor care transformă anumite pasaje în adevărate scene de film, extrem de vizuale. 

Mi s-au părut de asemenea interesante noile informații pe care le aflăm despre bunicul lui Jacob și viața lui în lumea deosebițiilor și cum se leagă acum în povestea nepotului său. În Orașul pustiu am avut foarte multe lucruri negative de adresat noilor personaje, însă acum am fost surprinsă de faptul că adaosul din volumul 3 sunt misterioase, complexe, cu calități și defecte, capabile să ne pună în dificultate, neștiind dacă ne putem baza pe ele, iar în plus nu au capacități care să ne facă să ne dăm ochii peste cap. 

Finalul mi-a oferit tot ceea ce a fost nevoie pentru a fi satisfăcută, deși m-a lăsat puțin tristă. În ciuda peripețiilor destul de palpitante pe care le întâlnim, pentru mine cea mai mare valoare o au personajele de care m-am atașat, precum Jacob, Emma, Miss Peregrine și restul trupei, dar și de un nou personaj mai dubios pe nume Sharon, pe care abia aștept să-l descoperiți. Iar tot la final pot să afirm cât de mult îi detest pe părinții lui Jacob. Gata, am spus-o. 

Per total, am fost foarte mulțumită de această aventură în lumea deosebiţilor și o recomand cu drag. Deși este copilărească pe alocuri sigur va acapara copilul din voi, care mai are nevoie din când în când de un mic remainder din acea perioadă magică în care totul părea posibil. Cu mine a reușit mai mult decât alte cărți de acest gen și sper să vă placă. Vă pup! 

Rating:


Recenzie ”P.S: Te iubesc” by Cecelia Ahern + Film


5 fluturi din 5

Citate:

„Ce zi minunată pentru o călătorie în iad!”

„Pentru altcineva modul în care și-a înăbușit durerea putea să pară destul de aspru, dar eu o cunoșteam mult prea bine, așa că o înțelegeam perfect. Avea o inimă mare cât Franța și puținii norocoși la care ținea puteau fi siguri că-i iubea cu fiecare colțișor al acelei inimi – dar aceeași mărime era cea care îi cauza și probleme. Dacă se lăsa copleșită de sentimente, ar fi fost prea mult pentru ea. Așa că, trebuia s-o îmblânzească, s-o facă să tacă. Să expedieze suferințele spre o insulă care se umplea rapid cu ele, un loc unde avea să se mute și ea într-o zi. ”

„- Poate, a spus ea. Poate. Dar acum faci niște promisiuni pe care s-ar putea să nu le poți îndeplini. Rețeta perfectă de suferință pentru cei îndrăgostiți.”

„Și atunci mi-am dat seama – doar stând acolo și respirând alături de ea, cu liniștea dintre noi – că aceste cuvinte erau, probabil, cele mai frumoase. Acum că avem timp.”

Despre Ransom Riggs:


Ransom Riggs spune despre sine că îi plac poveştile. Îi place mai ales să le spună, foRansom Riggslosindu-se uneori de cuvinte, alteori de imagini. De cele mai multe ori de amândouă.

A început să scrie în copilărie, pe o veche maşină de scris, o vreme fiind preocupat doar de asta. Apoi, la un Crăciun, a primit cadou un aparat foto şi a devenit obsedat de fotografie. Într-o zi a dat împreună cu prietenii lui peste o cameră video pe jumătate funcţională şi au început să facă filme, cu ei înşişi personaje. De atunci a rămas îndrăgostit de fotografie, cinematografie şi scris.

A absolvit Kenyon College, unde a studiat literatura şi obţinut o diplomă în literatură engleză.

După absolvire a urmat cursurile facultăţii de film din cadrul Universităţii South California din Los Angeles. Ani buni a lucrat ca scenarist întreţinând în acelaşi timp şi o rubrică online pe mentalfloss.com şi contribuind la apariţia câtorva cărţi pe care aceştia le-au publicat la Harpercollins. De aici până la succes n-a mai fost decât un pas. Quick Book i-au oferit oportunitatea propunându-i o colaborare în urma căreia a apărut titlul Sherlock Holmes Handbook. Dar marele succes avea să-l cunoască odată cu publicarea trilogiei Miss Peregrine apărute integral la Editura Art.